Realizarea condițiilor propice pentru declanșarea „reeducării”
În Piteşti reeducarea n-ar fi putut da rezultate dacă nu erau realizate câteva condiţii prealabile: teroarea; izolarea, surpriza, lipsa răspunderii.Foamea făcuse din acei tineri schelete. Raţia zilnică de mâncare nu atingea 800 de calorii.
Se dădeau ciorbe cu 20-30 boabe de arpacaş, cu 10-15 boabe de fasole, cu 7-8 foi de varză iar uneori cu apă chioară peste care pluteau 2-3 steluţe de ulei. Pâinea era de 250 de grame ori un turtoi de 350 de grame, după caz. Dimineaţa, apă fiartă cu miros de zahăr ars. Toţi deţinuţii erau distrofici, şi totuşi în ochii lor ardea mai puternic lumina unor suflete tari.
Toate legăturile cu familiile au fost întrerupte, toate contactele cu lumea au încetat. Nu exista nici hârtie, nici creion, nici carte. Nu aveai voie nici să priveşti spre fereastră, cu toate că era acoperită cu scânduri. Într-o celulă de 2/4m erau masaţi de la 7 la 12 deţinuţi, încât cel izolat înnebunea de izolare iar cei înghesuiţi se sufocau între ei.
La deschidere deţinuţii erau obligaţi să se ridice în picioare, să se descopere şi să salute cu “să trăiţi!” pe temniceri. La închidere trebuiau să spună toţi: “Trăiască şi înflorească Republica Populară!”.
Timp de 17 ore pe zi erau obligaţi să vegheze, fără dreptul de a aţipi ori de a se lungi pe paturi. Nu era voie să se facă un program organizat de discuţii. Se vorbea în şoaptă.
Nu era voie să se lucreze nimic, nici cel puţin să se coasă o zdreanţă. În celulă se dormea, se mânca, se spăla şi celelalte. Aerul era îmbâcsit de mirosuri insuportabile.
Plimbarea în curte se permitea la 5-6 luni o dată pentru câteva minute şi se solda cu pedepse şi bătăi. Dacă totuşi un deţinut era dus afară din celulă, i se puneau ochelari negri, încât nu zărea nimic. Baia se făcea la două săptămâni. Era interzis orice contact între celule. Printre deţinuţi erau introduşi agenţi informatori. Nu se putea discuta nici cu temnicerii. Inspecţiile erau o raritate şi admiteau reclamaţii tocmai pentru că erau sancţionate pe loc foarte aspru. Asistenţa medicală a fost întreruptă. Agentul sanitar s-a transformat în bătăuş. Temnicerii băteau la bunul plac.
***
Toate aceste metode de tortură se aplicau la ordinele şi cu încuviinţarea tacită a conducerii.
(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)