Reeducarea – Generarea nebuniei colective

Înainte ca Turcanu sa plece atunci din camera 2 parter, i-a cerut lui Prisacaru si celor din echipa lui sa vina la camera 4 spital, unde au stat vreo doua ore.

Când cei trei din comitetul de tortura s-au întors în camera, erau toti schimbati la fata. O furie demonica le stapânea fiinta. Ca stapâniti de delirul nebuniei, abia intrati în camera, au si pus mâna pe ciomege, strigând la ceilalti sa iasa dintre paturi si sa se grupeze lânga usa, asezati pe doua rânduri.

Celor întinsi pe paturi le-au spus sa stea pe loc, iar celorlalti, dându-le câte un ciomag, le-au ordonat sa se loveasca unul pe altul pâna ce nu vor mai putea. Aceasta desigur, în urma ordinului primit de la Turcanu.

 

Eram atent sa vad daca mai era cineva care nu voia sa loveasca. Si, spre surprinderea mea, afara de cei doi elevi, care nu-l batusera pe Comsa, mai erau vreo cinci, sase tineri, dintre care cunosteam si eu pe unul, care nu au acceptat sa loveasca. Prisacaru le-a spus acestor tineri refractari sa treaca lânga usa, unde au fost atât de crunt batuti, ca nu se mai puteau misca.

Ceilalti s-au batut între ei pâna la sânge. Prisacaru, dupa ce a considerat ca era îndeajuns, a ordonat oprirea bataii.

Spectacolul acesta ne-a cutremurat pe cei de pe ciment într-atât, ca nu mai stiam ce sa credem. Cei 30 care se napustisera asupra noastra erau pusi acum sa se omoare între ei. Doamne Sfinte, ce grozavie!

Eram sigur ca venea si rândul nostru. Într-adevar, a fost scos dintre paturi Gioga Parizianul, sustinut de doi insi si adus în fata comitetului de tortura. A fost chemat Iosub Mihai sa-l bata pe Gioga, dar acesta a raspuns ca nu mai avea putere sa bata. Atunci i s-a ordonat lui Gioga sa-l bata pe Iosub; a refuzat însa si el sa o faca, zicând ca nu se mai putea tine pe picioare. Prisacaru si-a luat atunci el însusi aceasta sarcina. S-a dezbracat de haina, a luat un ciomag si a început sa-i bata la fund si la talpi când pe unul, când pe altul, pâna i-a lasat nemiscati. În acest timp, l-am auzit pe Virgil Bordeianu care-i cerea lui Prisacaru sa nu-i mai loveasca pentru ca le tâsnea sânge din fese. Fiara satanizata, dezlantuita, a continuat însa, pâna ce acestia n-au mai reactionat. Dupa aceea Iosub a fost târât de picioare pâna în colt lânga noi, iar Gioga în patul lui.

Ma întrebam, de unde mai aveau acesti tineri puterea sa reziste la atâtea torturi? Gioga a fost cel mai rezistent camarad pe care l-am întâlnit în închisoare.

A venit si rândul meu. Am fost chemat si în acelasi timp a fost adus si Ticuta Strachinaru, pe care-l cunosteam din libertate. Când l-am vazut m-am îngrozit: nu-l mai recunosteam. Baiat înalt si frumos, de o finete si gingasie feciorelnica, era acum într-un hal de nedescris. Mi-am zis: „Câta bataie o fi luat acest tânar, de nu mai seamana cu cel de ieri?” Strachinaru nu mai putea sa vorbeasca.

Prisacaru i-a ordonat sa-l bata pe „banditul mistic”. Strachinaru a dat din cap în semn de refuz. Atunci mi s-a ordonat mie sa-l lovesc pe Strachinaru si am refuzat si eu. Prisacaru a ordonat dupa aceea lui Virgil Bordeianu sa ma ia în primire, iar lui Cantemir sa-l loveasca pe Strachinaru. Era a doua oara ca Virgil Bordeianu ma lovea crunt la talpi si la fese, crapându-mi pielea si umplând patul de sânge.

Prisacaru, vazând atunci cum curgea sângele, a oprit bataia. Talpile mi se umflasera într-un hal fara de hal si aveam impresia, atunci când ma loveau, ca-mi bateau cuie în ceafa. Nu stiu ce forta m-a întarit ca n-am lesinat ca de obicei. Am fost târât apoi de picioare pâna la coltul nostru, pe ciment. Oprisan, Munteanu si Comsa fiind atât de zdrobiti, n-au mai fost batuti. Cei înveliti în cearceafuri, adusi ca sa se bata între ei si refuzând sa o faca, au fost zdrobiti de cei din camera.

Nu este adevarat ca toti cei trecuti prin demascarile din Pitesti si Gherla au batut. Marturisesc cu mâna pe inima ca am vazut cu ochii mei cum Gioga, Comsa si cei doi tineri, la care s-au adaugat si cei cinci elevi si Strachinaru, precum si cei înveliti în cearceafuri, au refuzat sa bata!

Dar sa fie limpede pentru toata lumea ca n-au fost doi care sa se comporte la fel. Fiecare s-a comportat si a actionat în functie de „genele” lui sufletesti, de zestrea lui morala si în primul rând de credinta lui în Dumnezeu, de dragostea fata de El si de semenul lui.

(Dumitru Bordeianu – Mărturisiri din mlaștina disperării)