Reeducarea ateistă pentru o lume „nouă”
Zi de zi ne treceau la televizor prin fata ochilor noi si noi realizări comuniste: tăierea unui drum în munti în judetul Arges, barajul si lacul Bicaz, termocentrale, fabrici si orase noi.
Nimeni n-a stiut să-si facă o mai bună propagandă decât comunistii, si cu câtă zarvă si laude! Ajunseseră la o psihologie patologică: o tăgăduire a trecutului aproape totală, o critică a tuturor, o inflamare a eului lor până la nebunie.
Totul era rău ce fusese înainte, si organizare socială, si biserică, si scoală, si filosofie, si justitie, tot. Totul trebuia dărâmat din ce a fost. Se proclama „noul” si dărâmarea „vechiului” – fără control si fără examen. De plano, tot, absolut tot trebuia lepădat. Parcă lumea începea de acum. Cu pasiune si un dinamism aprins si formidabil dărâmau si ardeau urmele trecutului. O nouă barbarie se instala în România, în numele stiintei ce confirmă, se spunea, socialismul ca singura doctrină socială justificată în numele unei presupuse fericiri viitoare si pentru ea. Toate trebuiau jertfite în numele acestora si pentru „construirea” societătii socialiste multilateral dezvoltate, culmea fiind comunismul, epoca de aur aomenirii.
Se preconiza o eră comunistă, Marx, Engels, Lenin erau părintii fondatori, iar Stalin organizatorul noii lumi, eroul, marele dascăl al lumii, slăvitul, el îi asigura sosirea prin organizarea unui stat comunist puternic si amenintător cum nu a mai fost altul pe pământ. El era al doilea dumnezeu.
Roosevelt, presedintele Americii si Churchill, admirându-i geniul, i-au dat în mână niste atuuri cu care a făcut din Rusia nu numai o mare putere, ci una ce tindea la stăpânirea lumii si la dominarea ei peste tot… Până la Berlin toti ascultau ordinele ei.
Stalin era Dumnezeul Orientului. Singurul Dumnezeu, căci pe cel Atotputernic, Dumnezeul cel adevărat, l-au declarat căzut, înlăturat, apoi inexistent. De aceea, nebuni de legat, au adoptat salutul: „Nu există Dumnezeu”. Iar răspunsul: „si nici n-a fost”.
Nu stiam încă că dincolo de aceste realizări si stări pozitive zăceau dedesubt în atâtea locuri necazuri, dureri, mari nedreptăti, stări betege, lipsuri cu nemiluita, oftări si blesteme.
Pe acestea le-am aflat si văzut eu însumi mai târziu. Cât demult însă relele erau ocolite în propaganda ce ni se făcea.
Ştiam de cozile la prăvălii, iar comunistii ne spuneau că sunt de toate, oamenii au bani si stau să-si ia marfa. La toate aveau comunistii răspunsuri mincinoase si perfide. Ei stiau că mint si totusi continuau să o facă. În cazul cozilor, ele se formau tocmai pentru că lipsea marfa, si în caz să poată avea rând si fiecare să ia câte ceva.
Şederea mea în celular cu programul zilnic de sedinte educative si cu noi si noi expuneri la televizor ale marilor realizări comuniste a durat cam două săptămâni.
(Pr. Nicolae Grebenea – Amintiri din intuneric, pag. 444-445)