Referat despre atitudinea episcopului Nicolae Popovici față de oamenii sindicatului (28 ianuarie 1950)
Tov. Inspector,
În calitatea mea de om de serviciu, la Episcopia Ortodoxă Română Oradea, vă aduc la cunoştinţă următoarele, pentru a le comunica şi Dvs. celor în drept a le cunoaşte şi a lua măsurile pe care le impun împrejurările. La încadrările din 1949, Prea Sf. Episcop Nicolae Popovici, m-a îndepărtat de la Episcopie şi m-a încadrat la şcoala de cântăreţi – pentru a se răzbuna împotriva mea, pentru atitudine pe linia sindicală.
În toamna anului 1949, prin bunăvoinţa cadrelor de la Episcopie şi a păr. Vicar Andrei Coman, am fost transferat cu post cu tot, înapoi la Episcopie, unde lupta noastră sindicală, trebuia dusă mai departe ca şi până atunci. Onoratul Minister a aprobat transferarea, Episcopul însă a făcut scandal, pe chestia aducerii mele înapoi la Episcopie. Acum, Prea Sf. se ţine mereu de capul meu şi vrea cu orice chip să mă pedepsească cu destituirea, înscenându-mi un dosar cu acuze grave, aşa bunăoară mi-a trimis o adresă semnată numai de Prea Sf. Sa, în care adresă, mă insultă grav ca om cu familie. Alăturat vă trimit adresa în copie. Mă gândesc să-l împrocesuez, dar nu ştiu ce să fac. În şedinţa Consiliului Eparhial în lipsă de dovezi m-a consimţit. Atunci episcopul a ieşit afară furios din şedinţă şi a zis că mă va destitui de la sine putere.
Permanent se poartă cu noi şi cu funcţionarii ca un director, nu ca părinte sufletesc, recompensă de muncă dă numai la oamenii lui, iar pe noi permanent ne ameninţă cu destituirea şi alte insulte grave.
Oradea, la 28 ianuarie 1950
TRĂIASCĂ REPUBLICA POPULARĂ ROMÂNĂ!
ss/Zaharia Moga
(ACNSAS, fond Informativ, dosar 2669, vol. 1, f. 55. Document reprodus în lucrarea Despre curajul de a rosti: Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei, ediție îngrijită de George Enache și Adrian Nicolae Petcu, Editura Partener, Galați, 2009, p. 129)