Represaliile conducerii asupra deținuților din lagăr după constatarea evadarii

Imediat după evadare, s-au luat câteva măsuri drastice. S-a pus sârmă ghimpată între barăci. Nu avem voie să vizităm alte barăci. Adio, viaţă liberă din lagăr! La ieşirea din mină se fac mereu percheziţii care sunt însoţite de maltratări.

La aceste percheziţii brutale iau parte toţi gardienii. Dar nu, nu chiar toţi! Iată că un gardian, Hegheduş, nu participă la busculade. Face percheziţia în mod formal şi nonviolent. Acest maghiar, fost violonist de profesie, dă dovada unei omenii surprinzătoare. Probabil că în adâncul sensibilităţii sale sufleteşti, nu poate suporta brutalităţile la care suntem supuşi, iar atitudinea lui plină de respect şi fineţe, constituie modul lui de a se desolidariza de maniera conducerii lagărului. Îngrijorat, ca nu cumva să-l pierdem pe acest om de omenie, într-o zi îi spun în ungureşte:

– Vă rog să daţi în mine, ca să vadă politrucul că sunteţi şi dumneavoastră activ!

– Nu-i nevoie! răspunde el calm.

Răspunsul lui m-a uimit. Câtă demnitate şi înţelepciune la acest om!

După ce trecem prin aceste focuri caudine la ieşirea din mină, în lagăr continuă persecuţia draconică. După ieşirea de la masă, deţinuţii care au muncit toată noaptea în ocna de plumb, sunt puşi la instrucţie. Totul are rolul de a intimida şi umili. Gardianul de serviciu comandă adunarea, pentru a face “instrucţia” programată. Cu o voce severă şi dominatoare comandă: “culcaţi!”. Şi toţi deţinuţii se culcă. “Drepţi!”. Şi toţi deţinuţii se ridică. “Fuga marş!”. Şi deţinuţii fug până se aude: “Stai!”. Deţinuţii se opresc. Apoi iar “culcaţi!”…, apoi iar “drepţi!”…, apoi “fuga marş!”… şi aşa mereu.

Cei care au încercat să se opună au fost duşi la corpul de gardă, de unde s-au întors zdrobiţi în bătaie. Unii chiar mutilaţi, cum a fost cazul lui Gioga Parizianu care a fost lovit într-un ochi, pierzându-şi pentru un timp vederea.

(Pr. Liviu Brânzaș – Raza din catacombă)