Rugăciunea noastră în puşcărie, curgea limpede ca apa unui izvor

Părintele Dimitrie Bejan de vorbă cu un grup de părinți:

Iubite Părinte Dumitru, în numele lui Iisus Hristos şi spre lauda lui Dumnezeu, un grup de părinţi din împrejurimi, vă rugăm să ne daţi câteva cuvinte de folos şi sfaturi duhovniceşti, să ne fie tuturor un îndemn pe calea mântuirii.

– Spuneţi-ne ce aţi învăţat mai mult în viaţă din marea şcoală a suferinţei, din care aţi gustat atât demult?

– Problema este, că, dacă eşti în suferinţă, să accepţi suferinţa ca mântuitoare, fiind rânduită de Hristos. În felul acesta suferinţa este uşor de acceptat şi chiar simplă şi-ţi aduce bucurie.

– Ce rol hotărâtor are rugăciunea în viaţă şi mai ales în suferinţă, în închisoare?

– Rugăciunea reprezintă legătura noastră permanentă cu Dumnezeu. Plecăm de la „Doamne, ajutăne!”, până la Psalmul 50. La toate rugăciunile, mai grele sau mai uşoare, să fie apartenenţa inimii în totalitate la ceea ce spune graiul.

– Cum vă rugaţi în cei peste 20 de ani de puşcărie, dacă acceptaţi să ne spuneţi această mare taină ainimii?

– Rugăciunea noastră în puşcărie, ca şi în viaţa de mai târziu, curgea limpede ca apa unui izvor, în care-i spui lui Dumnezeu, direct, tot ce te doare. Simţeai totdeauna că Dumnezeu aude şi te ajută să suporţi greutatea.

– Aţi cunoscut oameni în închisoare care se rugau mult, cu lacrimi?

– Da. Doi ţărani: Tudor Popescu de lângă PoduI loaei, Iaşi şi Ion Moldoveanul de lângă Cluj. Le strălucea faţa când se rugau. De ce? Se predau total rugăciunii şi prin ea lui Dumnezeu.

(Pr. Dimitrie Bejan – Bucuriile suferinței. Evocări din trecut, Vol I, pag. 6)