Rugăciunile celor din închisori
În închisori, eram aşa de bine păziţi şi aşa de constrânşi încât nu ne puteam gândi decât în sus, pe verticală, la Dumnezeu.
… Şi de obicei omul se roagă cu putere în necazuri. Iar în închisori erau cu adevărat nişte mari necazuri.
Rugăciunile celor din închisori erau primite de Dumnezeu. Am numit aceasta „primire” din partea lui Dumnezeu pentru că îi întărea, astfel încât, cu toată mizeria, cu toată răutatea comandată
împotriva sărmanilor deţinuţi, toţi aveau o seninătate şi-o bucurie care nu putea să le vină decât de sus, de la Dumnezeu, întrucât rugăciunile din închisori erau nişte rugăciuni poate ca ale Sfinţilor Părinţi din pustiu sau ale sfinţilor martiri arşi pe rug, care, arzând focul sub ei, erau veseli şi se rugau lui Dumnezeu şi Îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru această jertfă pe care o aduceau înaintea Sfinţiei Sale. Cam aşa erau şi aceste rugăciuni din închisori pentru foarte mulţi dintre dânşii.
Pentru noi, cei de afară, rugăciunile lor şi modul lor de viaţă, ne sugerează gândul că e bine să ne smerim, să ne ostenim, să facem o asceză atât cât se poate, prin post, prin rugăciune, prin metanii, prin răbdarea insultelor pe care le primim în viaţă, răbdare fără cârtire. Şi atunci rugăciunile noastre sunt primite înaintea lui Dumnezeu aşa ca ale celor din închisori.
(Pr. Sofian Boghiu – Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere, pag. 137-138)
Varianta video poate fi ascultată aici