Saramura de la Gherla

Torturile au continuat zi şi noapte vreo 7 zile. Într-o seară, Popescu Aristotel a dat ordin reeducatorilor din subordinea lui să nu-mi dea mâncare mie şi lui Fulicea până se întoarce dânsul. Apoi a plecat undeva.

S-a reîntors peste vreo jumătate de ceas. Avea în mână o bocceluţă plină cu sare. Mi-a pus în gamela mea un pumn de sare şi într-a lui Fulicea unul. Apoi a mestecat cu lingura ca să se dizolve. Când a socotit că este destul de dizolvată, ni le-a oferit să le mâncăm.

 

Eu am luat gamela cu curaj, fiind sigur că îmi va provoca o blocare a rinichilor sau a ficatului şi astfel voi muri şi voi scăpa de nenorocirea a cărui sfârsit nu se întrevedea.

Aproximativ jumătate din sare nu s-a putut dizolva. Am cules-o pe aceasta cu lingura, cum culegi zahărul nedizolvat de pe fundul ceştii de cafea.

Popescu Aristotel mi-a oferit după mâncare o cană cu apă. Am constatat că şi apa din cană era la fel de sărată ca şi ciorba.

N-a fost după socotelile mele. N-am murit. O sete cumplită m-a cuprins, încât toată noaptea m-am tăvălit pe jos într-un chin de nedescris.

Dimineaţa, când am auzit talanga deşteptării sunând, am avut impresia că aud trâmbiţa îngerului lui Dumnezeu care vesteşte cea de a doua înviere din morţi. De la deşteptare şi până la deschidere am avut senzaţia că a mai trecut o viaţă de om…

Stăteam aşezaţi -de către şeful de cameră Popescu Aristotel- În rând câte doi pentru numărătoare. Pe mine m-au aranjat chiar în spate de tot între doi „reeducaţi” care mă ţineau de mâini, anume ca să nu le scap şi să ies la raport.

Cum s-a deschis usa, eu am lovit în toate părţile -cu forţa care ţi-o dă disperarea- şi am ţâsnit dintre ei, strigând:

-Apă, apă, daţi-mi apă, domnule plutonier, apă! Aceştia mi-au dat să mănânc o gamelă cu sare. Vă rog frumos, daţi-mi apă. O gamelă de apă. Altceva nu cer nimic.

Atunci plutonierul Roman îl privi crunt pe Popescu Aristotel şi-i zise:

Aseară ai mers la bucătărie după sare. Aşa-i sau nu-i aşa ?!

-Da. Aşa este. A confirmat Popescu.

-Toată lumea cu faţa la perete! Uşa rămâne deschisă! Primul gardian a intrat în cameră şi i-a poruncit lui Fulicea să ia apă din rezervorul de la WC cu gamela.

Fulicea, un bărbat înalt, pe loc a luat o gamelă de apă din rezervor pe care eu am băut-o pe nerăsuflate. Apoi a băut şi el una , căci era la fel de însetat ca şi mine.

Fără să rostească o vorbă, primul gardian a închis uşa şi a plecat cu trupa de gardieni care îl însoţeau.

Pe faţa primului gardian Roman am citit hotărârea de a lua o măsură în favoarea mea. Atât cât îi sta în putinţă.

După plecarea gardienilor am fost dezbrăcat -din nou în pielea goală şi bătut de către Popescu Aristotel şi trupa s apână la limita dintre viaţă şi moarte.

(Marturia lui Ion Pangrate – Marturii din iadul temnitelor comuniste)