Sentinţa de condamnare la muncă silnică nr. 24 din 1 martie 1960

Sentinţa nr. 24 în dosarul 201/1960 a Colegiului de Fond al Tribunalului Militar al Regiunii a Ii-a Bucureşti (fragmente).

Tribunalul Militar al Reg. a Ii-a Militară Colegiul de Fond Dosar nr. 201/1960

Sentinţa nr. 24

Astăzi, 1 martie 1960

Tribunalul Militar al Reg. a Ii-a Militară – Colegiul de Fond -compus, conform legii, din:

Preşedinte: Colonel de Just. Dimitriu D. Adrian

Judecător: Maior de Just. Petrescu Ioan

Asesori populari: Colonel Chimirel Iancu

Lt.-colonel Bob Horaţiu

Maior Cosmiţă Aurel

Procuror: Cpt. de Just. Stănescu Pompiliu

Secretar de şedinţă: T. Petrescu Joiţeanu

Având pe rol pronunţarea hotărârii în cauza penală ce formează obiectul dosarului nr. 201/1960, s-a retras în camera de consiliu spre u delibera în secret conform prevederilor legii asupra culpabilităţii şi aplicaţiunii pedepsei în cauza privitoare pe:

(…) ¹

Inculpatul Steinhardt Nicu Aurelian, element duşmănos al regimului democrat-popular din R.P.R., apărător al fostului regim burghezo-moşieresc, fiind cunoscut cu Noica Constantin încă din anul 1925, a păstrat cu acesta o strânsă legătură până în preajma războiului antisovietic, când Noica Constantin a plecat în străinătate.

în 1954, aflând de la coinculpata Strelisker Beatrice că Noica Constantin se află cu domiciliu obligatoriu în oraşul Câmpulung, s-a deplasat acolo şi a .restabilit legătura cu Noica Constantin, cu care ocazie a cunoscut şi pe coinculpatul Paleologu Alexandru, au purtat discuţii duşmănoase, stabilind ca Noica să redacteze o lucrare în care să interpreteze, în mod duşmănos, scrierile filosofului german Hegel şi pe care scriere să o difuzeze în cercul lor de prieteni.

În 1957, când Noica Constantin a terminat scrierea intitulată Povestiri din Hegel, a participat şi inculpatul Steinhardt Nicu Aurel la difuzarea acestei lucrări şi în toamna aceluiaşi an împreună cu Paleologu Alexandru, cu Dumitriu Paul şi cu Rădulescu Mihai care cunoşteau legăturile lui Noica Constantin cu fugarii legionari Cioran Emil şi Eliade Mircea, aflaţi în Franţa, s-a pus şi el în slujba acestora, hotărând să multiplice în mai multe exemplare articolul lui Cioran Emil intitulat „Scrisoare către un prieten din depărtare”, publicat în Occident şi adresat lui Noica Constantin.

Ca urmare a acestei înţelegeri, Dumitriu Paul a sustras de la Fondul Special al Bibliotecii Academiei R.P.R., revista franceză Nouvelle Revue Frangaise în care se afla articolul lui Cioran Emil şi multiplicat -poi cu ajutorul coinculpatei Strelisker Beatrice, după care a participat şi inculpatul Steinhardt Nicu la difuzarea exemplarelor multiplicate.

Inculpatul Steinhardt Nicu Aurel a participat activ şi la discuţiile duşmănoase de la domiciliul coinculpaţilor Strelisker Beatrice şi Paleologu Alexandru, ca şi la Rădulescu Mihai unde erau organizate întruniri clandestine şi cu care ocazie popularizau şi scrierile duşmă­noase ale fugarilor legionari din Occident, Cioran Emil şi Eliade Mircea intitulate Ispita de a exista şi Pădurea interzisă şi care fuse­seră introduse clandestin în ţară de către Acterian Sadova Mana. După ce a citit aceste scrieri, le-a difuzat şi coinculpaţilor Al. George Sergiu şi Paleologu Alexandru.

Aceste fapte au fost recunoscute de către inculpatul Steinhardt Nicu Aurel atât la organele de anchetă, cât şi în instanţă şi recu­noaşterile lui se coroborează cu declaraţiile coinculpaţilor Noica Constantin, Paleologu Alexandru, Strelisker Beatrice care se corobo­rează între ele şi cu depoziţiile martorilor Dimitriu Paul, Rădulescu Mihai la care se adaugă materialele corp delict de la dosarul cauzei.

Astfel în faţa instanţei inculpatul Steinhardt Nicu Aurel recu­noaşte că a reluat legătura cu coinculpatul Noica Constantin prin 1954 la Câmpulung Muscel, prin intermediul coinculpatei Strelisker Beatrice, cu care ocazie a luat cunoştinţă de la Noica Constantin de lucrările pe care le întocmeşte.

Recunoaşte apoi că s-a întrunit cu Noica Constantin şi în Bucu­reşti la întrunirile care au avut loc la Paleologu Alexandru, la Strelisker Beatrice şi la domiciliu) său, că discuţiile începeau pe teme literare şi ajungeau la tot felul de discuţii adăugând că au discutat şi despre lucrările lui Noica Anti-Goethe şi Povestiri din Hegel, ca şi despre lucrările fugarilor Cioran Emil şi Eliade Mircea.

Recunoaşte că a primit şi el scrierile lui Cioran Emil şi Eliade Mircea de la Noica Constantin care le avea de la Sadova Măria aduse din Franţa, adăugând că aceste scrieri, Ispita de a exista şi Pădurea interzisă, au un conţinut interzis pentru regimul nostru, că lucrările acestea au circulat în rândul cunoscuţilor lor, difuzând şi el cartea lui Eliade Pădurea interzisă coinculpatului Al. George Sergiu după ce a citit-o, iar pe a lui Cioran a dat-o lui Stahl.

Arată că la întâlnirile de la Beatrice Strelisker, ca şi de la domiciliul său aceste scrieri au fost elogiate, că a fost de acord ca să fie copiat articolul lui Cioran Emil, publicat în revista Nouvelle Revue Francaise, multiplicat şi apoi să fie difuzat la prietenii lor, a primit şi el un exemplar pe care 1-a citit şi susţine că 1-a distrus curând întrucât şi-a dat seama că este material interzis pe care nu-1 poate păstra asupra sa.

Recunoaşte că a luat cunoştinţă şi de răspunsul lui Noica C-tin la acea scrisoare, răspuns care a fost citit de Noica şi susţine că 1-a sfătuit pe acesta să nu-1 trimită, adică să nu intre în corespondenţă cu Cioran Emil.

în întâlnirile de la Paleologu Alexandru sau de la Strelisker Beatrice ca şi la cele de la domiciliul său arată că se discuta în general şi că au discutat şi despre teoria aşa-zisă a falselor valori în 1957, arătându-se în mod duşmănos că în R.P.R. nu ar exista liber­tatea presei şi a gândirii, precizând că la aceste discuţii au participat în mod obişnuit Noica Constantin, Strelisker Beatrice, Paleologu Alexandru, Vetra Gheorghe, Rădulescu Mihai şi el.

Din cele expuse mai sus rezultă că inculpatul recunoaşte faptele imputate şi că şi-a dat seama de conţinutul duşmănos atât al discu­ţiilor, cât şi al lucrărilor elogiate.

Pe baza recunoaşterii inculpatului care se coroborează cu declara­ţiile coinculpaţilor Noica Constantin, Paleologu Alexandru, Strelisker Beatrice şi a martorilor Paul Dimitriu şi Mihai Rădulescu, precum şi a corpurilor delicte de la dosar, tribunalul reţine ca dovedite în sarcina inculpatului Steinhardt Nicu Aurel faptele care i se impută.

Făcând aplicaţiunea art. 209 pct. 2, lit. a CP., comb. cu alin. penultim al acestui articol şi art. 25 pct. 6 CP., cu unanimitate de voturi condamnă pe Steinhardt Nicu Aurel la 12 (doisprezece) ani muncă silnică, 7 (şapte) ani degradare civică şi confiscarea totală a averii personale pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale.

Potrivit art. 463 CJM i se compută prevenţia de la 4 ianuarie 1960.

Conform art. 304 CJM îl obligă să plătească 1 000 lei cheltuieli de judecată.

AMJ, DIM, fond penal, dosar nr. 118988, volum 9, ff. 395^03, 412.

(Nicu Steinhardt în dosarele Securității, pag. 93, 106-108)

---

1. Pentru sentinţa completă, vezi Prigoana, Documente ale procesului. C. Noica, N. Steinhardt, AL Paleologu, A. Acterian, S. Al. George, Al. O. Teodoreanu, Editura Vremea, Bucureşti, 1996, pp. 432-519. (n.a.)