Sergiu Popescu – un centru de energie și rezistență morală

Sergiu Popescu este unul din cei mai renumiţi deţinuţi din închisorile comuniste. Faima lui are un aspect tragic. Sergiu Popescu, un tip de luptător plin de energie, a suferit la Canal un accident grav: o explozie i-a ciuruit faţa şi pieptul cu sute de schije minuscule care l-au lăsat fără lumina ochilor. Sergiu a rămas nevăzător total. El a fost înainte de accident, unul dintre cei mai curajoşi şi mai demni oameni, prin închisorile şi lagărele prin care a trecut.

Sergiu consideră accidentul său drept un act de răzbunare, o crimă premeditată de politrucul lagărului, pentru atitudinea lui. Aproape în fiecare lagăr a existat câte un caz de asasinat organizat de politruc, în scopul intimidării deţinuţilor. Cazul Părintelui Gheorghe Şerban de la Baia Sprie este notoriu.

Dar ceea ce face din Sergiu o personalitate aproape unică este atitudinea lui după accident. Cu tot handicapul său, în mijlocul mizeriilor din celulă, el este un centru de energie şi rezistenţă morală. În substanţa caracterului său sunt fibre de oţel. Nimic nu poate să-l îndoaie. El este marele mutilat al luptei anticomuniste, care nu a contenit lupta. Nu s-a retras la vatră, după cum l-ar fi îndreptăţit cicatricele, ci este în permanent război cu răul întruchipat de comunism. Când îl priveşti pe Sergiu, în raport de el, te simţi mic şi nevolnic. Toţi camarazii care l-au cunoscut îl iubesc fără margini.

(Liviu Brânzaș, Raza din catacombă. Jurnal din închisoare, Editura Scara, București, 2001, pp. 172-173)

Visited 3 times, 1 visit(s) today