Și-a asumat întreaga vină și a primit moartea cu demnitate

…În această perioadă, până la plecarea la Piteşti, s-a hotărât probabil soarta lui Bogdanovici, care nu corespundea planului celor de la Bucureşti. El trebuia să dispară o dată cu tot ce cunoştea din discuţiile avute cu emisarii C.C.-ului, precum şi cu promisiunile auzite de la tatăl său.

Dispariţia lui Bogdanovici era pentru Ţurcanu ca o ieşire dintr-un coşmar, deoarece inteligenţa, cu care era înzestrat primul, constituia un pericol pentru al doilea. Cei ce pregăteau atunci reeducarea erau siguri că prin această dispariţie va rămâne o pată neagră în istoria reeducării.

Stăpânit de grandomania lui, Ţurcanu nu-şi putea închipui că şi lui, ca şi celorlalţi, care ştiau prea multe, li se va pregăti aceeaşi soartă, acelaşi sfârşit, pe care îl vor avea chiar şi acei slujitori ai regimului care cunoşteau prea multe şi ar fi prezentat un risc în păstrarea secretului ce trebuia ascuns omenirii.

Bogdanovici va mărturisi înainte de moarte că-şi merită soarta deoarece a acceptat să încerce acea reeducare, având încredere în comunişti; nu a îndrăznit însă să-şi acuze tatăl pentru îndemnurile care i-au fost date, asumându-şi astfel întreaga vină şi primind cu demnitate atât chinurile, cât şi moartea.

(Nicolai Popa – Coborarea în iad. Fenomenul Pitești)