Și azi ca ieri

Şi azi ca ieri dăm chiot de alarmă, 
Dar nu ne-aud îndepărtaţii semeni. 
Cezarii au uitat de plug şi armă, 
Cato e mort, iar Scaevola deasemeni.

Ei nu ne-aud, dar zariştile ard! 
Un nou Atila spulberă pământul, 
Cu gândul leu, cu duhul leopard, 
Mai mânios în grai ca iarna vântul.

Şi azi ca ieri nu ne aud, dar vai! 
Se prăbuşesc cu vuiet catedrale. 
Sălbaticele hoarde din Altai 
Cutremură cetăţi voievodale.

Parisul ‘nalţă nou-i Capitoliu, 
Iar Roma glorioasa-i togă-şi poartă, 
Pe când, mereu cu sufletele-n doliu, 
Şi azi ca ieri cerşim din poartă-n poartă.

Şi azi ca ieri sub cer veneţian 
Se plimbă elegantele gondole, 
Pe când de-acelaşi scut daco-roman 
Se frâng şi cad săgeţile mongole.

Vă apără un neam necunoscut 
Sorbona, Salamanca, Oxford, Jena! 
Şi azi ca ieri noi stăm la Nistru scut
Să nu ajungă Asia pe Sena.

Nici ţara lui Columb, noua Eladă, 
Cu cavalcada geniilor ei, 
Nu-şi trage încă glorioasa-i spadă, 
Iar peste noi trec iarăşi anii grei.

Nu fremătaţi pe nările subţiri, 
Nu ridicaţi sprânceana a uimire: 
S-au înecat potop de năvăliri 
În sângele acestei ţări martire!

Ca luptătorul, care n-are timp
Să-şi lege rana-n toiul bătăliei, 
Noi mai purtăm pe frunte câte-un ghimp 
Sau răni pe trup din vremile urgiei,

Dar n-am împrumutat vreun cult nedemn 
Şi zei străini nu-şi fac aicea vatră; 
Bisericile noastre sunt de lemn 
În schimb credinţa noastră e de piatră!

Treziţi-vă, cât capetele voastre 
Nu-mpodobesc al Asiei oblânc! 
Treziţi-vă! Cu lacrimile noastre 
Vă luminăm prăpastia-n adânc.

Şi azi ca ieri Caligula petrece, 
Dar răsturnaţi-l, şi veniţi sub scut, 
Căci dacă peste ţara mea vor trece, 
Veţi zace poate mii de ani sub cnut.