vezi galerie foto (2 foto)
Pr. Sinesie Ioja
  • 23 Aprilie 1916
  • Neagra, Arad
  • preot
  • 10 ani
  • Arad, Timişoara, Târgu Ocna, Baia Sprie, Jilava, Văcăreşti
  • 03 August 1958

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Când popa Ioja Sinesie, de prin părțile Aradului, era întrebat, de colocatarii de pe priciuri, de ce a fost arestat, el răspundea, ca și cum ar fi vrut să se dezvinovățească:

- Păi, ce să fac, taică, dacă mă năpădiseră sectanții? Că eu nu știu teologhie d-asta domnească, precum sfinții părinți de deasupra mea!

Se referea la niște preoți catolici pe care îi considera sfinți fiindcă-i tot auzea vorbind despre teologie într-un fel din care el nu pricepea nimic. Și gradul lui de admirație era direct proporțional cu cel al neînțelegerii.

- Lasă-i părinte, pe sfinții ăia și zi-ne cum a fost cu sectanții care te-au năpădit! insistau niște țărani de prin alte județe ale țării.

- Păi, uite-așa! Cum vă ziceam, ei mă dovedeau cu vorba, că vorbeau ca din carte, cu numere de versete din Biblie și multe altele pe care le uitasem de mult. Și atunci, ce să fac?

Bătrân1 și uituc cum eram, știind doar Sfânta Liturghie pe dinafară, mi-am zis să le vin de hac citind peste ei Blestemele Sfântului Vasile cel Mare. Și nu doar într-o zi, ci multe vineri la rând.

- Și tare s-or mai fi sinchisit ei de blestemele Sfântului! îl luă peste picior un țăran cu credință mai îndoielnică.

- Ba nu, taică! S-au sinchisit și chiar foarte tare!

- Adică, părinte? întrebă un moldovean mai sfios.

- Adică s-au sinchisit așa de tare c-au început să moară, unul după altul, până ce s-au isprăvit cu toții: și cei din Micălaca, și cei din Mândruloc, și cei din alte părți de care nu știam. Și așa i-am dovedit, că mare-i puterea Sfântului!

- Și?

- Și asta-i! Că d-asta ajunsei și eu în închisoare, fraților. Că blestemul se duce unde-i trimis de popă, dar se și întoarce peste cel ce l-a trimis. Și, dacă popa-i nevrednic, cum am fost și eu, vai de nevrednicia lui! Și deci, de-a mea. Așa că d-aia trag eu acuma ce trag, aici, în temniță! (desigur, se subânțelege că părintele fusese condamnat de către comuniștii atei din așa-zise „motive politice“ și nu din rațiuni canonice, n.n). Că mi-a zis preoteasa să nu mă apuc de așa ceva, că doar aveam și eu multe păcate. Daʼ n-am ascultat-o. Cum să-i las eu pe nemernicii ăia să mă biruie pe mine, slujitorul Domnului? Nu trebuia eu să-L apăr?

- Daʼ chiar așa, părinte! Ucigându-i? Nu zice porunca a cincea să nu ucizi?

- Ba da, daʼ nu eu i-am ucis, ci cuvântul Sfântului Vasile, că și el, tot pe Domnul slujește!

- Daʼ și sectanții zic că slujesc pe Domnul, și atunci cum e? se mai auzi alt rob al Domnului întrebând.

- L-or fi slujind ei, daʼ nu cum îi place Lui; așa că, Domnul le arată calea cea bună, luându-i din lumea aceasta și-ndreptându-i spre cealaltă.

- Daʼ cu ce preț, părinte?

- Cu prețul lor și al meu, nevrednicul; că pentru asta plătesc eu cu libertatea.

- O fi atunci și cum zici, părinte, da-i înfricoșător! m-ai adăugă țăranul care-l iscodise, retrăgându-se pe prici, lângă ceilalți.

Părintele Ioja, tulburat, se furișă și el sub un prici, ca să-și facă rugăciunile și canonul, murmurând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!“.

Atâta doar, fără să ceară ceva pentru el. Și nu înceta nici când era scos cu toți ceilalți ca să se plimbe în cerc în curtea arsă de soare. Buzele i se mișcau mereu și atunci, rostind aceeași formulă.

Odată, însă, când se întorsese foarte tulburat de la plimbare și fu întrebat ce i se-ntâmplase, mărturisi rușinat că-n timpul plimbării în cerc, îi  venise deodată să întrerupă rugăciunea și să cânte conga2.

- Mare ispită! mai suspină el. Cel rău nu-mi dă pace nici măcar aici, unde-mi ispășesc păcatul!

Cei care-l vedeau mereu murmurând, cu capul plecat, se întrebau până când și cât va mai avea de ispășit popa. ”Numai Dumnezeu știe!” murmurau cei care auziseră că fusese osândit la temniță grea pentru ”ajutor legionar”. ”Și mai e și tuberculos, în ultimul hal!” oftau țăranii din jurul Aradului.

Dar lui nici nu-i păsa. Cu o cușmă spartă în vârful capului, prin care-i ieșea părul alb și cu o pereche de ochelari legați cu sfoară pe după urechi, aplecat de spate, își ducea osânda fără alt gând decât acela că tot ce pătimește se petrece numai cu îngăduința Domnului. De aceea nici nu cerea altceva în rugile sale, decât să-l miluiască.

Și totuși, odată, mai ceru ceva, dar nu lui Dumnezeu, ci preoților catolici, iezuiți, doctori în teologie și alte științe, care stăteau pe priciul de deasupra lui.

Auzindu-i cum discutau cu alți tineri, despre Dumnezeu, dogme și adevăruri mai puțin înțelese de el, ieși de pe priciul lui și le zise, privindu-i umil:

- Iertați-mă, cinstiți părinți! Eu sunt cel mai prost popă ortodox din lume și aș dori să-mi spuneți și mie ceva teologhie, că…

Și din ochi i se revărsa atâta lumină încât părinții iezuiți rămaseră muți. Ce să-i spună ei "celui mai prost și mai păcătos popă ortodox din lume"?…

- Părinte! încercă unul să rostească…

Dar vorba i se opri în gât și părintele Sinesie, stânjenit și el că-i întrerupsese din discuție, se retrase încetișor la locul lui, lăsând să dispară din fața lor ochelarii legați cu ață și căciula spartă.

- Ce să-i spunem noi despre teologie unui om ajuns în pragul sfințeniei? exclamă mai târziu unul dintre iezuiți, privind întrebător la ceilalți.

Dar, în afară de o lungă, foarte lungă tăcere, nu primi nici un răspuns.

(Marcel Petrişor - Trecute vieţi de domni, de robi şi de tovarăşi, Editura Vremea, 2008, pag. 57-59)


1. În momentul trecerii la cele veșnice părintele Sinesie avea vârsta de 42 de ani, or părintele s-a numit pe sine ”bătrân” cât încă mai era în viață. Însă vârsta de 40-42 de ani, nu este tocmai una a bătrâneții, deci lucrul acesta ar putea da naștere la suspiciunea că ori părintele nu a murit la acea vârstă, ci câțiva ani mai târziu, ori că memorialistul Marcel Petrișor face o confuzie de persoane. Totuși, bătrânețea prematură a fost un fenomen obișnuit în universul contraceționar. Presiunea psihologică continuă, foametea, bătăile, lipsa de igienă și toate condițiile inumane ale temnițelor comuniste erau mari consumatori de resurse sufletești și mai ales trupești. De aceea, nu puțini au fost deținuții cărora le-a mers ”bătrânețea” înaintea anilor de viață. Spre exemplu, Nicu Popescu Vorkuta consemnează în memoriile sale că pe când se afla întemnițat la închisoarea Botârchii (URSS), a primit uimit vestea că albise, deși în acel moment avea vârsta de numai 27 de ani și era arestat de mai puțin de un an. Așa se face că într-o zi, fiind scos afară la plimbare”, aveam timp să ne observăm unii pe alții. Cât de slabi și palizi eram. Un farmacist rus, emigrant în Bulgaria, stabilit în Sofia, în timp ce ne plimbam împreună și auzind că sunt în vârstă de 27 de ani, m-a întrebat de ce sunt așa de cărunt la anii pe care-i am?

Ce cărunt, prietene? L-am întrebatr eu mirat.

Păi, așa cum arată un om în jur de 50 de ani!

Prietene, i-am răspuns uluit de afirmația făcută, am impresia că glumești! Eu am fost arestat anul acesta în luna martie și nu aveam niciun fir de păr alb pe cap!

Da, dar acum tâmplele dumitale sunt complet cărunte, n-ați știut?

Nu, și ce rău îmi părea că nu mă pot vedea în oglindă!

Atunci mi-am dat seama de ce deținuții îmi spuneau ”staric” (moș). Nu numai că-mi lăsasem barbă și mustăți dar aveam și tâmplele albite. (...) Nu-mi venea să cred că eram cărunt și acest gând începuse să mă chinuie. Și ca să mă încredințez de acest lucru, l-am întrebat pe vecinul meu armean dacă sunt sau nu cărunt.

O, da, bineînțeles, m-a asigurat vecinul! De ce, n-ați știut?

De unde să știu, dacă eu în luna martie, atunci când am fost arestat, nu aveam niciun fir de păr alb?” (Crez și adevăr, pag. 96-97)

Așadar, dacă lui Nicu Popescu Vorkuta i se spunea ”moș” la vârsta de 27 de ani din pricina înfățișării îmbătrânite, cu atât mai ușor s-a putut considerat ”bătrân” părintele Sinesie Ioja, după ani de temniță.

2. Cântec și dans la modă în anii 1947-1949 (n.a.)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii