Închisori şi locuri de prigoană
Prigoana comunist-ateistă
Media kit FCP (bannere)
Mărturii ale cititorilor
10 cărți de bază
Promovăm
Sinteze
Gulagul românesc a fost un spaţiu al paradoxurilor, în care violenţa torturilor şi brutalitatea torţionarilor au generat libertatea spiritului, care a reprezentat fundamentul rezistenţei deţinuţilor în faţa acelei lumi a morţii. Dacă sistemul carceral comunist a „oferit” celor închişi foame, frig, izolare, bătăi, în schimb, aceştia au oferit, deopotrivă torţionarilor şi nouă, celor de azi, creaţii ale spiritului care au depăşit gardul de sârmă ghimpată al temniţei.
Revista „Memoria” a marcat apariţia numărului 100, miercuri, 4 octombrie 2017, la Ateneul Român, într-o atmosferă festivă, în cadrul căreia au ținut alocuţiuni o serie de personalităţi ale societăţii civile românești. Discursurile au evidențiat importanța cunoașterii istoriei reale a țării de către generația tânără, supusă unui tir permanent, cotidian, al nonvalorii. Concertul psaltic şi piesele muzicale compuse pe versurile poeţilor din închisorile comuniste, interpretate de Grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale, au încântat audiența, la fel ca şi monologul dramatic „20 de ani în Siberia”, interpretat de Amalia Ciolan, regizor Sorin Misirianțu, după cartea omonimă a fostei deportate românce din Bucovina, Aniţa Nandriş-Cudla (1904-1984).
De ce nu există încă în literatura română marele roman despre comunism, așa cum există în literaturile altor țări est-europene? Scriitorul George Ardeleanu are răspunsuri edificatoare în privința literaturii noastre de toate genurile care s-a scris cu referire la regimul comunist.
Există o bogată memorialistică referitoare la închisorile comuniste, de asemenea, și multă poezie scrisă în spațiul concentraționar din România. Încă nu a apărut marele roman scris în limba română despre comunism. Care este explicația?
Se apropia Paștele. Din informaţiile culese și după părerile adunate, Paștele va fi sărbătorit tăcut, în mici grupuri de prieteni (de dragul pachetelor). În 1955 Paștele catolic și evanghelic cădea cu o săptămână înaintea celui ortodox. După o înţelegere prealabilă cu conducerea românilor, cum ar fi părintele Vasile Țepordei, căpitanul Leon Ostrovschi, Tănase Rădulescu (Radu) și grupul de Volksdeutsche, prin Willy Depner, Egon Schestauber și Sam Liebhard, subsemnatul luă hotărârea să facem demonstrativ un Paște comun cu cel ortodox.
Am trecut prin 14 securități, închisori și lagăre de exterminare: Securitatea din Iași, Securitatea Uranus (în București), Securitatea din Brașov; apoi închisori: Codlea, Gherla, Galați, Brăila, Fortul 13 Jilava și Văcărești; lagăre de muncă: Balta Brăilei, lagărul de la Strâmba, lagărul de la Stoenești - saivane, și faimosul lagăr de la Salcia, apoi în Delta Dunării, în lagăre terestre: Periprava Centru, Periprava - secția Grindu, precum și într-un lagăr plutitor, pe un bac, la recoltat de stuf iarna, cu picioarele în apă, flămânzi, bătuți, umiliți și lipsiți de minime condiții de igienă și de asistență medicală. Mulți dintre noi au rămas acolo. Dacă m-aș referi la asta, în doar șase luni, care pentru mine au rămas de referință pentru tot restul vieții, între 1 ianuarie 1960 și 30 iunie 1960, lângă patul meu au murit zece deținuți.
„Compromis”, „supraviețuire”, „rezistență”. Termenii invocați sunt adesea utilizați în discuțiile despre atitudinea Bisericii Ortodoxe Române față de regimul comunist, neexistând o unanimitate a punctelor de vedere în acest sens. Credem că fiecare noțiune luată în singularitatea ei nu poate să descrie plenitudinea relațiilor stabilite în această perioadă între instituția ecleziastică, reprezentată în acea vreme de Patriarhul Justinian Marina, și puterea comunistă.
Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial nu va aduce pentru România mult dorita stabilitate şi siguranţă statală, din contră, odată cu pătrunderea Armatei Roşii pe teritoriul românesc se instaurează un regim de ocupaţie şi se deschide o eră dramatică a represiunii bolșevice. Mai mult, partea de vest a ţării va rămâne mai bine de jumătate de an sub conducerea Comandamentului Sovietic, administraţia românească reuşind cu greu să-şi intre în drepturi abia în primăvara anului 1945.
Grupul misticilor din temnița Aiudului a reprezentat piatra de temelie a rezistenței spirituale în gulagul românesc. Detașarea de lupta politică și asumarea deplină a credinței, împlinită prin trăirea filocalică și jertfa martirică pentru Hristos, le-au deschis misticilor calea spre sfințenie, aceștia devenind modele de urmat pentru ceilalți deținuți. Preluarea totală a puterii de către generalul Ion Antonescu în urma evenimentelor din ianuarie 1941 a scos organizația legionară în afara legii.
Comunismul necesită o înțelegere, un răspuns creștin autentic; acolo unde întâlnește acest răspuns, în sufletul credinciosului și înlăuntrul Bisericii, unde este celebrată Liturghia, el este anihilat; acolo unde simte că adevărul creștin lipsește, devine insolent, nerușinat, aproape de neînfrânt. Fără nici o exagerare și fără nici o metaforă, unei conștiințe treze comunismul îi apare drept evanghelia inexistenței lui Dumnezeu, drept cel mai desăvârșit catehism al întunericului (până la ora actuală) (André Scrima, 1956).
Întrebarea aceasta a fost ridicată de numeroase ori în ultimii ani, uneori cu argumente de bun simț, alteori cu vădită indignare, însă dat fiind că Biserica a stabilit ca 2017 să fie „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, ținem să adăugăm și noi câteva opinii la această problematică din viața Bisericii.
Mai întâi, cine sunt „Sfinții închisorilor”? Răspunsurile imediate ar putea invoca nume precum Valeriu Gafencu, părintele Ilarion Felea, părintele Florea Mureșan, Daniil Sandu Tudor sau Gherasim Iscu, martiri îndeobște cunoscuți și acceptați în sânul pleromei Bisericii.
La 1 februarie 2017 Grigore Caraza ar fi avut 88 de ani. O vârstă pe care mulţi dintre foştii colegi de temniţă cu multă suferinţă îndurată au prins-o, precum părintele Iustin Pîrvu, părintele Filaret Gămălău sau părintele Nicolae Grebenea pe care Dumnezeu l-a dăruit îndelungat în zile, 102 ani. Aşadar, pe 1 februarie 1929, în familia gospodarilor munteni, Ioana şi Vasile Caraza din Poiană Teiului, se năştea Grigore, al cincilea din cei şase copii ai acestora. Grigore face şcoala primară la Poiana Teiului şi apoi Școala Normală la Piatra Neamţ.
Pagina 1 din 4
- Start
- Prec
- 1
- 2
- 3
- 4
- Mai departe
- Sfârșit
Comemorari recente
-
17 Septembrie
Dr. Alexandru Bireescu
70 de ani de la
trecerea la Domnul -
17 Septembrie
Prof. Ion Dezideriu Sîrbu
34 de ani de la
trecerea la Domnul -
18 Septembrie
Pr. Ilarion Felea
62 de ani de la
trecerea la Domnul -
18 Septembrie
Constantin Aurel Dragodan
23 de ani de la
trecerea la Domnul -
19 Septembrie
Pr. Emanoil Păsculescu-Orlea
56 de ani de la
trecerea la Domnul -
21 Septembrie
Pr. Dimitrie Bejan
28 de ani de la
trecerea la Domnul -
22 Septembrie
Elena Bagdad
84 de ani de la
trecerea la Domnul -
23 Septembrie
Pr. Vasile Pătrașcu
17 de ani de la
trecerea la Domnul -
24 Septembrie
Pr. Ioan Băldescu-Popescu
71 de ani de la
trecerea la Domnul
- "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan