Sinteze

Cacofonii memoriale. Călin Georgescu, între Putin și eroii rezistenței anticomuniste

„Că secol după secol, Mereu din Răsărit Veniră hoarde crude Ce țar-au pângărit. Muscalii cei prădalnici Doar beznă ne-au adus. Lumina și-adevăru` Ne vin de la Apus” („Testament”, poezie compusă de teologul Gheorghe Popescu-Vâlcea în temnițele comuniste) Rezistența anticomunistă, indiferent de culoarea politică și formele de manifestare (țărăniști, liberali, legionari, monarhiști, social-democrați, grupurile armate din munți, țărani care se opuneau colectivizării) era unită în jurul a două idei complementare: 1. Anti-sovietism/rusism – această poziție, de la sine înțeleasă având în vedere că armatele sovietice i-au adus la putere pe comuniștii români, avea rădăcini interbelice, din cauza adversității Uniunii Sovietice față […]

Decembrie 1989 – Revoluție la fereastră în Timișoara prin ochii actualului Pr. Octavian Blaga

Am început să apreciez izolarea din zona Piața Maria [din Timișoara] și să gust din dulceața și pacea libertății aduse de despărțirea de societate. Mă bucur de porțiunea de cer pe care o văd și de turturelele și porumbeii care vin la mine la fereastră să mănânce firimituri de pâine. În fiecare zi, cu ochii fixați pe vitraliile bisericii reformate, cu porumbeii și turturelele, am început să mă las dus de visare și să-mi pun primele întrebări existențiale despre cine sunt și despre rostul pe care-l am pe acest pământ. Aveam impresia că viața, așa cum este ea prezentată de […]

„Lin, lin, aşteptăm pe cruci de chin…”

Gulagul românesc a fost un spaţiu al paradoxurilor, în care violenţa torturilor şi brutalitatea torţionarilor au generat libertatea spiritului, care a reprezentat fundamentul rezistenţei deţinuţilor în faţa acelei lumi a morţii. Dacă sistemul carceral comunist a „oferit” celor închişi foame, frig, izolare, bătăi, în schimb, aceştia au oferit, deopotrivă torţionarilor şi nouă, celor de azi, creaţii ale spiritului care au depăşit gardul de sârmă ghimpată al temniţei.

Memoria, cel mai important ingredient al viitorului

Revista „Memoria” a marcat apariţia numărului 100, miercuri, 4 octombrie 2017, la Ateneul Român, într-o atmosferă festivă, în cadrul căreia au ținut alocuţiuni o serie de personalităţi ale societăţii civile românești. Discursurile au evidențiat importanța cunoașterii istoriei reale a țării de către generația tânără, supusă unui tir permanent, cotidian, al nonvalorii. Concertul psaltic şi piesele muzicale compuse pe versurile poeţilor din închisorile comuniste, interpretate de Grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale, au încântat audiența, la fel ca şi monologul dramatic „20 de ani în Siberia”, interpretat de Amalia Ciolan, regizor Sorin Misirianțu, după cartea omonimă a fostei deportate românce din […]

Literatura ca recuperare a unei memorii istorice interzise

De ce nu există încă în literatura română marele roman despre comunism, așa cum există în literaturile altor țări est-europene? Scriitorul George Ardeleanu are răspunsuri edificatoare în privința literaturii noastre de toate genurile care s-a scris cu referire la regimul comunist. Există o bogată memorialistică referitoare la închisorile comuniste, de asemenea, și multă poezie scrisă în spațiul concentraționar din România. Încă nu a apărut marele roman scris în limba română despre comunism. Care este explicația?

Paștele cu luptătorii anticomuniști în prizonieratul din URSS – “Christos a înviat! – Iavas, 1955”

Se apropia Paștele. Din informaţiile culese și după părerile adunate, Paștele va fi sărbătorit tăcut, în mici grupuri de prieteni (de dragul pachetelor). În 1955 Paștele catolic și evanghelic cădea cu o săptămână înaintea celui ortodox. După o înţelegere prealabilă cu conducerea românilor, cum ar fi părintele Vasile Țepordei, căpitanul Leon Ostrovschi, Tănase Rădulescu (Radu) și grupul de Volksdeutsche, prin Willy Depner, Egon Schestauber și Sam Liebhard, subsemnatul luă hotărârea să facem demonstrativ un Paște comun cu cel ortodox.

Paștele în zeghe

Am trecut prin 14 securități, închisori și lagăre de exterminare: Securitatea din Iași, Securitatea Uranus (în București), Securitatea din Brașov; apoi închisori: Codlea, Gherla, Galați, Brăila, Fortul 13 Jilava și Văcărești; lagăre de muncă: Balta Brăilei, lagărul de la Strâmba, lagărul de la Stoenești – saivane, și faimosul lagăr de la Salcia, apoi în Delta Dunării, în lagăre terestre: Periprava Centru, Periprava – secția Grindu, precum și într-un lagăr plutitor, pe un bac, la recoltat de stuf iarna, cu picioarele în apă, flămânzi, bătuți, umiliți și lipsiți de minime condiții de igienă și de asistență medicală. Mulți dintre noi au […]

Patriarhul Justinian: între rezistență și „compromis”

„Compromis”, „supraviețuire”, „rezistență”. Termenii invocați sunt adesea utilizați în discuțiile despre atitudinea Bisericii Ortodoxe Române față de regimul comunist, neexistând o unanimitate a punctelor de vedere în acest sens. Credem că fiecare noțiune luată în singularitatea ei nu poate să descrie plenitudinea relațiilor stabilite în această perioadă între instituția ecleziastică, reprezentată în acea vreme de Patriarhul Justinian Marina, și puterea comunistă.

Lagărele bihorene ale începutului de represiune comunistă

Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial nu va aduce pentru România mult dorita stabilitate şi siguranţă statală, din contră, odată cu pătrunderea Armatei Roşii pe teritoriul românesc se instaurează un regim de ocupaţie şi se deschide o eră dramatică a represiunii bolșevice. Mai mult, partea de vest a ţării va rămâne mai bine de jumătate de an sub conducerea Comandamentului Sovietic, administraţia românească reuşind cu greu să-şi intre în drepturi abia în primăvara anului 1945.

Grupul misticilor din temnița Aiudului

Grupul misticilor din temnița Aiudului a reprezentat piatra de temelie a rezistenței spirituale în gulagul românesc. Detașarea de lupta politică și asumarea deplină a credinței, împlinită prin trăirea filocalică și jertfa martirică pentru Hristos, le-au deschis misticilor calea spre sfințenie, aceștia devenind modele de urmat pentru ceilalți deținuți. Preluarea totală a puterii de către generalul Ion Antonescu în urma evenimentelor din ianuarie 1941 a scos organizația legionară în afara legii.

Comunismul și timpul Rugului Aprins

Comunismul necesită o înțelegere, un răspuns creștin autentic; acolo unde întâlnește acest răspuns, în sufletul credinciosului și înlăuntrul Bisericii, unde este celebrată Liturghia, el este anihilat; acolo unde simte că adevărul creștin lipsește, devine insolent, nerușinat, aproape de neînfrânt. Fără nici o exagerare și fără nici o metaforă, unei conștiințe treze comunismul îi apare drept evanghelia inexistenței lui Dumnezeu, drept cel mai desăvârșit catehism al întunericului (până la ora actuală) (André Scrima, 1956).

De ce Biserica nu canonizează sau întârzie canonizarea pentru Sfinții Închisorilor?

Întrebarea aceasta a fost ridicată de numeroase ori în ultimii ani, uneori cu argumente de bun simț, alteori cu vădită indignare, însă dat fiind că Biserica a stabilit ca 2017 să fie „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, ținem să adăugăm și noi câteva opinii la această problematică din viața Bisericii. Mai întâi, cine sunt „Sfinții închisorilor”? Răspunsurile imediate ar putea invoca nume precum Valeriu Gafencu, părintele Ilarion Felea, părintele Florea Mureșan, Daniil Sandu Tudor sau Gherasim Iscu, martiri îndeobște cunoscuți și acceptați în sânul pleromei Bisericii.

Grigore Caraza, model de luptător anticomunist

La 1 februarie 2017 Grigore Caraza ar fi avut 88 de ani. O vârstă pe care mulţi dintre foştii colegi de temniţă cu multă suferinţă îndurată au prins-o, precum părintele Iustin Pîrvu, părintele Filaret Gămălău sau părintele Nicolae Grebenea pe care Dumnezeu l-a dăruit îndelungat în zile, 102 ani. Aşadar, pe 1 februarie 1929, în familia gospodarilor munteni, Ioana şi Vasile Caraza din Poiană Teiului, se năştea Grigore, al cincilea din cei şase copii ai acestora. Grigore face şcoala primară la Poiana Teiului şi apoi Școala Normală la Piatra Neamţ.

„Au vrut să ne facă să nu mai ținem la țară…”

Cunoașterea Fenomenului Pitești este cu atât mai impresionantă pe măsură ce ni se dezvăluie experiențele supraviețuitorilor acestui calvar. Puțini dintre cei care au trecut prin „reeducarea” de la Pitești mai sunt în viață astăzi, iar mărturiile lor directe tulbură și fascinează totodată. Gheorghe Plop este unul dintre cei care au supraviețuit calvarului de la Pitești, asumându-și, la cei peste 90 de ani ai săi, datoria mărturisirii, cu gândul la folosul generațiilor tinere și la memoria celor care au suferit alături de el. Printre primii deținuți politic care au ajuns la Închisoarea Pitești se afla și Gheorghe Plop. Membru în Frățiile […]

Testamentul părintelui Justin

Astăzi, 10 februarie 2017, se împlinesc 98 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari, mai iubiţi şi mai cunoscuţi duhovnici ai neamului românesc, părintele Justin Pârvu. Viaţa lui a fost închinată întru totul lui Hristos, fiind din tinereţe „un desăvârşit călugăr“, un mărturisitor în vremurile potrivnice, un părinte care a născut şi crescut duhovniceşte mulţi monahi, monahii, preoţi şi mireni, un duhovnic care a schimbat destinul multor oameni. De dincolo de veac, părintele Justin continuă lucrarea sa duhovnicească pentru toţi cei care îi cer sfat şi mijlocire de la Dumnezeu, iar momântul său permanent împodobit cu flori […]

Memoria, comunismul și conștiința eclesială

Anul 2017 ne provoacă exercițiul memoriei, al asumării unui trecut traumatic și a figurilor iconice care l‑au mărturisit pe Hristos în timpul comunismului. Se împlinesc deopotrivă o sută de ani de la revoluția bolșevică, șapte decenii de la sfârșitul agonizant al României firești prin abdicarea forțată a Regelui și patruzeci de ani de la trecerea la Domnul a Patriarhului Justinian. „Aceasta să faceți întru pomenirea Mea”: sunt cuvintele Mântuitorului, actualizate de Apostolul Pavel în prima epistolă către Corinteni, ce transformă Euharistia într‑un prezent continuu al Bisericii. Astfel, jertfa comunității recapitulează permanent istoria mântuirii, efortul anamnetic având, în primul rând, un […]

Mărturisitoare ale credinței și iubirii în temnițele comuniste

Amintirea perioadei comuniste, în care au suferit mii de români, închişi în zecile de închisori şi penitenciare, e o durere, dar şi o contemplare. Această filă însângerată a istoriei noastre ne aminteşte azi şi mâine că jertfa niciodată nu este în zadar. Suferinţa femeilor a fost una aparte însă. Cu trupurile lor firave, slăbănogite de frig şi de bătăi, femeile încarcerate au suferit condiţii ce n-are putere cuvântul să le descrie. Despre aceste noi mărturisitoare se cuvine să ne aducem aminte în această duminică.

Tablou Nicolae Ceaușescu - cultul personalității

Cînd diavolul e văzut ca înger de lumină

Un prieten de idei a semnalat azi, pe Facebook, un text cu care înţeleg că este de acord: „Vremurile cînd România înflorea…”, ilustrat grăitor cu o fotografie a lui Nicolae Ceauşescu. Autorul articolului indicat ne încredinţează dintru început că e conservator, transmiţîndu-ne astfel că nu îmbrăţişează ideologia lui Ceauşescu, ci judecă regimul acestuia după fapte, în mod obiectiv. Esenţa articolului este o legendă urbană şi în egală măsură o marotă a propagandei naţional-comunismului postdecembrist – propagandă dusă îndeosebi prin partidul „România Mare” şi oficinele sale mediatice, dar avînd adepţi răspîndiţi în tot spectrul politic, ca şi în întreaga presă. Şi anume:

Răspuns criticilor și adversarilor lui Petre Țuțea. DEZVĂLUIRI

După ce președintele Klaus Iohannis a promulgat recent legea 217/2015 sau legea anti-legionară așa cum a fost denumită de opinia publică, discuția legată de denumirea unei străzi din Timișoara care să poarte numele filozofului Petre Țuțea a revenit în actualitate. Prezenta lege adoptată ,,interzice acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice”(art. 13, alin. 1).

Legea 217/2015 – Cronica unui atentat la Memoria Națională

De când a fost promulgată, Legea 217/2015, supranumită și legea „anti-legionară” sau „legea memoriei” s-a dovedit a fi exact ceea urmăreau de câțiva ani inițiatorii din umbră, eufemistic botezați drept „consultanți” ai legii: un atac frontal la Memoria Națională a eroilor și martirilor anticomuniști. Însă nu doar memoria colectivă a poporului român este somată pentru a se conforma ideologic prin această lege, ci și libertatea de expresie este încălcată, trasându-se totodată „dogme” pentru rescrierea istoriei recente după calapodul sentințelor politice din anii ’40-’60. Chiar dacă în al treisprezecelea ceas, legea a întâmpinat un val uriaș de critici din partea societății civile, fiind […]

1 2 3