Astăzi, 10 februarie 2017, se împlinesc 98 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari, mai iubiţi şi mai cunoscuţi duhovnici ai neamului românesc, părintele Justin Pârvu. Viaţa lui a fost închinată întru totul lui Hristos, fiind din tinereţe „un desăvârşit călugăr“, un mărturisitor în vremurile potrivnice, un părinte care a născut şi crescut duhovniceşte mulţi monahi, monahii, preoţi şi mireni, un duhovnic care a schimbat destinul multor oameni. De dincolo de veac, părintele Justin continuă lucrarea sa duhovnicească pentru toţi cei care îi cer sfat şi mijlocire de la Dumnezeu, iar momântul său permanent împodobit cu flori a devenit un loc de pelerinaj, de mângâiere şi întărire întru credinţă şi nădejde.

Cu puţin timp îna­in­te de plecarea sa la Domnul, părintele Justin a fost întrebat: „Ce testament lăsaţi ucenicilor şi în special monahilor?“. Cu ultimele puteri şi întărit de Dumnezeu, a rostit rar şi apă­sat: „ascultare, pocăinţă, rugă­ciu­ne, unitate!“. Pe cei patru stâlpi ai baldachinului care acoperă mormântul său, ca pe un jertfelnic sfânt, sunt în­scri­se aceste patru cuvinte. Pe fie­care stâlp, câte un cuvânt. În cele pa­tru colţuri, adevărate puncte cardinale spre orien­tarea către ţinta supremă, Hris­tos. Prin a­ceste cuvinte, pă­rintele Justin vorbeşte tainic din mormânt şi din împărăţia drepţilor că prin împlinirea a­cestui testament se pot recu­noaş­te cei ce cu ade­vă­rat sunt ucenicii săi, aşa precum iubirea este semnul prin care se cunosc cei ce sunt uce­nici ai lui Hristos (Ioan 13, 35). Prin împlinirea acestui testament sfânt, orice fiu duhov­ni­cesc „ca o zidire bine alcătuită creşte ca să a­jungă un locaş sfânt în Dom­nul“(Ef. 2, 21), ancorat fiind în stâlpul de foc călăuzitor al părintelui Justin, care, statornic şi neclintit, a fost înfipt în temelia Hristos(I Cor. 3, 11). Prin neîmplinirea tes­tamen­tu­lui se înţelege de la sine că se ajunge la ruperea de părintele duhovnicesc, la o atitudine de mândrie şi orgoliu, ca şi cum ucenicul ar fi mai mare ca dascălul său şi, implicit, rupere de Hristos, pe Care avva Justin L-a slujit cu credinţă toa­tă via­ţa. Părintele Justin a fost în­zestrat de Dumnezeu şi cu da­rul înainte vederii. Ca a­ta­re, în mod profetic, cunos­când fră­mân­tările şi diferen­ţe­le de opi­nii ce pot apărea după plecarea sfinţiei sale din viaţa aceasta, în socie­tate, ba chiar şi în rândul uce­nicilor săi, cu demnitatea-i bi­ne­cunoscută a dorit şi doreşte ca toţi să se manifeste întru a­ce­eaşi demnitate creşti­nească şi româneas­că. Din cele patru virtuţi-testament mă voi opri în mod special în rândurile ce urmează la ascultare.

Ascultarea

Este virtutea şi lucrarea la ca­re acest mare duhovnic măr­tu­risitor al neamului noastru ro­mânesc a ţinut din toată fiin­ţa lui. Prin ascultare se înţelege subordonarea voinţei proprii faţă de voinţa lui Dumnezeu sau faţă de voinţa unei alte persoane, în numele lui Dum­ne­zeu. Ea reprezintă ordinea fi­­reas­că în buna rânduire a vieţii omului spre desăvârşirea mo­ra­lă, fiind temelia religiei, mo­ra­lei, ordinii sociale, eclesiale, in­stituţionale, familiale  etc. As­cultarea presupune ordine, bu­nă rânduială, aşezare fireas­că, iar neascultarea în­seam­nă dezordine, neorân­du­ială, aba­te­re de la legea firii du­pă binecunoscuta sintagmă a Sfinţilor Părinţi: „Ascultarea este viaţă, neascultarea este moar­te“. As­cul­tarea, după cuvântul Sfân­tu­lui Vasile cel Mare, „este ca­lea cea mai scurtă şi mai sigură către Îm­pă­răţia lui Dumne­zeu“. Sfântul Ioan Scă­rarul zi­ce că „cel ascultător moare si­eşi, căci pentru toate va răs­pun­de cel de ca­re se face ascultare“.

Dumnezeu Însuşi se desco­peră poporului ales cerând ascultare: „Ascultă, Israele, şi să te sileşti să împlineşti toate acestea...!“ (Deut. 6, 3-4). Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, este întru totul ascultător Ta­tă­lui: „Ascultător făcându-Se până la moarte, ba încă moarte pe cruce“ (Fil. 2, 8) şi în stare de dăruire jertfelnică, chiar cuprins de sentimentul fricii de moarte, doreşte ca toate să se împlinească „nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu“ (Luca 22, 42). Maica Domnului, la rându-i, es­te întru toate ascultătoare pla­nului mântuitor al Preasfintei Treimi, supunân­du-se adumbririi Tatălui, pri­mind pogo­râ­rea Duhului şi primind în pântece pe Cel-neîn­că­put, zice: „Ia­tă roaba Dom­nu­lui, fie mie după cuvântul Tău“ (Luca 1, 36). Aşadar, ascultarea este ma­rea taină întru care s-a lucrat mântuirea neamului o­me­nesc, căci neascultarea ca fiică a mândriei a fost pricina că­derii îngerilor răi sau a pro­to­părinţilor Adam şi Eva şi este pricina căderii fiecărui om. De aceea, Sfântul Ioan Da­mas­chin spune că „Hristos prin as­cul­­tarea Sa a venit să vindece ne­as­cultarea lui Adam“.

Toate păcatele omeneşti se nasc din întreita ispitire: pofta trupului (plăcerile trupeşti), pofta ochilor (dorinţa de îna­vu­ţire) şi trufia vieţii (mândria) (I Ioan 2, 16). Împotriva acestei întreite surse de păcă­tuire, via­ţa monahală, prin cele trei vo­turi, propune o luptă prin ce­le trei sfaturi evanghelice: fecio­­ria, sărăcia şi ascultarea.

Părintele Justin şi-a asumat din anii tinereţii crucea voturilor monahale şi la toate a ţinut foarte mult, împlinindu-le cu prisosinţă. Referitor la as­cul­tarea de bunăvoie, trebuie să remarcăm faptul că părinte­le Justin a dat pildă de ascul­tare desăvârşită faţă de stareţii săi pe care i-a avut: la Durău, în primii ani de călugărie, când n-a ieşit niciodată din cuvântul stareţului său, chiar dacă ascultarea de a servi la mese mu­sa­firii, uneori până la ore târzii de noapte - cum însuşi măr­turiseşte -, nu i-a plăcut niciodată, dar nu s-a sustras nicidecum de la împlinirea ei; la Secu, între anii 1967-1977, după venirea din temniţele comunis­te, a fost ascultător stare­ţu­lui Ghe­rontie Ştefan, chiar dacă, forţat de Securitate, îi urmărea fiecare pas, fiecare convorbire şi pe credincioşii care îl vizitau la chilie; la Mă­năstirea Bistriţa, unde stareţul Ciprian, cu binecunoscuta-i di­plo­maţie, ţinea şi la mănăstire şi vieţuitorii ei, dar şi la „orga­nele“ de la judeţ sau de la centru care erau me­reu prezente în mănăstire; sigur că părintele Justin, dimpreună cu un alt mare duhov­nic, Ioanichie Bălan, era în a­tenţia acestora şi se simţea în „vizorul“ lor. Părintele, obiş­nuit cu toate aceste metode, cu o maturitate care-l ridica deasupra tuturor vânzolelilor mă­runte, se făcea că nu vede şi că nu pricepe şi îşi continua lucra­rea misionară cu credincioşii care descoperiseră în el povă­ţui­torul duhovnicesc de care a­veau nevoie. Niciodată nu s-a răzvrătit împotriva vreunui stareţ, nu a comentat sau în­fruntat deciziile acestuia, ci, dim­potrivă, s-a manifestat cu mult respect, cu cinste şi cu ascultare desăvârşită, fiind pildă şi pentru monahii tineri care e­rau primiţi în mănăstirile res­pec­tive. Bunăoară, dacă ar fi a­vut nevoie pentru vreo trebu­inţă oarecare să plece din mă­năs­tire, aşa precum rezultă din ar­hiva mănăstirilor Secu şi Bis­triţa, săvârşea aceasta numai după obţinerea regulamentarului bilet de voie. Dacă avea vreo nemulţumire sau o propu­nere, o aducea la cunoştinţă sta­­reţului cu multă decenţă, fă­ră să supere sau să tulbure prin ceea ce spunea. Din acest mo­tiv, stareţii respectivi l-au iu­bit, l-au preţuit şi l-au avut la inima lor pe părintele Justin şi nu de puţine ori şi ei se sfătuiau cu el.

„Închinăm această mănăstire Înaltpreasfinţiei Voastre care reprezentaţi «Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului»“

După 1991 şi după înteme­ie­rea Mănăstirii Petru Vodă, du­pă ce el însuşi ajunge stareţ, pe de o parte se manifestă cu ascultare faţă de ierarhi şi exarhi, iar pe de altă parte pretinde ascultare de la cei ce veneau în obştea înfiinţată de el, ca mod concret al vieţuirii monahale.

Ascultarea faţă de ierarh, de Mitropolitul Moldovei şi Buco­vinei, se vede din faptul că pentru orice lucrare de la aşeză­mintele sale de la Petru Vodă sau Paltin a cerut binecuvân­tare scrisă sau verbală, precum rezultă din arhive sau din măr­turiile sale, un exemplu în a­cest sens fiind manifestarea bucuriei părintelui atunci când a obţinut aprobarea de a începe slujirea liturgică în biserica încă neterminată, sau pentru a săvârşi Sfântul Maslu în noap­tea de joi spre vineri. O dovadă impresionantă a supunerii faţă de ierarh este afirmaţia părintelui din cuvântul rostit la sfin­ţirea Bisericii cu hramul „Sfin­ţii Arhangheli Mihail şi Ga­vriil“ din data de 8 noiembrie 2005: „Ca într-un tablou votiv, în­chinăm această mănăstire Înaltpreasfinţiei Voastre care re­prezentaţi «Biserica Dumne­zeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului» (I Tim. 3,15), mul­ţumindu-vă din adâncul i­ni­mii că aţi consacrat mănăs­tirea noastră ca spaţiu al sluji­rii sfinte al lui Dumnezeu, ca loc al rugăciunii neîncetate şi ca punct unde cerul se întâl­neş­te cu pământul. Vă aştep­tăm cât mai des, pentru a ne ru­ga împreună şi a ne împăr­tăşi cuvânt de zidire duhov­ni­ceas­că, bi­neştiind că atunci când se a­flă în mănăstire, ar­hi­ereul es­te cel dintâi între monahi“.

Se înţelege că atunci când a spus: „Închinăm această mă­năs­­tire Înaltpreasfinţiei Voas­tre...“ înseamnă că sunt cu­prin­­se aici toate ale mănăstirii, in­clusiv obştea cu toţi vieţui­torii, inclusiv schiturile pendin­te de aceasta, inclusiv toate da­nii­le pe care le-a primit de la oa­meni cu inimă mare, înţe­le­gând că aparţinând Bisericii a­cestea, de fapt, aparţin lui Dum­nezeu.

De asemenea, la sfinţirea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului“ - Paltin de către Prea­sfinţitul Episcop Calinic Bo­toşăneanul, sau a paracli­sului din deal de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, părintele Justin a ma­nifestat o bucurie duhovniceas­că a datoriei împlinite, a pecet­luirii muncii sale de către ie­rar­­hii dragi inimii sale şi o le­gă­­tură spirituală caldă şi fi­reas­că, transmisă în mod tai­nic şi în inimile credincioşilor.

Ascultarea a fost „legea“ pe care părintele Justin a impus-o în aşezămintele sale pentru toţi ucenicii săi şi se tulbura şi cer­ta cu asprime pe cei ce nu fă­ceau ascultare, dându-le ca­non spre îndreptare. Pe monahii tineri care veneau la el plân­gân­du-se împotriva stareţilor lor, părintele Justin îi îndemna la ascultare fără de care nu este nici linişte sufletească, nici mântuire.

Acum, în zi de pioasă aduce­re-aminte de naşterea părintelui Justin, să nu uităm testamentul său întru permanenta noastră naştere în Hristos: ascultare, pocăinţă, rugăciune, unitate.

(Pr. Prof. Vasile Păvăleanu - Ziarul Lumina, ediția electronică din 10 februarie 2017)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Ionel » 11-02-2017 00:43

Vă rog, nu profitați și nu întinați memoria Sfântului nostru părinte, un adevărat Voievod al Ortodoxiei. Ascultarea are și ea o limită. Sfântul Grigorie Palama n-a ascultat de ierarhi, patriarhii eretici, ci a apărat ortodoxia. De asemenea unitatea nu poate fi decât întru adevăr, întru Hristos, nu cu eretici și apostați, în spirit ecumenist. Rușine lingușitorilor și profitorilor, ce rostesc jumătăți de adevăr și au gânduri manipulatorii ascunse. Reveniți-vă (mă refer la autor) și cereți-i iertare Bunului Dumnezeu și Sfântului părinte Iustin Pârvu, altfel va veni vremea când or să vă judece… De am greșit sau nu cu ceva, cer iertare. Să vă ajute și să ne ajute Bunul Dumnezeu. Doamne ajută!

Ionel

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#2 Dan » 11-02-2017 11:17

Domnule Ionel, constatându-vă reacția foarte deranjată mă întreb dacă nu vă simțiți cu musca pe căciulă.
Autorul, preot și profesor respectabil, nu a spus că ascultarea nu are o limită, ci doar a arătat, cu argumente, că părintele Justin a fost un om al ascultării față de mai marii lui de-a lungul vieții, iar cei care fac uz de numele părintelui, ca ucenici, ar trebui să aibe o pildă în acest sens. Însă faptul că v-ați inflamat arată doar că autorul articolului a țintit o problemă reală din sânul obștii Petru Vodă, sau mă rog... o problemă reală pe seama părintelui Justin, cu anumiți „ucenici”, gen monahul Teodot sau Gabriel Gioacăș (alias apologeticum), sau alți „apărători ai ortodoxiei de can-can”. Eu personal nu știu câți astfel de „ucenici” are părintele Justin, dar nu-s în duhul părintelui cu siguranță.
Sper să nu vă numărați printre ei.

Dan

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#3 Ionel » 11-02-2017 13:55

Domnule Dan, v-aș spune frate, dar nu știu în ce duh umblați. Nu doresc a polemiza cu dumneavoastră, deci nu mă interesează căciula cui purtați și muștele cui le-adunați. Este problema dumneavoastră de morală, conștiință și de vă-nchinați în duh, adevăr și credință. Sfinții părinți ne învață să nu socotim noi oamenii și să nu-i categorisim, ci să privim în ei chipul și asemănarea Lui Dumnezeu. Cu ce este mai presus și mai respectabil un om cu titluri lumești de profesor, doctor, docent, teolog, etc. … atârnate ca pe frânghia de rufe, dar în văzul lumii, decât o bătrâna creștină, smerită, cu călcâie crăpate și haine zdrențuite ce trăiește neștiută de oameni, în duhul ortodox apofatic (exemplul este dat char de unii oameni pe care dumneavoastră îi categorisiți respectabili). Această creștină poate da lecții tuturor teologilor cu titluri ce trăiesc catafatic, molipsiți de duhul occidental papistaș. Oare ce studii înalte teologice lumești au avut sfinții Siluan Athonitul și Paisie Aghioritul. Același respect îl merită și sfinții citați mai sus și sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Cât despre categoria de oameni (dumneavoastră puneți oamenii pe categorii…), în rândul cărora îmi purtați de grija ca nu cumva să mă aflu, sfinții părinți spun că a purta grija păcatelor altuia, este ca și cum ai lăsa pe masă mortul tău și a te duce să-l plăngi pe al altuia. Să nu uităm că vom da socoteala pentru orice cuvânt, pentru orice greșeală neîndreptată și pentru orice pricină de sminteală adusă fraților. Iertare. Doamne ajută!

Ionel

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#4 Dan » 11-02-2017 17:48

Domnule Ionel, nu riscați să-mi spuneți „frate” ca nu cumva să vă întinați de vreun duh „occidental papistaș”. Dumneavoastră sunteți prea pur pentru un colector de muște, așa cum m-ați clasat cu sarcasm, în timp ce v-ați lamentat că pun oamenii pe categorii. Dacă tot v-ați pus pe lecții moralizatoare cu atâta vervă, poate ar fi cazul să meditați la faptul că veți da socoteală și dumneavoastră pentru orice cuvânt, cum ar fi „Rușine lingușitorilor și profitorilor”, referindu-vă la autor. Cu ce v-a greșit autorul? Cu faptul că a pus în evidență o virtute a părintelui Justin. Că i-a adus un elogiu cu tâlc?
Cât mă privește pe mine, v-aș ruga să mă scutiți de un „Doamne ajută” turnat formal și sec după atâta ifos de superioritate.
Prefer sinceritatea.
Îmi pare rău că aceste cuvinte ale mele vă tulbură și vă irită, sunt conștient de asta, dar îmi este lehamite de puritanismul care ucide tocmai chintesența creștinismului.
Nu doresc însă să închei pe ton de frondă, n-aș fi cu inima împăcată. Sper să vă consoleze faptul că în inima mea sunteți frate.
Vă doresc o zi cu inima senină, frate creștine și frate române.

Dan

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii