Slujirile religioase în Aiud

În interiorul temnitei sunt trei biserici: una catolică, una ortodoxă si una protestantă (calvină). În ele s-a slujit tot timpul Sfânta Liturghie, singura slujire până în noiembrie 1948. Mares, spre sfârsitul lui 1947, m-a însărcinat cu conducerea cultului religios ortodox în temnită.

Slujea un preot oficial, iar eu făceam pe cântăretul si organizam aducerea la biserică a tuturor detinutilor ortodocsi, pe rând.

În biserică, pe lângă strană, mai erau si două dulapuri cu sfintele odăjdii si unele cărti religioase si cărti de cult. Toti detinutii politici erau foarte dornici să ia parte la slujba religioasă. Mai ales senatorii si deputatii, precum si fostii ministri si ofiteri. În constrângerea si asuprirea de la Aiud, slujirea religioasă era ca un balsam. Multi o ascultau cu ochii în lacrimi, multi îmi multumeau că i-am dus la biserică fiindcă eu stabileam cine să meargă, si uneori îi amânam pe cei de drept comun si duceam pe altii, deoarece ei nu erau prea interesati de biserică.

Nichifor Crainic m-a rugat să nu-l evit, ci să-l chem totdeauna cu titlul că e cântăret. De aceea, oricine era la rând, eu ceream gardianului: deschide-l pe Crainic că am nevoie de el la strană. Avea un glas baritonal foarte frumos, dar de putine ori a cântat, căci era prea fricos si nu voia să fie rău văzut de administratie că el cântă la strană. Mă miram de această stare a lui, care, pe mine, ca si pe altii, nu mă preocupa nicidecum. Din moment ce se admitea slujirea sfintei liturghii, cum m-as fi putut teme să iau parte activă la ea?

Biserica era deschisă mereu si unii intrau din timp în timp să se roage. Pe lângă unele cărti de cult, eu puneam în strană si unele cărti profane, dar cu continut religios. Unele erau salvate si aduse de la subsolul celularului ca să fie citite. Îi îndemnam pe toti cei dornici de lectură să-si aleagă fiecare ce-i place din ele si să le ducă în celule să le ascundă si să le citească pe ascuns. Un detinut din Sectii (o parte a temnitei cu detinuti de drept comun) mi-a trimis vorbă:

– Avem aici vreo 5-6 mii de cărti pentru ars. Veniti de alegeti din ele ce vreti. Era un fost ofiter. M-am dus. Am ales câteva sute, vreo cinci sute. Dar cum să le aduci să nu te prindă?

L-am rugat pe doctorul Uță să le cărăm împreună în celular si de aici în dulapurile din biserică. Am organizat putină pază, mai ales pentru supravegherea lui Mares. Le-am cărat cu succes. Detinutul de drept comun ce ni le-a dat era foarte bucuros de această ispravă pe care o făceam în comun. Cărtile le puneam, apoi, treptat, la dispozitia celor ce doreau lecturi religioase. Între ele erau si unele cărti filosofice, precum si unele romane cu un continut potrivit pentru nevoile celor întemnitati.

(Pr. Nicolae Grebenea – Amintiri din întuneric)