La București, am fost mutat în altă cameră, mai luminoasă, cu un singur pat și cu un deținut în ea. Purta barbă și păr lung, avea ochi senini și plini de evlavie. De la prima vedere , părea să fie călugăr, și era chiar ieromonah.
Părintele Sofian Boghiu, călugăr feciorelnic de tânăr, și-a închinat viața Domnului nostru Iisus Hristos, trăind împreună cu alți câțiva tineri la Seminarul de la Cernica, până ce a fost tuns călugăr.
Făcea parte dintre preoții călugări, care au făcut din Mănăstirea Antim din București un ”Rug aprins”, unde se slujea Domnului, ziua și noaptea, fără pauză, imediat după ocuparea țării de către Armata roșie.
Figură blândă și trăitor profund în Domnul, am împărțit pentru câtva timp salteaua unui singur pat din celulă. Mi-a ascultat povestea suferințelor mele, întărindu-mă în credință. M-am spovedit și mi-am mărturisit păcatele tinereții mele, sfătuindu-mă să repet spovedania și după ce mă voi elibera, unui preot înveșmântat. I-am povestit și favorul pe care mi l-a făcut Maica Domnului, când mi s-a arătat în închisoarea Lefortovo din Moscova. M-a crezut și m-a îndemnat să las scrisă această vedenie.
I-am mărturisit și dorința mea de a mă călugări, dacă mă voi elibera și m-a sfătuit că, în situația de față, ar fi mai bine să-mi întemeiez o familie deoarece, ca fost deținut politic, n-am să fiu lăsat în pace, ca să pot face adevărată călugărie.
N-am stat mai mult de trei săptămâni împreună, dar acele zile mi-au fost zile de lumină și îndemn pentru trăirea în Hristos.
(Nicu Popescu Vorkuta - Crez și adevăr, București, 2009, pag. 264-265)
