Spre noul domiciliu

În compartimentul de tren am fost flancat de cei doi însoţitori: plutonierul şi sergentul. Oare ce or fi gândit ceilalţi călători? Mă despărţeam de Sighet cu inima grea de negre presimţiri.

Pe o foaie de hârtie i-am scris Valericăi , încercând s-o încurajez, ca pe mama, dar că proiectele de Anul Nou s-au spulberat…

I-am scris şi mamei tot ce cuvintele rostite în febra plecării nu au putut cuprinde.

Descriindu-i drumul, am subliniat că nu mai sunt în dubă, ci într-un compartiment obişnuit – omiţând să-i scriu despre cei doi însoţitori.

Aşa a trecut prima noapte. Mi s-a dat voie să privesc pe geamul de pe culoar, dar orice pas făcut mai departe trebuia să-l anunţ mai întâi…

La venirea zorilor, priveliştile din ce în ce mai clare mi-au împrăştiat gândurile sumbre. La Bucureşti am schimbat trenul, iar a treia zi am ajuns la Feteşti. Ultima parte a traseului în imensitatea albă a Bărăganului am străbătut-o la fel de tăcuţi şi eu şi însoţitorii.

Securitatea se afla în Feteşti -oraş la 4 km distanţă de gară. Am găsit-o uşor . Plutonierul se prezentă la sediu în timp ce sergentul mă păzea. Un ofiţer îmi comunică pe un ton simplu că domiciliul obligatoriu mi s-a fixat în comuna Lăţeşti pentru 36 de luni, iar până la sosirea unui camion mă pot plimba prin împrejurimi.

Gardienii mei au rămas stupefiaţi – ce ordine severe primiseră la plecare! – şi acum ei să mă lase liber şi ei să se reîntoarcă la Sighet.

Lăţeştiul era la 12 km de Feteşti. Eu aveam voie să mămişc pe o rază de 10 km. Deci cel mult până la Feteşti-gară.

Pentru oraş trebuia să cer avizul şefului de post din comună. O bancă din apropiere îmi ţinea loc de masă, când deodată apare unul din cei mai buni prieteni ai mei, Tase Berzescu! Uimire, bucurie de nedescris !

Un rătăcit în dogoarea deşertului nu se bucură mai puţin când zăreşte oaza.Tase venea direct de la Aiud, după expirarea pedepsei.

Nu-i venea să creadă că eu am fost şi pe acasă. Ba mai mult, amândoi mergeam la Lăţeşti.

După câteva minute apare şi părintele Gheorghe Pătraşcu, preot romano-catolic din Moldova, care era într-o situaţie similară, venind direct de la Gherla.

În jurul oraşului Feteşti erau mai multe comune populate cu oameni trimişi în domiciliu obligatoriu. Pe buletinele noastre a fost aplicat un DO mare. Securitatea putea fi liniştită. Cele două litere erau lanţurile ce mă ţineau aproape de ea.

-„Ei, şi acum ce facem ?”

(Aurel Vișovan – Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?)