Studentul Gheorghe Calciu – De la intransigenţă la reeducare, şi de la reeducare la sfinţenie
Alt caz, mult mai complicat: studentul la Medicină, Gheorghe Calciu. Depinde când l-ai cunoscut: înainte de reeducare, după propria sa reeducare, sau după ce întreaga operaţie a luat sfârşit. Înainte de Piteşti, Calciu fusese printre cei mai intransigenţi, după reeducare, dintre torţionarii cei mai înrăiţi1, după sfârşitul experienţei, în clipa când se înscena procesul cu ţapi ispăşitori, redevine vechiul om, curajos şi leal.
Calciu n-a putut să fie judecat în lotul lui Țurcanu, deoarece a anunţat că nu va răspunde la nici o întrebare până când nu va fi adus ca martor la proces adevăratul iniţiator al experienţei, generalul Nikolski. Dumitru Bacu l-a văzut la Gherla în propria sa celulă:
„Dintre reeducaţii din celulă, cel mai periculos pe vremea aceea era un fost student în medicină, Calciu Gheorghe, poreclit „eminenţa cenuşie” a directorului Goiciu; Calciu era unul dintre cei mai devotaţi informatori pe care i-a dat reeducarea şi care a luat oarecum locul lui Ţurcanu”.
Dar tot Dumitru Bacu, adăuga câteva pagini mai departe:
„A fost ridicat de la Gherla şi dus la Ministerul de Interne pentru anchetă. La plecare era încă reeducat convins. Nu ştiu cât a rămas aşa, dar peste doi ani exact am avut ocazia într-adevăr unică să aflu despre trecerea lui prin minister şi despre ceea ce i se pregătea, direct de la el. În 1956, într-o celulă din arestul principal al ministerului de pe Calea Victoriei, mai exact în celula care se găseşte în faţa camerei ofiţerului de serviciu sau “şeful arestului” cum i se mai spune, am găsit, tras cu acul în litere Morse, următoarea frază care m-a înfiorat:
” Eu, Calciu Gheorghe, am fost adus aici pentru ca să fiu omorît, nu sunt vinovat”.
N-a fost condamnat la moarte (sau i s-a comutat) şi a fost trimis după procesul său – separat de al lui Ţurcanu şi al lotului său – la secţia de exterminare de la Jilava, faimoasa cameră 53, unde a dovedit că se schimbase integral. S-a purtat, aveau să spună apoi colegii săi de celulă, ca un sfânt cu ei, mergînd până la sacrificiu. În cursul unei epidemii de dezinterie, şi-a tăiat venele pentru a da celor bolnavi să bea sânge. Când a ieşit din închisoare era profund religios, s-a înscris la teologie şi a ajuns profesor la Seminarul teologic. Predicile pe care le ţinea erau ascultate nu numai de studenţii săi, ci şi de studenţi de la ştiinţele exacte. În 1977, a fost dat afară din postul său de profesor, supravegheat, ameninţat, şantajat ca să se liniştească. Nu s-a liniştit. Ajutat de un grup de credincioşi ce se reuniseră pentru a-l apăra şi a scrie Patriarhului, Calciu n-a cedat. A fost din nou arestat la 10 martie 1979, condamnat la zece ani închisoare, comutaţi în şapte ani şi jumătate, şi supus unui regim de exterminare în închisoarea de la Aiud.
(Virgil Ierunca – Fenomenul Piteşti)
1. Afirmația conform căreia studentul Gheorghe Calciu a fost „unul dintre torționarii cei mai înrăiți”, în timpul desfășurării reeducării, nu are suport din punct de vedere documentar. Gheorghe Calciu a cedat în urma torturilor și a colaborat cu agresorii la Gherla, dar nu ca torționar ci ca informator rezident. Activitatea de informator consta din colectarea de informații din închisoare. De altfel, chiar mergând pe ipoteza că Gheorghe Calciu ar fi devenit agresor, lucrul acesta nu ar știrbi cu nimic statura duhovnicească, noblețea sufletească și curajul sfânt de care a dat dovadă după revenirea din traumele reeducării. Dacă acest lucru ar fi adevărat, ar arăta doar că acea cădere temporară a fost mai adâncă, dar înălțimea de mare mărturisitor care la caracterizat mai apoi pe parcursul întregii vieți rămâne aceeași. Despre revenirea din traumele reeducării de la Pitești, părintele Calciu va mărturisi mai târziu că ”refacerea mea a fost mult mai grea decât a altora, pentru că ruptura mea a fost mai mare. Eram un tânăr destul de naiv, un copil de țăran cu o credință puternică, cu o mare încredere în oameni. Eram foarte simpatizat. Chiar după ce am căzut se spunea despre mine “îngerul căzut cu ochii albaștri“, pentru că toată lumea m-a socotit ca pe un înger. Acum eram un înger căzut. Și suferința mea a fost așa de dură și ruptura mea a fost așa de totală, încât eu mi-am revenit mult mai greu.” (Viața părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale și ale altora, pag. 57)