„Sunt convins că Părintele este în Împărăţia lui Dumnezeu”
Raluca Tănăseanu: Cum l-aţi cunoscut pe Părintele Sofian?
Pr. Florin Botezan (Biserica Memorială „Mihai Viteazul”, Alba-Iulia): Fiind student la Bucureşti, am aflat despre Părintele Sofian că este unul din duhovnicii care spovedeşte la Mănăstirea Antim, şi în felul acesta am ajuns şi eu să mă spovedesc în anii studenţiei. Părintele te cucerea în primul rând prin chipul său, un chip al blândeţii, şi prin felul său de-a fi; avea foarte multă dragoste şi foarte multă smerenie. Asta era ceea ce te izbea practic atunci când te întâlneai cu Părintele. Am auzit că s-a și convertit cineva la Ortodoxie doar privind chipul Părintelui Sofian.
Mai mult decât cuvântul, prezenţa efectivă a Părintelui vorbea – ca în acea apoftegmă din Pateric, unde se spune despre un frate că îi era suficient să meargă înaintea Sfântului Antonie cel Mare şi să-l vadă, nu mai avea nevoie să-i pună nici o întrebare. Cam aşa era și Părintele Sofian.
R. T.: Cum era ca duhovnic?
F. B.: Avea foarte multă răbdare, foarte multă dragoste, foarte mult respect faţă de tine. Eram tânăr student şi se purta cu foarte mult respect – te cinstea, adică; fiecare om era pentru el chipul lui Dumnezeu și se apleca asupra lui cu foarte multă dragoste şi cu foarte multă răbdare. Întotdeauna aşteptam foarte mult la spovedit, pentru că era multă lume şi pentru că Părintele zăbovea îndelung cu fiecare, nu grăbea pe nimeni niciodată. Deşi era greu să aşteptăm, ştiam întotdeauna că, atunci când ne vine rândul, şi faţă de noi va avea aceeaşi răbdare şi înţelegere.
În ce priveşte călăuzirea duhovnicească, Părintele Sofian era foarte echilibrat şi cu foarte multă dreaptă-socoteală, îţi oprea exagerările. Mai ales atunci, la început, fiind student, aveam tot felul de râvne fără discernământ – iar Părintele vorbea foarte echilibrat. Nu te certa când cădeai, dar se mâhnea, şi asta era mult mai greu de suportat decât să te fi certat cu cuvântul.
R. T.: Pe ce se axa cel mai mult învăţătura Părintelui Sofian?
F. B.: Ca duhovnic, în spovedanie insista pe rugăciune, pe stăruinţa de-a duce o viaţă curată, de-a încerca să-ţi întemeiezi viaţa pe poruncile lui Dumnezeu, de-a te feri de prilejurile de păcat – de-a avea, în general, foarte multă atenţie în viaţă şi de-a conştientiza prezenţa lui Dumnezeu, faptul că eşti înaintea lui Dumnezeu în fiecare clipă.
R. T.: Ne-aţi putea relata o întâmplare pe care aţi trăit-o alături de Părintele Sofian, o întâmplare care v-a marcat?
F. B.: Au fost momente deosebite, dar nu neapărat spectaculoase în relaţia duhovnicească pe care am avut-o cu Părintele. M-a marcat întreaga relaţie cu el, nu un anumit eveniment… Când slujea, Părintele era total transfigurat, pătruns. Era cât se poate de prezent în slujbă, în Liturghie, se vedea că era cu totul acolo, în rugăciune, în ceea ce făcea. Fără să fie absolut deloc ostentativ, îl remarcai într-un sobor de preoţi prin profunzimea cu care participa la slujbă, prin profunzimea cu care slujea.
R. T.: Am auzit de la alţi fii duhovniceşti că i se roagă ca unui Sfânt. Sfinția voastră vă rugați la Părintele Sofian?
F. B.: Îl pomenesc pe Părintele Sofian în rugăciunile mele şi sunt convins că Părintele Sofian este în Împărăţia lui Dumnezeu.
(Raluca Tănăseanu, „Arhimandritul Sofian de la Mănăstirea Antim” în Familia Ortodoxă nr. 9 (92), septembrie 2016, pp. 13-14)