Supliciile de la Canal – Colonia Peninsula
La Canalul Dunăre-Marea Neagră, într-o baracă cu priciuri duble este în mijloc un coridor larg. Aici sunt aduşi mai mulţi „reacţionari”. Unul este fost colonel, care a luptat ca un brav şi care avea o ţinută de onoare şi demnitate.
„Restructuraţii” se reped la ei, îi lovesc, la rup hainele, îi dezbracă şi din lovitură în lovitură bieţii oameni nu mai ştiu ce e cu ei. O coadă de mătură este înfiptă în anusul colonelului şi apoi este ridicat în sus şi purtat ca un soi de drapel, în hohote de râs isteric. Sângele curgea. Colonelul cade la pământ în nesimţire.
Cel ce avea mătura îi pune piciorul pe piept şi aceeaşi coadă de mătură i-o bagă în gură. Omul se sufocă, simte că moare, este disperat şi la un moment dat strânge dinţii. Tocmai atunci a fost smulsă cu putere coada de mătură, care a ieşit cu dantură cu tot. Sângele ţâşneşte. Colonelul e înnebunit. Aude înjurături şi râsete. Aşa a fost toată noaptea, dar a fost o singură noapte, căci a doua zi a fost trimis să-şi facă „norma” la roabă cu dispoziţia:
– Dacă nu-ţi bagi minţile-n cap vei fi adus iarăşi la noi. Nu eşti tu dracul, ca să ne poţi rezista!
(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)