Tăcerea dinaintea furtunii
Pe scara acoperită cu un covor de pluş roşu, piciorul se înfundă comod şi uşor.
Am urcat ţinut de mâini de doi tineri viguroşi, care m-au prins de braţe şi m-au înfipt în faţa unui birou masiv, foarte elegant, în spatele căruia un om de vreo 50 de ani, cu geana stângă albă, amănunt de care aveam să-mi aduc aminte, – chel, îşi muşca pe gânduri stiloul.
Un semn şi am rămas singur cu colonelul Socol, comandantul securităţii doljene, în acel an 1958.
„Deci, dumneata eşti Ilie Tudor?”
L-am privit atent. O faţă colţuroasă cu ochi reci duşmănoşi mă sfredeleau… A zâmbit cumva strâmb la tăcerea mea.
„Ce ştii de Gavrilescu?”
Am tăcut. Geana albă a tresărit.
„- Te-am întrebat ce ştii de Gavrilescu…”
„- Intrebaţi-l pe locotenentul Buşu…”
A apăsat pe butonul de sub tăblia mesei şi, după câteva secunde, tânărul locotenent bătea din călcâie în poziţia de drepţi.
„- Îl cunoşti?”
„- Nu, tovarăşe colonel!”
Nu mă cunoştea…??!!!! El mă arestase, era sectoristul orânduit în comuna noastră. M-a trecut un fior rece. Într-o clipă am înţeles ce se pune la cale. Am înghiţit în sec. Tăcerea începuse să doară. Pricepeam teatrul ce se juca. Năvala gândurilor ce se voiau albe mă copleşeau.
Poate că atunci destinul îşi stabilea bezna din gânduri, pentru a-mi frânge zborul, pentru a-mi lăsa copii pe drumuri şi a-mi împrăştia tot rostul atât cât era el.
Greu am băgat de seamă ce mare şi puternică e ticăloşia în lume, mai ales când are ca aliat puterea totală.
Da!!! Trebuia să fiu condamnat cu cei 23 de tineri studenţi şi elevi cu care, e adevărat, discutasem, cum s-ar putea organiza o rezistenţă împotriva terorii ce cuprinsese ţara încă din 1946.
Printre noi eminentul profesor Nicolae Julea şi alţi oameni pe care nu-i văzusem. Nu ne cunoşteam decât doi sau trei. Târziu, în temniţă, am înţeles cum am fost depistaţi. Nu-i greu de înţeles că şi aici Iuda era prezent, iar mâna securităţii al cărui potenţial îl subestimasem, ne-a luat ca din oală.
A trebuit să semnez, că am pus la cale organizarea unei rezistenţe armate, ca să răsturnăm guvernul prin violenţă armată. Sărmani naivi…!!!! Nu ştiam cu cine aveam de-a face. În fond nu era nimic precis. Ne lipsea experienţa. Ochii tuturor erau pe mine.
– Tu…!! zice, ai fost legionar, nu se poate să nu ştii cum se face…
Ştiam şi nu ştiam. Dovada este că n-am reuşit să facem nimic, într-o noapte ne-au săltat pe toţi.
(Ilie Tudor – De sub tăvălug, ediția a III-a, Editura MJM, Constanța, 2010, pp. 14-15)