„Arhimandritul Benedict Ghiuş, un ortodox de o adâncă puritate morală şi spirituală”
Acolo [în Balta Mare a Brăilei] mi-a fost dat să-l întâlnesc şi să-l cunosc nu pe ocnaşul, cum ar fi vrut Partidul, ci pe Arhimandritul Benedict Ghiuş, un ortodox de o adâncă puritate morală şi spirituală, dar, în acelaşi timp, un teolog de mare fineţe şi de o înaltă erudiţie. Să spun că era un călugăr îmbunătăţit – dar câţi nu sunt acuma, mai cu seamă când adulaţia devine formă perfidă de supravieţuire, chiar şi-n smerenia Bisericii! – să spun că era erudit sau demn ar fi un risc de a nota banalităţi.