bartolomeu anania

Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania

Teama de a-l cunoaște Într-o zi, nu mai știu sigur al cărui an, am mers la catedrala Patriarhală, pentru a mă închina la Sfintele moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou. Era o zi în care avusese loc ședința Sfântului Sinod. Mitropolitul Bartolomeu coborâse din Palatul Patriarhal și se pregătea să urce în mașină. Mai mulți credincioși au mers să ia binecuvântare, printre care și eu. Atunci a fost pentru prima dată când l-am văzut de-aproape, cum se spune, pe Înaltpreasfințitului bartolomeu Anania.

Pentru IPS Bartolomeu Anania generozitatea nu se negocia, făcând parte dintr-un un cod al eleganței spirituale

Nu este scopul acestui text să vorbească în termeni laudativi despre personalitatea arhiepiscopului de la Cluj, ctitor al Bibliei românești și a nenumărate opere literare. Las contururile luminoase și întunecate ale biografiei lui IPS Bartolomeu Anania pe seama istoricilor care vor scrie despre soarta Bisericii Ortodoxe în ultimul secol. Amintirea neștearsă pe care i-o port este împletită cu respectul neștirbit și recunoștiința față de un reprezentant al clerului înalt care a știut mai întâi de toate să fie om și apoi episcop. Oare nu spunea Fericitul Augustin atunci când se referea la episcopatul său că: „al vostru, [sunt] episcop, cu […]

Înaltpreasfințitul Bartolomeu – un oștean al Bisericii încercat în lupte grele

Când am început să fiu interesat de teologie, pentru reviste și pentru unele cărți, singura sursă posibilă era depozitul editurii Patriarhiei. Mă împrietenisem cu „fetele” de la depozit și obțineam revistele pe „ochi frumoși”. În schimb, pentru cărți, trebuia să iau aprobare de la părintele director al Institutului Biblic de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Cred că atunci l-am văzut mai întâi pe părintele Bartolomeu. Mă intimida cu statura sa masivă, cu seriozitatea extremă, aproape de severitate, cu glasul puternic, cu felul tranșant de a fi. M-a impresionat mult retragerea sa la Văratic, ca să diortosească traducerea Sfintei Scripturi.

”În închisoare s-a desăvârșit, era ca un sfânt”

Am avut un coleg de închisoare, Ioan Ianolide. Ați auzit de el, că a scris și o carte. În închisoare s-a desăvârșit, era ca un sfânt. După eliberare, într-o bună zi, m-a chemat pe mine, mi-a trimis vorbă mie și părintelui Grigore Băbuș să ne ducem să-l vedem. L-am văzut acasă. Era întins pe pat, învelit cu o pătură, liniștit, senin cum a fost totdeauna. Aveam două scaune lângă patul lui și-mi spune: „V-am chemat ca să-mi iau rămas bun, pentru că diagnosticul îmi este de cancer în ultima fază și urmează să mă mut dincolo. Vreau să stăm de […]

”Călugărul ieromonah Valeriu Anania a înţeles chemarea şi a acceptat sacrificiul”

Regimul plănuise eliberarea anticipată a tuturor politicilor. Pentru asta îl trimisese aici pe Crăciun cu securiştii lui. Urma mai întâi o reeducare, măcar autodemascări totale, ca la Piteşti, dacă nu se putea şi schimbarea convingerilor, urmată de amnistiile şi graţierile din 1964. în cadrul acestei acţiuni era cuprinsă şi restabilirea fizică a supravieţuitorilor. Norocul meu. Întrucât Aiudul l-am cunoscut numai din interiorul celulelor şi al camerelor de spital, nu ştiu ce fusese mai înainte în secţia unde ne-a băgat acum. Era o curte mare, înconjurată de clădiri, din care unele dădeau în aceasta. într-o parte a curţii se găseau câteva boschete ornamentale şi câteva bănci de odihnă.

Mitropolitul Bartolomeu sau preţul libertăţii

Hotărât lucru: Arhiepiscopul Bartolomeu nu este un model. De ce?! Într’o lume în care jumătăţile de măsură trec drept măsură, în care mercenariatul (inclusiv bisericesc) trece drept isteţime sau, după caz, se ascunde în spatele unei smerenii ipocrite sau a unei modestii interesate, în care orice formulă este bună dacă nu deranjează pe nimeni şi aranjează cât mai mulţi, în care ideea de carieră presupune renunţarea completă la libertatea de gândire şi la curajul opiniei, în care competenţa este ultimul criteriu pentru ocuparea funcţiilor publice aşa cum orice atitudine critică este repudiată cu promptitudine – ei bine, într’o astfel de […]

Mitropolitul Bartolomeu Anania, ”omul fără vicleşug”

Eram student laic la Bucureşti, prin anii ’70, iar sora mea, care era la şcoală în Sighetul Marmaţiei, mi-a povestit că s-a jucat acolo o piesă de teatru minunată: „Steaua zimbrului”. Pe deasupra, autorul ei era cleric, şi nu orice cleric, ci un arhimandrit care, pe vremea aceea, făcea misiune în America. Mi-a rămas numele în minte şi, când am avut prilejul, mi-am procurat câteva dintre cărţile lui.

Mitropolitul Bartolomeu. Curajul mărturisitor al unui arhiereu

Viaţa Mitropolitului Bartolomeu a fost un tumult continuu, înainte de 1990 şi după acest an. L-am cunoscut îndeaproape după 1990. Prin urmare, în cele ce urmează, voi încerca să ofer o mărturie despre slujirea Bisericii de către Mitropolitul Bartolomeu după evenimentele din 1989. După moartea Patriarhului Iustinian, arhimandritul Bartolomeu Anania s-a retras din orice responsabilitate administrativă, găsindu-şi un loc de linişte în mănăstirea Văratic. De aici urmărea evoluţia situaţiei din Ţară şi Biserică în timpul patriarhilor Iustin şi Teoctist. Diortosirea Bibliei şi opera literară au fost preocuparea lui de căpetenie timp de peste un deceniu.

”Să vă întrețineți cu el pe linia culturii, a moralei, a vieții călugărești”

De câte ori auzea [Maica Olga Gologan] despre un duhovnic bun, îl invita la Bistrița. Astfel au trecut pe la Bistrița mulți oameni din elita duhovnicească a timpului. A venit părintele Arsenie Boca prin 1942. A stat o perioadă, ne-a spovedit, ne-a vorbit și ne-a explicat multe învățături ale Sfinților Părinți. […] Au mai trecut pe la noi părinții Arsenie Papacioc și Constantin Galeriu de la care ne-am folosit mult, iar în anul 1946 a fost o ”o echipă” de la București care practica rugăciunea inimii: Sandu Tudor, părintele Ghiuș, părintele Sofian, părintele Felix. […] Printre invitați a fost și Mitropolitul […]

Părintele Anania – predicator la ”universitatea Aiud”

Folosirea alfabetului Morse a fost una din formele de luptă și rezistență împotriva îndobitocirii și anulării noastre sufletești, așa cum doreau vrăjmașii. La un Sfânt Nicolae, părintele Anania a fost solicitat să vorbească prin Morse despre importanța sărbătorii. Multe luni, în fiecare duminică, părintele Anania a trebuit să predice deținuților din Aiud prin bătăile în țevile de calorifer. Până când a fost prins și izolat la ”neagra” sau ”alba”. (Pr. Contantin Voicescu – Un duhovnic al cetăţii. Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 98)