costache caragata

Familia Caragață: Costache, Elena, Cornelia și Olga

„Aceasta a fost soţia mea. Şi-a neglijat viaţa, ca să ne-o salveze pe-a noastră”

Stimată doamnă Monica şi dragă domnule Dinu1, A trecut mai bine de-un an, de la decesul soţiei mele şi nu pot încă să-mi revin din durerea care m-a copleşit. Nu pot crede c-a plecat pentru totdeauna şi că n-am s-o mai văd niciodată. Mă uit în jurul meu şi peste tot dau cu ochii peste lucruri care-i aparţineau. Aici este patul în care a decedat, după o noapte de veghe şi de tăcere adâncă. În cuier, atârnă îmbrăcămintea pe care o-mbrăca în fiecare dimineaţă. Într-un colţ al camerei, un dulap modest cu tot felul de mărunţişuri, între care şi ochelarii […]

Eternitate pentru doi: Elena și Costache Caragață

Costache Caragaţă a trăit multă vreme în iad, pedepsit pentru convingerile sale politice. La 92 de ani, bătrânul din Tichiriş nu regretă însă nimic şi nu urăşte pe nimeni, convins că suferinţa i-a fost rânduită de Dumnezeu. Există oameni cărora Dumnezeu le-a dăruit un destin special. Şi, poate, o inimă altfel decât a multora dintre noi. O stirpe care, se pare, aparţine altor timpuri, o rasă de oameni pe cale de dispariţie, pentru care idealurile sunt lucrul cel mai important, oameni pentru care cuvinte ca „ţară”, „adevăr”, „istorie” sau „Dumnezeu” au o rezonanţă uitată în zilele noastre.

Un consilier pe care alegătorii îl merită. Costache Caragaţă

Este modest. Modest mai mult decât ar trebui. Dar aşa e felul domniei sale: să fie modest şi cu mult bun simţ. La alegerile din februarie 1992, consătenii din Vidra l-au votat şi ales în Consiliul local. Prin votul consilierilor locali din municipiu, cele 4 oraşe şi 59 de comune, a fost ales, apoi, în Consiliul judeţean. Printre cei 39 de consilieri judeţeni care sunt aleşii aleşilor vrânceni.

„Dacă mi-ar îngădui, ar trebui să-i sărut mâinile…”

[…] Nici nu vă puteţi închipui ce inimă de aur are acest Om, mic de stat, ca şi Ştefan cel Mare!… Am avut marele noroc, esenţial pentru devenirea mea, să stau un an şi jumătate în închisoarea din Aiud, într-o celulă de pe etajul al III-lea, cu Domnia sa. Un creştin până-n ultima fibră a existenţei umane, un om de o smerenie de neînchipuit şi de umilinţă, în sensul creştin al cuvântului, faţă de toţi ceilalţi câţi eram acolo.

Autobiografie

M-am născut în com. Făurei, raionul Focşani, la data de 1 octombrie 1910. Părinţii mei, Vasile şi Catrina locuiau la naşterea mea în satul Bizigheşti, comuna Făurei. Aici aveau 15 ari loc de grădinărie şi 0,50 ha. teren arabil, din care-şi scoteau cele de trebuinţă. Nu împlinisem încă 6 ani, când războiul din 1916 ne sileşte să ne strămutăm domiciliul. Tatăl meu a fost chemat sub arme, iar mama, numai cu ce a putut încărca într-o căruţă, a fost nevoită să se refugieze departe de zona periculoasă a frontului. Acolo, în comuna Poiana raionul Tecuci, am stat până la sfârşitul […]