Vasile Voiculescu, între poetul creștin „în felul său” și doctorul fără de arginți
Din grupul de doctori care se adunau Duminica după-amiază în căsuța de mahala a chelnerului Apostol Apostolide, mare meloman și colecționar de artă, omul cel mai remarcabil era doctorul poet Vasile Voiculescu. Avea locul lui știut, pe divanul de lângă „patefon”, unde ședea tolănit, retras, izolat, taciturn, inspirând, de acea sfială, îmbrăcat cu un costum ros de prea multă purtare, cafeniu cu subțiri dungi albe, iarna încălțat cu bocanci cazoni căptușiți uneori cu ziare împotriva frigului. Căci de la moartea soției lui, petrecută cu câțiva ani înainte, hotărâse (penitență, asceză?) să nu mai facă niciodată focul în odaia în care […]