erou

Petre Anculia, martir pentru Hristos în perioada regimului comunist

S-a născut în familia unor harnici ţărani din sudul Banatului. Părinţii săi, Petru şi Marta, au avut patru copii, pe care i-au crescut şi educat cu credinţă în Dumnezeu şi cu respect pentru morala creştină. Erau oameni simpli, dar credincioşi şi destoinici, iubitori de adevăr şi dreptate. Era încă puternică tradiţia grănicerească în rândul locuitorilor din Teregova. Pe temelia ei, s-a conturat în timp o conduită deosebită a oamenilor locului, puternic marcată de simţământul demnităţii, de voinţa libertăţii, de rezistenţă la opresiune.

„Inamicul cere noi victime. Dușmanul cere jertfe” – Ultimele clipe de agonie ale profesorului George Manu

Fizicianul nucleelor atomice, Georges Manu, elevul doamnei Curie, vecin de pat, intrase în agonie; 15 bolnavi operați, sua în așteptarea operației, răspundeau agale colonelului, prinși în febră sau de legea conspirativă a tăcerii. Manu a și murit, spre disperarea sublimă a doctoriței bondoace (Balea), care venea de două ori pe zi, inclusiv duminica, făcându-i tot soiul de transfuzii și injecții. Manu m-a recunoscut la sosire, un minut, afabil, și a intrat în agonie. Pe doctoriță o recunoștea mereu și se scula politicos, în capul oaselor prăpădite, și surâdea din hârca sfrijită.

Profesorul Grigore Zamfiroiu – „un model de dăruire românească și de trăire creștină”

Cu ochii săi negri, inteligenți și pătrunzători, pe care chipul cu trăsături fine de bărbat frumos și ars de soare îi face și mai expresivi, profesorul Grigore Zamfiroiu poartă în el o ardoare deosebită, scoasă la lumină de glasul blând, dar ferm și convingător, când prezintă o situație sau expune un punct de vedere. Combatant, ca ofițer de rezervă, în U.R.S.S., a fost prizonier de război câțiva ani, neacceptând să vină în țară cu diviziile prosovietice ”Tudor Vladimirescu” sau ”Horia, Cloșca și Crișan”. Este prieten bun cu ”Nea Nae”, de la care aflu câte ceva despre ”Grigore”, cum îi zicea […]

În celulă cu Aurel State

… Deci ședeam și dârdâind în celula mea când ușa se deschide și gardianul cel câinos îmi vorbește cu o voce mieros de blândă: O să te bag în altă celulă. Vezi că acolo este schilodul ăla de-i zice State. S-a culcat pe jos și zice că va sta așa ca să moară. Nu vreau să am nici un necaz în schimbul meu. Dumneata ești om cu carte. Convinge-l să se ridice; eu mă duc să raportez colonelului toată tărășenia asta.

Aurel State – un om martirizat care a îndurat chinuri de neînchipuit

Era către sfârșitul lunii decembrie 1962, când colonelul Crăciun pregătea ofensiva contra deținuților politici din Aiud. (…) Suntem duși la club – o sală mare, în care încăpeau sute de oameni. După prelucrarea severă încheiată cu amenințări drastice, suntem scoși cu zeghea pe cap și duși la zarcă. Grupul de fantome din care făceam parte este condus la celula nr. 24 de la parter. Ne dăm jos zeghea de pe cap și ne vedem față către față. Nu era nici unul dintre cunoscuții mei. Cu excepția doctorului Busoicescu, care avea peste 60 de ani, totți eram tineri: doi foști studenți, […]

Aurel State – ”avea un curaj nemărginit și o ținută de o demnitate neclintită”

În lungii mei ani de detenție am întâlnit trei oameni care, cum spunea zicala, „și-au văzut moartea cu ochii”; ei puteau afirma, pe bună dreptate, că se întorseseră de dincolo de mormânt: [Ștefan Dragomir, Lt. Col. Botezatu și Aurel State]. […]

Spiru Blănaru – o lumină vie veșnic aprinsă

Spiru Blănaru a intrat în Legiune [Mișcarea Legionară n.n.] la vârsta când sentimentele vibrează puternic, când inima, această antenă ce nu se înşeală niciodată de obiectiv, ţinea loc de raţiune. Prima şcoală legionara şi-o face în frăţiile de cruce. Dascălii lui se chemau: Ovidiu Găină, Bădia Dumitru Leontieș, frații Rahmistruc, Lututovici, Vasile Posteucă, Vasile Iasinschi. Educaţia lor nu afost lipsită de exemple vii. A călcat pe urmele lor cu râvna şi dorul de a se depăși într-o luptă imensă, care va culmina cu dăruirea supremă.

Mesajul lui Spiru Blănaru către neamul românesc

În 16 ianuarie 1949, apare legea care prevedea pedeapsa cu moartea pentru toţi aceia care se dovedeau că luptă împotriva statului, cauzând moartea în rândurile securităţii. Nu ne-a rămas decât lupta pe viaţă şi pe moarte. În 23 ianuarie 1949, eu am fost la Spiru Blănaru pentru a ne înţelege asupra a ceea ce aveam de făcut. Ne aşteptam, fără îndoială, la un atac de proporţii mari din partea securităţii. Am ajuns acolo condus de Tudor Ruset, curierul meu. Grupul îşi avea locul fixat pe dealul Tomnacica, la nord-est de Teregova.