Conferința „Savantul creștin George Manu în temnițele comuniste”. Joi, 7 decembrie 2017, ora 18, Casa de Cultură a Studenților Cluj Napoca, sala 32 (Piața Lucian Blaga, nr 1-3). Conferința include proiecția filmului „George Manu. Rectorul din Zarca Aiudului” regizat de dl. Nicolae Mărgineanu.
Dragi prieteni, Fundația Profesor George Manu și Librăria Sophia vă invită la seara comemorativă: „George Manu – Rectorul din Zarca Aiudului”, marți, 5 aprilie 2016, ora 18.
Fizicianul nucleelor atomice, Georges Manu, elevul doamnei Curie, vecin de pat, intrase în agonie; 15 bolnavi operați, sua în așteptarea operației, răspundeau agale colonelului, prinși în febră sau de legea conspirativă a tăcerii. Manu a și murit, spre disperarea sublimă a doctoriței bondoace (Balea), care venea de două ori pe zi, inclusiv duminica, făcându-i tot soiul de transfuzii și injecții. Manu m-a recunoscut la sosire, un minut, afabil, și a intrat în agonie. Pe doctoriță o recunoștea mereu și se scula politicos, în capul oaselor prăpădite, și surâdea din hârca sfrijită.
Mă aflu printre Domniile Voastre la aniversarea a 40 de ani de la moartea lui Gheorghe Manu datorită faptului că am avut privilegiul să convieţuesc câtva timp, acum aproximativ şapte decenii, cu cel comemorat, ca membri ai aceleiaşi catedre universitare. Am nimerit aproape simultan în 1935 la Catedra de Acustică şi Optică a Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti, ocupată recent, prin chemare de la Cernăuţi de către profesorul Eugen Bădărău. Manu absolvise la Paris doctoratul în fizică sub conducerea profesoarei Marie Curie (1867-1934), laureată a premiului Nobel (fizică 1903 şi chimie 1911).
Într-una din zile sunt mutat în altă parte. Cu mine este și Eugen Dragomir. În noua celulă nu cunosc pe nimeni, în schimb Eugen Dragomir are o explozie de bucurie când dă ochii cu cineva. Ambii se îmbrățișează când se văd. Imediat Eugen Dragomir mă ia de mână și mă prezintă persoanei cu care se îmbrățișase. Era vorba de profesorul George Manu. Fără nicio rezervă sau vreo altă reținere, în mod spontan, ne strângem mâinile prelung, exprimându-ne satisfacția că suntem împreună. Amândoi auzisem unul de celălalt. De acum suntem în aceeași celulă. După ce trece animația de moment, ne împărțim […]
Cu George Manu am stat pe același palier la Aiud, dar nu l-am cunoscut personal. În ’43 el a refuzat compromisul propus de sovietici și astfel și-a semnat practic singur condamnarea la moarte. Acolo, la Zarcă, profesorul Manu scria tot felul de lucruri pe care ni le transmitea nouă în celule și care ne-au ajutat mult la creșterea spirituală, dar și la angajarea minții, ca să nu înnebunim. Acolo totul era activitate duhovnicească, chiar și cunoștințele lui științifice ne-au ajutat. Scria foarte frumos și era un om credincios și foarte demn. (Pr. Gheorghe Calciu – Viața părintelui Gheorghe Calciu după […]
Am ajuns în celulă cu George Manu după o perioadă de cruntă izolare. Cu patru luni de zile mai înainte, fuseserăm izolaţi – selecționați după criterii numai de Securitate ştiute – vreo optzeci de inşi. Nu am fost introduşi in celulele celorlalți deținuți. În marele penitenciar Aiud, care avea trei clădiri rezervate deținuților ci numai într-una mai restrânsă, numită Zarcă – zarcă, cuvânt unguresc, înseamnă închisoare – deci o închisoare în închisoare. Este bine să descriu felul in care am intrat eu in Zarcă pentru că a fost identic în tratament pentru toți cei de acolo.
L-am cunoscut pe profesorul Manu într-o dubă care ne transporta de la Aiud la Gherla. Participaserăm la greva foamei din Aiud din primăvara anului 1957. În urma acelei greve, o bună parte din deținuții de pe Zarcă a fost trimisă disciplinar la Gherla. Auzisem de el cu un an în urmă când fusesem adus în Zarcă. Când se pomenea numele profesorului Manu, toți cei ce-l cunoșteau personal sau din auzite, simțeau parcă nevoia să se îndrepte din spate și să asculte cu respect.
Adeseori îl priveam admirativ și-l studiam pe furiș, povestește Ion Dima… Gheorghe Manu avea atunci cincizeci și patru de ani. Purta ochelari cu lentile foarte groase, nu era prea înalt și părea foarte modest, prea modest pentru ce era… Nu avea nimic din temeritatea luptătorului revoluționar și nici ascunzișurile sau cinismul oamenilor politici. Era profesorul calm, stăpân pe cunoștințele sale și gata să le comunice altora.
Cu ocazia distribuirii separate a lui Balş, Gheorghiu şi Chioreanu au fost făcute şi alte schimburi în aranjarea noastră1 aşa încât în camera din dreapta mea a fost adus Manu. Am regretat vecinătatea amiralului Măcelaru, dar m-am bucurat de aceea a colegului meu, profesor de fizică nucleară la Universitatea din Bucureşti, care m-a introdus în tainele structurii atomului prin gaura comună a coşului de la soba sa şi a mea.
Om de cultură şi specialist de mare prestigiu în fizica atomică. Un caracter integru. I s-a oferit libertatea cu condiţia să se pună în serviciul statului ateu dar a refuzat. ”Refuzi dar vei muri!”, i s-a spus şi aşa i s-a şi făcut. A murit înfometat, bolnav, neîngrijit, în mizeria zărcii din Aiud. (Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, p. 310)
Puțini sunt cei care au trecut prin închisorile Aiudului, fără să fi auzit de ”profesorul George Manu”, omul cu o memorie fabuloasă, care fusese, parcă, făcut să fie profesor. Această vocație a lui a plătit-o sărmanul, cu multe săptămâni de izolare și înfometare, care l-au adus uneori pe marginea prăbușirii fizice. Dar, de fiecare dată, când era readus între ”studenții” lui, care eram noi cei de toate vârstele și de toate formațiile intelectuale, renăștea în câteva zile, umplând Zarca cu plăcuțele lui cerate.
Noroc că am cojocelul, căci iată, se declanşează o serie de izolări. Probabil că au ordin să izoleze din fiecare celulă. Metode specifice de intimidare. În celula noastră sorţii cad pe Aristide Puiu şi pe mine. Motivele? Diverse: Aristide Puiu deoarece a cântat, eu pentru că am vorbit prea tare şi aşa mai departe. […] Toată ziua povestim. Discutăm diverse probleme (religioase, politice, etc.) şi povestim amintiri. […]
Cu câteva luni mai înainte [de începerea procesului de reeducare n.n.], a închis ochii pentru totdeauna profesorul George Manu la infirmeria închisorii, respingând cu dispreţ orice târguială cu schingiuitorii Neamului. Profesorul George Manu a fost una dintre cele mai eminente figuri ale închisorii din Aiud şi, probabil, în întreaga țară nu am avut mulţi ca el. Lui i s-a solicitat cu stăruinţă, luni întregi, ca să accepte misiunea de intermediar între deţinuţi şi administraţie, în vederea pregătirii căii de reeducare în lumea deţinuţilor din închisoare.
Descendent al unei vechi familii de intelectuali patrioţi (era nepotul generalului George Manu – 1838 – 1911 -, cel care s-a distins în războiul de independenţă şi care a fost în repetate rânduri ministru), profesorul George Manu a fost arestat în 1948, implicat cu alte vârfuri ale intelectualităţii politice româneşti în Procesul Marei Trădări Naţionale şi condamnat la 25 de ani muncă silnică.
