Gili Ioanid „avea ceva serafimic în ființa lui”
Aiudul a fost pentru mulți, în anii 1941-1964, o închisoare de grele și lungi suferințe. […] În Celular am întâlnit, în majoritate, oameni de caracter, care puneau mai presus de suferință și umilință curățenia conștiinței lor. Aiudul a fost o adevărată școală de trăire și de rezistență românească. Toată lumea învăța rugăciuni, texte din Noul Testament, poezii făcute acolo în pușcărie, limbi străine și tot ce se putea învăța despre ”bine și frumos”. (…) Erau printre tineri câțiva, adevărate ”biblioteci ambulante”1, care cunoșteau toate poeziile lui Radu Gyr și ale lui Nichifor Crainic, în afară de textele religioase.