Arhimandritul Haralambie Vasilachi îşi dobândise iubirea tuturor prin puritatea vieţii şi gândurilor sale, pe care le prezenta ca pe o euharistie transformată în revărsarea de lumină spirituală, aşa precum o parte din ele le şi prezentase în cartea sa de curând tipărită, pe care o şi intitulase în chip cu totul remarcabil „Altarul spiritualităţii româneşti”, în care prezintă pâinea vieţii în Cuvântul vieţii. […]
În luna Mai 1960, când ultimele pregătiri au fost gata pentru transferul condamnaţilor la închisoarea din Jilava, când cei cu condamnări de peste 20 de ani au fost puşi în lanţuri la mâini şi la picioare, auzind cu câteva zile mai înainte bătăile de ciocan la niturile de la cătuşe, am fost scoşi din celule, şi după o aşteptare de două sau trei ore, într-o curte mare ni s-a dat hrana rece pentru câteva zile: o pâine veche şi uscată, o bucăţică de slănină râncedă, o felie de brânză sărată. Abia atunci am putut vedea mulţimea cea mare a celor condamnaţi la Bacău.
Am scris aceste amintiri nu când mă aflam în văpaia suferințelor din închisoare, nici după câțiva ani de la eliberare,ci după douăzeci și cinci de ani, când gândurile mele au fost eliberate de patima sentimentelor. Sunt gânduri curate, care înfățișează suferințele din închisoare în lumina adevărului, și la fel și pe făptuitori în cruda lor comportare. Și așa să ajungă ei înșiși să se condamne pentru cruntele torturi la care: au înrobit pe părinții, pe frații și pe surorile ce aparțineau aceleiași țări Românești; au umilit și înjosit pe cei ce au fost fruntea Neamului; au batjocorit credința creștină; au lovit și au călcat în picioare însăși valorile vieții pe baza […]
