I.D. Sîrbu - Fericiți cei Prigoniți

I.D. Sîrbu și puterea de a transfigura o baracă de lagăr în aulă universitară

Umorul lui I. D. Sîrbu descreţea multe frunţi încruntate. Povestea, inventa, râdea. Îşi grada efectele savant, transformând poantele soldăţeşti în morală subtilă, cu ştiinţa unui podgorean care înnobilează vinul. Uneori, mai turna şi apă în vin. Făcea elogiul bârfei, ca gen literar, asemenea imnului, odei sau chiar epopeii, de care, cel puţin în cazul său, se apropia prin dimensiuni, ca şi prin bogăţia episoadelor. Cleveteala benignă se convertea, până la urmă, în autoironie. Ne-a povestit cum, în Clujul tinereţii sale, se întâlnea la cârciumă cu sculptorul Romulus Ladea şi cu un grup numeros de artişti — haita, zicea el — […]

„Profesorul I.D. Sârbu, un om cu totul și cu totul aparte”

La Grindu parcă totuși era altfel decât în alte părți. Tonifiați de soare, scăpasem din țarc în semilibertate. Aici exista și o baracă „favorizată”, a celor pe moarte, a inapților, un fel de cimitir al elefanților. Erau oameni bolnavi de hepatită, de febră tifoidă și alte asemenea boli, care-i aduseseră pe cei suferinzi într-o stare de degradare fiziologică foarte avansată: dimineața, din această baracă ieșeau, ca din burta unui monstru uriaș, niște ființe care numai oameni nu credeai a fi. Aici aveam să-mi petrec unele din cele mai frumoase clipe ale vieții de pușcărie, dacă vreuna din clipele acelea se […]