Timp de 12 ani şi jumătate am trecut, începând din 1952, prin rigorile temniţelor din securitatea Uranus1, Jilava, Gherla, minele de plumb Baia Sprie şi Cavnic, spitalul T.B.C. din Târgu-Ocna şi, în fine, Aiud. Aici fiind bolnav grav, am stat până la eliberare. Între viaţă şi moarte, preocuparea mea de frunte a fost rugăciunea permanentă, care uneori se continua şi în somn prin rugăciune isihastă2.
Aceste rânduri sunt scrise după eliberarea mea din detenție, ca și precedentele. Am ascultat la radio o știre în legătură cu vindecarea bolilor prin emisie și vibrații. Rezultatele au fost obținute de un grup de cercetători.
Am trăit într-o vreme situația în care, starea de liniște și tăcerea deveneau neliniște și adâncă tulburare. Însă am trecut de aceste praguri rând pe rând: de tărâmurile întunecate ale necunoscutului, cu toate ispitele lor, de tărâmurile morții, ale pustiului fără sfârșit, care au avut unde profunde în viața mea. Însă, dincolo de ele, la un moment dat, a început să dea colțul iarba luminii dumnezeiești, primăvara vederilor mistice, începând să văd lumi din veșnicie, din cer și din viitor.
„Cine merge după Minenu va umbla în întuneric,ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). Lumina vieții, pe Soarele ceresc și Împărăția cerurilor le-am dorit cu tot focul inimii mele. Pentru aceasta am îndepărtat de la mine orice gând lumesc și, treptat, din ce în ce mai mult, lumina a venit, mi-a izvorât din inimă și m-a înconjurat.
Tot la Aiud. Eram patru în celulă. O celulă în care, mai târziu, am aflat că fusese un deținut care se sinucisese. Deci era o celulă bântuită de demoni. Doi dintre noi ne rugam mult, pe când ceilalți doi își făceau cruce dar nu se rugau. Unul era un țăran simplu și credul, pe când celălalt, care nu se ruga, era un psihopat, care ne chinuia pe toți și care ne-a făcut viața amară și mai amară. Și aici auzeam, cum zidurile celulei pocneau și trozneau, mai ales când ne rugam. Însă acele zgomote nu le auzeam numai eu, ci […]
Aici am stat cel mai mult…și unde harul lui Dumnezeu s-a abătut asupra mea. Harul Duhului Sfânt, prin voia Tatălui și a Fiului, și cu ajutorul Sfintei Fecioare, a coborât asupra necredinciosului Său rob și mi-a descoperit Împărăția Cerurilor. În fragmente disparate voi prezenta întâmplări, fenomene sau, cu umilință spus, revelații (dacă Dumnezeu încuviințează asta și dacă nu e o îndrăzneală să spun așa, fapt pentru care, dacă greșesc, Îl rog să mă ierte).
De la Gherla am ajuns la Târgu Ocna, cu lanțuri la picioare și cătușe la mâini, toți cei care aveam condamnări mai mari de 10 ani. Acolo ne-au ținut în lanțuri încă o săptămână, după care ni le-au scos. Aici am avut parte și de alte necazuri. Delațiunea, adică turnătoria, cum i se spunea în închisoare, era în floare. Mulți au murit, fără să li se acorde tratament, numai pentru că nu au vrut să-i trădeze pe alții, adică să-i aducă și pe alții în pușcărie. Știam nume…dar nu le mai rețin.
După ce am petrecut vreo doi ani la minele de plumb, din motivele pe care le bănuiam, am fost scoși din mină și duși la închisoarea Gherla. Condițiile1 se schimbaseră, între timp, spre mai bine. La Gherla am fost introduși în niște camere mai mari, unde eram câte 30-40 de deținuți la un loc.
De la proces am fost readus, pentru scurt timp, la Jilava. În toată această perioadă gândurile lumești, regretul după condițiile de viață de altădată, gândul la speranțele mele pierdute, gândul la cărțile mele, la copila și soția mea, care rămăseseră fără sprijin și fără resurse de trai, precum și gândul ostracizării lor sociale, mă copleșeau zilnic.
Înscenarea procesului meu a fost scurtă și categorică. Am avut un avocat pus din oficiu, care mi-a comunicat, în mod discret, la un moment dat, că datorită unor evenimente din Grecia (atunci se duceau lupte între comuniști și guvernul grec), încadrarea noastră juridică, aceea de delict de uneltire împotriva ordinii sociale, va fi schimbată în aceea de crimă și uneltire împotriva ordinii sociale, fapt pentru care voi lua, în loc de 1 până la 7 ani, între 5 și 25 de ani.
Sine ira at studio1 Voi trece în revistă întâmplările care m-au dus la Aiud, unde a început și unde am cunoscut lumina dumnezeiască și unde am trăit, împotriva tuturor vicisitudinilor și a condițiilor de exterminare treptată, cele mai divine momente din viața mea. Din neputință de exprimare adecvată, poate că voi spune mai puține lucruri decât am trăit, însă nu voi spune nicio iotă mai mult decât adevărul.
