invierea

Paștele cu fratele Traian Dorz la Periprava-Grind

„Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua şi noaptea, când mi se zicea mie în toate zilele: Unde este Dumnezeul tău?” (Ps. 41,3) Este un mare dar de la Dumnezeu ca în viaţă să ai părtăşie cu oamenii cei aleşi ai Lui. Pe lângă multele daruri primite de la El, în viaţă am fost învrednicit şi de acest minunat dar. Am cunoscut şi am avut trăiri sfinte cu marii duhovnici ai noştri, ca: Părintele Paisie de la Sihla, Părintele Nicodim Măndiţă, Părintele Serafim de la Sâmbăta, Părintele Nicolae Steinhardt şi alţii…

Ultima „înviere” la poarta Iadului, anul 1949

A sosit şi Pastele anului 1949. Se dăduse stingerea. „Săptămâna mare” a fost pentru toţi o perioadă de reculegere, de înălţare, de sporire a forţelor spirituale cum numai ruga şi postul în comun o mai pot aduce. S-a făcut miezul nopţii şi clopotele bisericilor din oraş au bătut ceasul marii învieri a Domnului Hristos. De sub păturile sure şi uzate curgeau lacrimi fierbinţi pe feţele descărnate de foame şi alte suferind, dar totuşi netede de tinereţe.