Eu, ca preot duhovnic, pot să spun despre Traian Dorz că are nimbul sfințeniei
Auzisem despre fratele Traian Dorz, cântam din cântările sale, dar nu-l văzusem niciodată şi aş fi vrut să-l cunosc. Mă rugam pentru asta, şi Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea. Prin 1987 eram preot în Ocna Sibiului, acolo unde a trăit în ultima parte a vieţii sale loan Capătă, un alt frate din Oastea Domnului, care, încă din timpul Părintelui Iosif, lucrase împreună cu Traian Dor la redacţia foilor Oastei de la Sibiu şi împreună cu acesta suferise chiar închisoare în timpul regimului ateu.