Din dragoste pentru ei, ajutați-ne să-i cinstim!
Istoria țării noastre din secolul trecut, mai cu seamă cea de după al Doilea Război Mondial, este una răscolitoare pentru cine o studiază. Foarte mulți români au băut din paharul amărăciunii pe care ni l-a servit comunismul ateu. O parte dintre ei și-au dat viața în mâinile torționarilor. Marius Oprea, cercetător în cadrul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, fondator și fost director al instituției, este unul dintre istoricii care pun în lumină prin demersul lor jertfa acestor mărturisitori ai credinței și povestea ascunsă a vieții lor.