marturisitoare

Cu Pazi prin amintire

Drumul înapoi, în amintire, pe care-l fac destul de des în ultimul timp este o luptă cu neuitarea. E un trecut care-mi aparține și în care găsesc, uneori uimită, o altă existență a mea. Acel trecut nu este o lume de fantasme, ci una dureros de reală, din care atunci când mă trezesc nu am gustul amar al învinsului, ci recapăt starea de spirit de atunci, retrăind momente greu de înțeles pentru cei care n-au cunoscut lumea malefic construită de opresorii noștri, apoi transfigurată și înfrumusețată de noi, cu sufletul.

O conștiință luminoasă: Alice Voinescu

S-au împlinit anul acesta, la 3 Iunie, douăzeci şi cinci de ani de când ne-a părăsit Alice Voinescu, personalitate culturală marcantă dintre cele două războaie mondiale, doctor în filozofie de la Sorbonne, profesor de estetică şi literatură dramatică la Conservatorul Regal de Artă Dramatică din Bucureşti, strălucită conferenţiară foarte apreciată de un public larg şi autoare a volumelor de esseuri: „Montaigne, omul și opera” – apărut în 1936 -, „Aspecte din teatrul contemporan” – apărut în 1941 – şi „Eschil” – apărut în 1946.

„Alice Voinescu a fost o mare conferenţiară, ţinea prelegeri pline de substanţă, cu mare efect în epocă”

Stelian Tănase: Vorbiți-mi despre câteva figuri, despre personalități și oameni ce v-au intersectat existența… Alexandru Paleologu: Dintre figurile care au jucat un rol de prim plan în viața mea, totdeauna, când sunt întrebat o pomenesc pe Alice Voinescu. Am vorbit despre ea de mai multe ori și continui să vorbesc. Mereu am ceva de spus în legătură cu ea și asta pentru că era cea mai veche prietenă a tatălui meu și cu care am fost prieten la rândul meu. Fiindcă am ajuns la un mare grad de familiaritate, o consideram ca pe o rudă apropiată și, fiindcă a jucat […]

Mărturisitoare ale credinței și iubirii în temnițele comuniste

Amintirea perioadei comuniste, în care au suferit mii de români, închişi în zecile de închisori şi penitenciare, e o durere, dar şi o contemplare. Această filă însângerată a istoriei noastre ne aminteşte azi şi mâine că jertfa niciodată nu este în zadar. Suferinţa femeilor a fost una aparte însă. Cu trupurile lor firave, slăbănogite de frig şi de bătăi, femeile încarcerate au suferit condiţii ce n-are putere cuvântul să le descrie. Despre aceste noi mărturisitoare se cuvine să ne aducem aminte în această duminică.

Alice Voinescu, întruchiparea culturii ca stil de viață, ca virtute

Istoricul de mâine al căderii de azi a Țării, cel ce va situa cu toată seninătatea fazele de cruntă metamorfoză a României, întreg acest seism de noapte, va fi silit să cumpănească bine – să dea-firește-fatalității ce este al fatalității – însă el va trebui, în egală măsură, să surprindă și acele zone de disponibilitate în care s-a însămânțat demisia, voința de neputere, lașitatea activă. Dintre acestea, universitatea este, din nefericire, una de soi. Nu puțini, întradevăr, sunt universitarii noștri ce se află la loc ales de necinste și necinstire. Și nu din ceasul al unsprezecelea – ceasul rău de […]

Alice Voinescu – un balsam sufletesc pentru cei din jur

Alice Voinescu a fost pentru mulți oameni din jurul ei un balsam. Generoasă, altruistă, cultivată ca puține femei, plină de un anumit duh al unei anumite înțelepciuni morale și spirituale, ea – printre lecțiile sale inspirate de filozofie și literatură dramatică – inițiase pe meleagurile noastre și o mișcare așa-zis oxfordistă. În ședințele ce-au avut loc săptămânal – destul de frecventate -, asculta confesii dramatice și păsurile celor prezenți. Era o atmosferă de comuniune în care profesoara Alice Voinescu își spunea părerea despre cele auzite. (Arșavir Acterian – Jurnal 1929-1945/1958-1990, Editura Humanitas, București, 2008, p. 277)

„Doamnele României – Eroismul și sfințenia femeilor în timpul prigoanei comuniste” ( 7 februarie 2015, București)

Dragilor vă așteptăm cu drag sâmbătă, 7 februarie 2015, la o nouă seară dedicată mărturisitorilor din temnițele comuniste. De data aceasta tema este un specială: „Doamnele României – Eroismul și sfințenia femeilor în timpul prigoanei comuniste”. Jertfa femeilor în timpul prigoanei comuniste este un capitol prea puțin cunoscut, adesea ignorat dintr-o inerție nedorită dar păguboasă a unei majorități masculine, atât cea din temnițe, cât și cea de astăzi, formatoare de opinie. Femeia creștină, fie ea mamă, soție sau fiică, a suferit enorm în timpul totalitarismului ateist, și ea a fost cea care a păstrat credința și unitatea familiei. Este o […]

Tatiana Răduleț, monahie purtătoare de lumină în întunericul comunist

Această iubitoare de Hristos s-a născut la data de 22 iulie 1921 în comuna Berivoii Mari din regiunea Făgăraș, azi județul Brașov, având la botez numele de Victoria. Părinții săi se numeau Nicolae și Ana. Tatăl, Nicolae, era creștin ortodox convins, cu frică de Dumnezeu și ca mai toți ardelenii a fost simpatizant al Partidului Național Țărănesc condus de Iuliu Maniu. Se mută la cele veșnice în anul 1948. Mama Ana era născută în alt sat, Hîrseni, cu numele de familie Judele, era fiică de țărani, având o fire blândă și-a crescut cei șapte copii cu multă dragoste inspirându-le dragostea […]

„Trebuie să ai curaj, trebuie să spui nu”

A murit Lucreţia Jurj, ultima femeie-partizan. Lucreţia Jurj a fost printre puţinele femei ce au luat parte activ la mişcarea de rezistenţă din munţi, timp de patru ani. A petrecut perioada dintre 1950 şi 1954 luptând alături de cei din grupul Şuşman din Răchiţele împotriva instaurării regimului comunist în România. După lungii ani de hăituială din partea autorităţilor este arestată. În ambuscada de dinaintea capturării, soţul ei, Mihai Jurj, este grav rănit. Nu-l va mai revedea niciodată. Urmează periplul prin închisorile Jilava, Mislea, Miercurea-Ciuc, Cluj şi Văcăreşti, în 1964 fiind eliberată bolnavă de tuberculoză. Trăieşte cu efervescenţă clipele Revoluţiei şi […]

Aspazia Oțel Petrescu. Repere biografice

Se naşte la 9 decembrie (26 noiembrie, pe stil vechi), în comuna Cotul Ostriţei, în casa bunicilor materni; primul copil din cei doi (fratele – Anatolie) al învăţătorilor Ioan şi Maria Oţel. Urmează cursurile primare la şcoala din comuna Ghizdiţa (Fântânele). Este înscrisă la Liceul din Bălţi, mai apropiat de casă decât Soroca, fiind retrasă după un trimestru, pe caz de boală.