oastea domnului

Valer Mândroni, martir pentru Hristos în perioada regimului comunist

Agricultorul Valer Mândroni s-a născut într-o familie cu adânci rădăcini în pământul Ţării Haţegului. Era o familie de români băştinaşi, cu o genealogie îndelungată, cu credinţă în Dumnezeu şi un respect desăvârşit pentru muncă, cinste şi dreptate. Învaţă la şcoala din satul natal, pe care o termină cu bine în anul 1915. A dovedit dragoste pentru învăţătură, dar cheltuielile la şcoli înalte erau prea mari, pentru a putea să-şi desăvârşească studiile.

Fratele Valer Mândroni, unul din fericiții noștri înaintași

Fratele Mândroni Valer s-a născut în satul Ciula Mare de lângă Hațeg, județul Hunedoara, la data de 9 februarie 1902, din părinții Petru și Ana. A mai avut cinci frați. După terminarea școlii primare a rămas în casa părintească, devenind un bun și harnic agricultor. Iar după eliberarea din armată, s-a căsătorit cu soția sa Voichița, având doi copii: pe Valer și pe Iulius. Fiind prețuit de toți pentru hărnicia și priceperea sa, a fost ales primar al comunei între anii 1933 și 1940.

Fratele Traian Dorz – părinte, învățător și îndrumător duhovnicesc al unei mari mulțimi de suflete

„…Din marii oameni luminaţi, când unul lumea-l are, mai mult ca aurul sa-l caţi, căci el e cât un soare.” Când trebuie să spun ceva despre fratele Traian Dorz – despre multiplele calităţi ale vieţii sale de părinte, învăţător şi îndrumător duhovnicesc al unei mari mulţimi de suflete, de om care L-a slujit pe Dumnezeu şi şi-a înţeles chemarea căreia i-a rămas credincios şi statornic până la sfârşitul vieţii, în ascultare şi împlinire a Sfântului Cuvânt al lui Dumnezeu – lucrul acesta îmi este foarte greu, cunoscându-mi şi nevrednicia. Dar încerc sa fac aceasta cu dorinţa sinceră de a mă întări […]

Experiențele minunate pe care le-am trăit în jurul acestui mare om

Pe fratele Traian l-am cunoscut în 5 august 1965. Era mare restrişte atunci. Din Beiuş am mers cu fratele Vasile Pavel. Fiind pe vremea secerişului, cum mergeam pe drum, am văzut un om muncind pe câmp. După felul cum muncea, după gesturi, după îmbrăcăminte, după întreaga lui fiinţă, m-am gândit şi am zis: – Acela este fratele Traian.

Cum ne împărtășeam în temniță

Prin harul lui Dumnezeu şi puterea Duhului Sfânt am dori să dăm o mărturie vie despre părtăşia sfântă din celulele puşcăriei cu preaiubiţii noştri fraţi din lucrarea Oastei Domnului: fr. Traian Dorz, fr. Rusu Cornel, fr. Capătă, fr. David Bălăuţă, fr. Popa Petru. Fratele Traian împreună cu fraţii a hotărât ca în timpul pe care îl petrecem aici să avem o părtăşie sfântă prin rugăciune neîntreruptă ziua şi noaptea şi prin zile de jertfă neîntrerupte, prin rotaţie. Astfel, mâncarea pe care o primeam am dăruit-o celor ce plângeau de foame şi prin aceasta Dumnezeu ne-a dat putere să ducem greul […]

Eu, ca preot duhovnic, pot să spun despre Traian Dorz că are nimbul sfințeniei

Auzisem despre fratele Traian Dorz, cântam din cântările sale, dar nu-l văzusem niciodată şi aş fi vrut să-l cunosc. Mă rugam pentru asta, şi Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea. Prin 1987 eram preot în Ocna Sibiului, acolo unde a trăit în ultima parte a vieţii sale loan Capătă, un alt frate din Oastea Domnului, care, încă din timpul Părintelui Iosif, lucrase împreună cu Traian Dor la redacţia foilor Oastei de la Sibiu şi împreună cu acesta suferise chiar închisoare în timpul regimului ateu.

„Dacă vă va scoate afară din Biserică, să rămâneți sub streașina bisericii”

Era sâmbăta înainte de Rusalii 1988. Ne pregăteam să mergem la Sibiu. Fratele Martin îmi aduce un bilet pentru fr. Traian. Biletul prin care se solicitau medicamente din străinătate era de la o soră din Oradea căreia medicul îi spusese că-şi va pierde vederea dacă nu găseşte medicamentele urgent. Duminică după terminarea programului i-am dat bileţelul fratelui Traian, care urma să se ocupe de rezolvare.

Ca un bun ostaș al lui Hristos – în amintirea lui Traian Dorz, cântărețul Oastei Domnului

Scrie în cartea Apocalipsei: „Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul! Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apoc. 14, 13). Versetul acesta i se potriveşte, în chip deosebit, aceluia dintre ostenitorii Oastei Domnului, căruia Părintele Iosif Trifa îi spunea întotdeauna, cu o ruptură de suflet: „dragă Dorz”.

„Fratele Traian era foarte atent cu tot ce însemna lucru duhovnicesc”

M-a surprins cu teamă şi cu fior plin de respect grija fratelui Traian faţă de opera pe care pe drept cuvânt putem spune că a scris-o sub inspiraţie divină. Când mii de versuri curgeau ca dintr-un izvor nesecat, ce va fi simţit oare în inima lui când i se închideau toate porţile vreunei posibile tipăriri a acestora?

„În orice situație bună sau vinovată care se ivea printre frați, el avea situația mântuitoare”

Învăţăturile pe care le-am moştenit de la înaintaşii noştri şi mai ales de la fratele Traian pe care l-am şi cunoscut cei mai mulţi dintre noi sunt multe. Trecerea sau şederea lângă oamenii mari este întotdeauna roditoare şi plină. Dar noi, cei mici, pe multe le-am uitat cu timpul. Am pierdut însă numai datele concrete, nume şi vremi, dar învăţătura acelor fapte sau cuvinte, sau soluţii, sau îndemnuri au săpat adânc în conştiinţa noastră şi ne-au crescut,