„Întreaga colonie a fost șocată de cele întâmplate”
Pe părintele Șerban îl reținusem cu ocazia unei chemări la biroul coloniei. Eram frecvent chemați la această grefă improvizată unde ni se luau tot felul de date personale, fiindcă probabil, undeva sus, se făceau permanent studii privind organizarea și reorganizarea acestei mase uriașe de deținuți. Părintele Șerban era, din întâmplare, chemat înaintea mea și ascultam fără să vreau răspunsurile pe care le dădea la întrebările gardianului respectiv. Am aflat că era preot undeva prin Dobrogea, că făcea parte dintr-o organizație de rezistență, etc. Când a fost întrebat care-i profesiunea soției, el a răspuns cu foarte multă naturalețe: