Am trăit la Antim. Fără discuție, i-am cunoscut pe oamenii aceștia, am trăit cu ei. Am fost la părintele Sandu Tudor, la părintele Daniel – am fost în închisoare cu Daniel, m-am dus în chilia lui care era în clopotniță. Era irezistibil. Toți recunosc asta. Trebuia să zici ca el. M-a impresionat camera lui mare, cu cărți legate toate în piele groasă.
A fost un sfânt omul acesta. L-am avut duhovnic 40 de ani. Mi-e dor de drumul acela, de locul acela. Aştept să mă întâlnesc cu el. Mă-ntreb unde-o fi Părintele Sofian acum? Mă rog pentru el în fiecare zi. Aşa mi-e dor de el! Mă rog pentru el, pentru că mult m-a ajutat în viaţă. Sunt sigură că este viu. Mă rog la Dumnezeu să-l numere cu sfinţii. Mă rog pentru toţi părinţii pe care i-am cunoscut: Părintele Sofian, Părintele Galeriu, Pătintele Iachint, Părintele Cleopa, Părintele Paisie, Părintele Iulian – era un preot deosebit -, Părintele Paulin Lecca şi ceilalţi.
A rămâne fără duhovnicul tău înseamnă a se opri timpul în loc. Mult timp nu îndrăzneşti, aproape, niciun fel de gând. Mai apoi simţămintele şi dorul se-nvâltoară şi caută, cer. Nu ştii dacă să laşi să te doară prea tare golul sau să te bucuri şi să speri. Ca să te bucuri şi să speri trebuie să ai forţa ca, încet-încet, să te prinzi de Ancora care se-ndepărtează, dar care te trage şi pe tine în sus. Mireasma ei te cuprinde şi rămâne cu tine. Se împarte în mii, dar rămâne întreagă. Rămâne întreagă şi se întoarce spre fiecare chipul […]
Miercuri, 11 august 1999, ziua eclipsei de soare. Dimineaţa primesc un telefon. Mi se comunică faptul că părintele a suferit o comoţie cerebrală încă de cu seară, că nu mai recunoaşte pe nimeni, că nu răspunde la întrebări, nu mănâncă, nu bea, nu ştie nimic, spune tot timpul Psalmul 50.
În serviciul în care mă aflam, cineva m-a sfătuit să merg la Sfânta Mânăstire Antim, unde sunt slujbe frumoase, un cor minunat și multă pace. M-a asigurat că o să-mi placă și o să mă simt bine. Am sosit la sfârșitul vecerniei și erau doar cei care-l așteptau pe Părintele Sofian pentru spovedit. Eu nu cunoșteam rânduielile și nici pe Părintale Sofian. Am pășit ușor emoționată spre icoane, să mă închin și deodată a apărut Părintele, care m-a întrebat cu o voce caldă: „Dumneavoastră doriți să vă spovediți ?” Încurcată, am răspuns: „Nu, nu m-am spovedit niciodată!” Nu a schițat […]
Scena pe care o voi relata i-a fost povestită soţiei mele de o femeie dintr-un sat de pe lângă Mânăstirea Neamţ-Vânători. Primise de curând vizita părintelui Sofian, care îi aducea veşti de la fiica ei, stareţa unei mânăstiri româneşti de maici unde fusese găzduit un timp părintele cu ocazia călătoriei sale în Statele Unite. După ce şi-a condus musafirul la plecarea lui, reintrând în casă, a fost surprinsă de lumina difuză şi blândă care înconjura scaunul pe care stătuse părintele; acesta păstrase, ca să folosesc o metaforă, amintirea. Părintele Sofian era luminos. Chiar şi fizic. Când l-am cunoscut, în îndepărtatul […]
„Că sfânt ești, Dumnezeul nostru și întru sfinți te odihnești” cântă sfânta Biserică în slujba Utreniei. Atunci când cinstim pe Părinții și Frații noștri întru Domnul, pe cei care – printre noi – au fost mărturisitorii dreptei credințe, ai iubirii celei adevărate și ai bucuriei Cincizecimii, pe Însuși Domnul Dumnezeu Îl slăvim. Dar acești oameni pe care îi cinstim, de care ne amintim cu dragoste ca de adevărații următori ai Tradiției lui Hristos și ai Bisericii Sale, nu au dorit să fie respectați, cinstiți, sau distinși între alții. Nu au dorit decât un singur lucru: să ne facă să iubim […]
[La Antim] lumea călca în vârful degetelor, așa o sfințenie [era] coborâtă acolo… Punea altfel bazele monahismului Sandu Tudor – prin rugăciunea minții. Or, [aceasta] nu circula pe atunci. Era patriarh Nicodim și se temea să nu fie o erezie, (această) noutate. Era socotită o noutate, mișcarea asta. Nu eram bine văzuți.
Cu Părintele Sofian am trăit ani mulți împreună la Mânăstirile Cernica și Antim, din București. Ca elevi ai seminarului, eram cu doi ani în urma lui, dar conviețuirea în aceeași obște monahicească, ne-a dat posibilitatea să ne întâlnim mai îndeaproape. Fratele Serghie ( numele lui din mirenie) venea din Basarabia care nu era luată încă de vecini, din Mânăstirea Dobrușa, o mânăstire bine întemeiată, unde monahii aveau școală monahală, învățau meserii – el învățase pictura bisericească – și avea un părinte duhovnic iscusit.
În ziua de prăznuire a Înălţării Sfintei Cruci, 14 septembrie, dimineaţa, chiar în timp ce se săvârşea Dumnezeiasca Liturghie, Părintele Sofian a trecut la cele veşnice în chilia sa de la Mânăstirea Antim. Peste numai trei săptămâni, adică pe data de 7 octombrie, ar fi împlinit vârsta de 90 de ani. Viaţa Părintelui Sofian s-a identificat la modul propriu cu viaţa Mânăstirii Antim, al cărei stareţ a fost peste o jumătate de veac. Duhovnic, slujitor, predicator şi stareţ. Singurul lucru care-l scotea din mânăstire era ascultarea sa de pictor bisericesc.
Prin 1967, fiind student în Bucureşti, am ajuns la Mănăstirea Plumbuita. O bătrânică simpatică şi credincioasă a ţinut să-mi spună că „în urmă cu ani buni acolo era stareţ Părintele Sofian şi acum este la Mănăstirea Antim”. M-am dus la Antim şi l-am văzut: era „blând şi smerit cu inima” aşa cum ne-ar dori Domnul Hristos pe toţi (Matei 11, 29). L-am întâlnit apoi de multe ori pe când eram laic, preot, doctorand şi episcop. Cu vremea, am aflat că Părintele Sofian a trecut şi el prin calvarul temniţelor comuniste, mărturisindu-L pe Hristos.
