pitesti

„Frate Nicolae, uită-te la mine. Mi s-au scos dinții unul câte unul, mi s-au scos și unghiile – și totul, pentru că n-am rostit un cuvânt de hulă împotriva Domnului nostru”

Tot ceea ce s-a imaginat vreodată de o minte bolnavă a fost folosit pentru a îngenunchea spiritul de neînfrânt al acelora care au respins rânduiala comunistă, și îndeosebi pe aceia care credeau în Dumnezeu. Fiecare frântură de informație a fost folosită pentru a obține și mai multă informație, iar pentru orice inconsistență se administrau bătăi crâncene.

”Da, eu sunt nebun întru Hristos!”

Îți mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat prilejul să trăiesc alături de Valeriu Gafencu, în cele mai tragice clipe din viața mea. Eram la Pitești, în luna mai 1949, când m-am trezit în miez de noapte, în zgomotele de zăvoare ce marcau o intensă activitate. Deodată, se deschide ușa și în celulă au apărut doi colonei, ce semănau ca două picături de apă. Erau însoțiți de temnicerul obișnuit cu asemenea scene care a început imediat să efectueze neomeneasca percheziție.

Îndelung pătimitorul Paul Limberea, în chinurile infernului de la Piteşti

Din grupul de Literatură, a fost descoperit un talentat povestitor. Serile se transformară iar în seri abia așteptate. Băiatul care ne anunțase că ne aflăm în Triajul Gării Pitești, Limberea, ni le transforma în ceva extrem de plăcut. A început să povestească filme. Pe unele le văzusem, pe altele, nu. Le preferase și le reținuse pe cele psihologice. Contura personajele atât de vizual, încât parcă le și vedeam. La fel și cadrele în care se desfășura acțiunea. Iar când se isprăveau, rămâneam cu impresia că vizionasem chiar de adevăratelea filmul. Fiind aplaudat (în surdină), Paul ne-a spus că până aici […]

În liniștea dinaintea furtunii alături de camaradul Paul Limberea

O dimineață sumbră de februarie în anul Domnului 1950. […] Sună deșteptarea; abia apucăm să mâncăm terciul și ușa se deschide. Gardianul Fătu strigă cu vocea lui răgușită: ”Care îți auzi numele, fă-ți bagajul și ieși afară!”, apoi începu să strige o listă. Cei strigați sunt numai studenți. […] Așadar, în anul jubiliar 1950 de la nașterea Bunului Iisus, Regele și Mântuitorul nostru, plecăm și noi în pelerinaj. Dar, acolo unde vom merge, va stăpâni duhul satanei. Dar noi nu știam nimic. […] Suntem conduși la gară unde, pe o linie retrasă, ne așteaptă trenul dubă, o altă noutate a regimurilor comuniste. […]

Conferința Pitești după Pitești. Reeducarea între istorie și actualitate

Conferinţă și lansare de carte: „Piteşti dupa Piteşti. Reeducarea între istorie și actualitate.” – 19 martie 2014

Fundaţia Sfinţii Închisorilor şi Şcoala şi Grădiniţa Brâncovenească vă invită Miercuri, 19 Martie 2014 la orele 17:30 la conferinţa şi lansarea de carte „Piteşti după Piteşti. Reeducarea intre istorie și actualitate.” Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, Constanţa din B-dul ALexandru Lăpuşneanu nr. 1, în Sala Mică. Conferinţa va fi centrată pe subiectul detenţiei politice în timpul regimului comunist în România, pornind de la trei cărţi de memorialistică apărute sub Editura Fundaţiei Sfinţii Închisorilor: Un an lângă Căpitan, de Ilie Tudor, Repetiţie la moarte…din spatele gratiilor, de Galina Răduleanu şi Drumul Crucii, de Aurel State. Amintiri de pe […]

Pătimirile studentului Roman Braga după reeducare

Doamne, cum mai strigă uneori, în somn, Roman Braga! Fostul student în teologie, chinuit cu drăcească perseverență la Pitești, interiorizat, atât de răvășit și obsedat de nălucirile-i nocturne, nu uită dimineața să-și ceară iertare pentru că ne-a tulburat somnul în noaptea care a trecut1. După eliberarea sa, a absolvit teologia, s-a călugărit și, fiind cuprins în grupul mistic de la Mănăstirea Antim ”Rugul aprins al Maicii Domnului”, a mai făcut o repriză de închisoare din 1958 și până în 1964. Acum este arhimandrit și duhovnic la Mănăstirea Jacksonville – S.U.A., unde a fost stareță Maica Alexandra. (Gheorghe Stănescu – Jurnal din […]

„Nu ştiu ce legi fizice ar putea explica aceasta”

Se introduseseră noi genuri de torturi din ce în ce mai diabolice. Printre altele, trebuia să facem genoflexiuni cu mâinile ridicate. La început cu zecile, apoi cu sutele şi chiar cu miile. Când cădeam la pământ, săreau torţionarii cu bocancii pe tine. Era ceva de apocalips…

„Crucea aceea mi-a dat posibilitatea unei rezistenţe fără alterare sufletească”

Domnule Stănică, prima dată, vă rog frumos, descrieţi închisoarea din Piteşti. Cum arăta ea? Ca structura de rezistență era o închisoare fundamentată pe stâlpi şi cale de beton. În rest, din punct de vedere al geometriei constructive, era un teu, cu celularul pe coada teului, parter-etaj, iar partea superioară a teului erau activităţi cu caracter administrativ şi spitalicesc, inclusiv camera 4-spital, care era o cameră de circa 12 metri lungime şi vreo 5 lăţime. În rest închisoarea purta între parter şi etaj o plasă de sârmă pentru eventualele încercări de sinucidere, care trebuiau excluse, şi care au avut loc din […]

Din cumplitele pătimiri ale mucenicului Ioan Pintilie

Se apropiau Sărbătorile Crăciunului. Participasem la o mulțime de grozăvii, dar, cum omul este o ființă înspăimântător de adaptabilă, ne simțeam din ce în ce mai puțin impresionați de monstruozitățile la care participam. […] Cu ochii noștri de vinovați îi priveam cum acum, în postul Sfintelor Sărbători, erau siluiți să-l încalce ”mâncând” din ”drăceștile bunătăți” care deveniseră ”meniuri de tradiție” atât de Nașterea Domnului cât și la Crucificarea Sa, de Paște! […]

Paul Limberea – un om devenit „epavă” din pricina detenției

Într-o seară s-a deschis uşa şi un gardian mi-a şoptit să-mi iau bagajul şi să-l urmez. M-am bucurat, le-am spus celor ce rămâneau noroc bun şi am executat totul fără nici un murmur. (…) Am fost condus la corpul de gardă, unde fuseseră aduşi şi câţiva dintre colegii şi prietenii mei. N-am avut voie să vorbim. Mă uitam la ei cu milă şi compătimire. Am revăzut pe Cîrciumaru Tudorel, Baciu, Rădoi, Ivănescu, Ispas, Voiculescu, Paul Limbera şi alţii pe care-i ştiam arestaţi. Lângă ei erau câteva femei, o elevă de liceu şi un moşneag, fostele lor gazde, dar şi fraţi, prieteni, părinţi, toţi arestaţi ca tăinuitori sau favorizatori.

Dumitru Bordeianu a demonstrat o credinţă puternică şi o trăire aproape mistică

Cu Bordeianu Dumitru (Mitică) m-am întâlnit odată la Bucureşti la o adunare a foştilor deţinuţi politici, la care a participat şi el. Am aflat întâmplător că era în trecere prin Bucureşti, fiind venit tocmai din Australia. Fiind mulţi cei care vroiau să-l abordeze şi el vrând să vorbească cu cât mai mulţi, era înconjurat într-un cerc numeros de deţinuţi, eu nu-l mai recunoşteam, atât era de schimbat după atâţia ani care-şi puseseră amprenta asupra lui. Mi-am făcut loc printre ceilalţi deţinuţi ca să pot ajunge la el, i-am spus cine sunt şi i-am amintit de gestul făcut cu mine în […]

Amintiri despre Dumitru Bordeianu

Mitică Bordeianu avea altfel de fire. Era mic de stat, cu o mustaţă lungă, de unchieş, şi sfătos la vorbă ca un moldovean din cei ai lui Creangă şi Sadoveanu. Încet, încet s-a lăsat la vorbă şi ne umplea zilele cu povestirile lui. Era mai în vârstă decât cumnatul său (căci aşa se socotea Mircea), deşi la facultate erau colegi de an. Cauza întârzierii şcolare a fost războiul. Mitică făcuse şapte clase primare şi apoi a mers la liceu.

„O, Doamne-Dumnezeule! Câtă dârzenie și demnitate!”

Ne-am întâlnit cu ocazia înmormântării lui Gili Ioanid, în vara anului 1992, care a strâns de pe meleagurile țării multă lume venită să-l petreacă pe ultimul drum. Te-ai apropiat de mine și m-ai întrebat sfios: – Mă mai cunoști? eu sunt Nicu Purcărea!

Studentul Ioan Pintilie – O figură luminoasă

O figură luminoasă era studentul medicinist Pintilie, sclipitor de deștept și de mare franchețe. Deși sesizase aspectul dubios al unor colegi de cameră, exprimă deseori opinii tot atât de judicioase pe cât de incisive la adresa comunismului, în special al celui sovietic. Printre altele el sancționa sever opiniile laudative privind unele lucrări de anvergură începute de regimul de conducere, spunând că în aceeași manieră au fost construite și piramidele, lăsând în urmă zeci de mii de morți. Pep1 fu convins auzindu-l pe Pintilie, că va fi aspru încondeiat de cei din grupa lui Țurcanu. Medicinistul în cauză era scund, puțin […]

„Nu mă omorâți, dom’ Țurcanu!”

Care este amintirea cea mai puternică pe care o aveți din perioada petrecută la Pitești? Eram în camera 4-spital, pe la sfârșitul lui februarie 1950, când l-au omorât în bătaie pe Cornel Niță. L-au luat echipa de bătăuși, l-au dezbrăcat la pielea goală și l-au bătut la tălpi cu bețele și pe urmă pe tot corpul.

Corneliu Niţă, „mucenic plăpând şi evlavios”

L-am cunoscut pe Corneliu Niță de la distanță, locuiam în același cartier. Era coleg de an la același liceu cu fratele meu mai mic, Aurel. Ne întâlneam aproape zilnic și aveam relații cu el doar de bună ziua. L-am cunoscut bine și ne-am legat pururi sufletește în închisoarea Suceava, în toamna anului 1949. Dormeam pe aceeași scândură și pe aceeași bucățică de rogojină până în luna ianuarie 1950, când a plecat la moarte la închisoarea Pitești. Împrejurarea în care l-am cunoscut, apoi sfârșitul lui, dă tristețe și mai mare inimii mele.

Valeriu Gafencu, tânărul cel mai pur al închisorii Pitești

Valeriu Gafencu – tânărul cel mai pur al acestei închisori – era de părere că nu trebuie să se răspundă la nici un fel de acţiuni de acest fel.1 Dar noi, cei proaspăt arestaţi, i-am întors-o zicându-i: – Întrucât încă n-am pierdut acea calitate de luptători, care te face să acţionezi mereu, ne implicăm în toate. La urmă, când acele calităţi vor scădea în intensitate, ne vom retrage şi noi în post şi rugăciuni.

Îndelung pătimitorul Constantin Oprişan, în chinurile infernului de la Piteşti

Deodată ne-am pomenit că se dă uşa la o parte şi în cameră se îngrămădesc nişte arătări. Desculți şi cu trăistutele în brațe, priveau terorizaţi la noi şi la ordinea din cameră. În urma lor, a intrat păşind măsurat domnul Țurcanu! Se făcuse linişte ca în aşteptarea unei sentințe. Cei mai mulţi dintre noii sosiți arătau a fi mai în vârstă decât noi. Țurcanu, după ce i-a tot mutat între ei, s-a adresat celui din extrema dreaptă a rândului: „Ce mai faci Costache?” La care acela a schitat un gest care ar fi trebuit să însemne: „După cum vezi!”

Ultima „înviere” la poarta Iadului, anul 1949

A sosit şi Pastele anului 1949. Se dăduse stingerea. „Săptămâna mare” a fost pentru toţi o perioadă de reculegere, de înălţare, de sporire a forţelor spirituale cum numai ruga şi postul în comun o mai pot aduce. S-a făcut miezul nopţii şi clopotele bisericilor din oraş au bătut ceasul marii învieri a Domnului Hristos. De sub păturile sure şi uzate curgeau lacrimi fierbinţi pe feţele descărnate de foame şi alte suferind, dar totuşi netede de tinereţe.

Pr. Gheorghe Calciu – „a fost făcut tocătură în bătăi” până a devenit reeducat

În ceea ce îl priveşte pe Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, ştiu că acesta a intrat în ghiara lui Ţurcanu în acelaşi timp cu mine. Dar în altă cameră. Acolo a fost făcut tocătură în bătăi şi alte chinuri la care a fost supus până i-au întors mintea şi i-au format reflexele condiţionate dorite de Securitate.

1 2