preot

Aurel Bazilescu- „cel mai blajin, cel mai milos şi demn preot pe care l-a ştiut Craiova întreagă”

Nu pot vorbi de unchiul meu Aurel Bazilescu fără a prezenta cât de cât familia din care provine. Tatăl său, Ştefan Bazilescu, unul dintre primii învăţători din satul Soceni, Dolj, se trage, urmărind arborele genealogic pe linie paternală până în 1750, din înaintaşi preoţi. Modesta stare din care s-ar considera c-ar coborî preotul Aurel Bazilescu constă nu în lipsa de averi, ci din nenorocirile care s-au abătut asupra familiei pe când avea 5 ani, când aripa neagră a morţii îi acoperă mama lehuză, 38 de ani, într-un ianuarie 1912, lăsând orfan şi un prunc de trei zile, Virgiliu, tatăl meu, […]

Viața preotului martir Nicolae Cărmănuș

Preambul Pentru a-i înțelege destinul preotului Nicolae Cărmănuș trebuie sa încercăm sa-i descifram crezurile, năzuințele si rostul pe care-l avea in viziunea sa misiunea de preot. Acest rost, credem noi, se relevă într-un articol din presa vremii, articol nesemnat, scriere, credem noi, datorită limbajului, conținutului, referirii la faptul că provine din cercurile preoțimii îi aparține: „Chemarea preotului este cea mai multilaterală. El nu este un simplu slujbaș, a cărei activitate se cântărește cu un nume oarecare de acte de hârtie. El este un îndrumător. Ca părinte sufletesc al poporului său; el nu este numai cititor de slujbe sfinte, ci este […]

Amintiri despre părintele Grigore Băbuş

[…] În aceste momente, îmi vin în minte multe amintiri cu unchiul meu, cel care mi-a dat atâtea sfaturi folositoare de la prima noastră întâlnire (în jurul vârstei de 10 ani) şi până când a trecut la Domnul. Pentru toate îi sunt recunoscător, aşa cum le sunt şi părinţilor mei. La început, în copilărie, participând la slujbele de la Catedrala Patriarhală alături de tatăl meu (văr cu părintele), privindu-l în apropierea Patriarhului de vrednică pomenire Justinian, nu îndrăzneam să mă apropii, dar în foarte scurt timp copilul de atunci i-a simţit blândeţea, sinceritatea şi bucuria că cineva din familie dorea să-i […]

Martirizarea părintelui Ioan Berghian în temniţa Aiudului

În anul 2007 aveam bucuria de a publica la Patriarhia Română, în calitate de coautor şi coordonator, lucrarea „Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist“. Era rezultatul unui demers dificil, mai ales din cauza unui acces limitat la arhivele Securităţii, nu din partea CNSAS, ci a lipsei unor evidenţe care să-l îndrume pe cercetător la sursele corespunzătoare. Iar printre cei 207 martiri ortodocşi identificaţi se număra şi părintele Ioan Berghian din Arad. La vremea aceea documentarea a fost deficitară, deoarece am putut redacta o fişă biografică doar în baza unor documente găsite întâmplător şi fără a cunoaşte măcar […]

Nicolae Adam – părintele mărturisitor

S-a născut la 23 februarie 1891, într-o familie simplă, din Letea Veche, jud. Bacău. A urmat Seminarul teologic „Veniamin Costachi“ din Iaşi, apoi, în 1915, a fost numit ca paroh la Răcătău, jud. Bacău.

Destinul preotului și istoricului basarabean Paul Mihail în epoca totalitarismului comunist

„Dorul de pământul natal şi marea durere, ce a purtat-o în suflet tot timpul vieţii, pentru fraţii români de peste Prut smulşi de la sânul Patriei Mame de Imperiul lui Antichrist îl converteau în scrieri despre Basarabia, dovedind românitatea ei şi continuitatea limbii româneşti curate, mai ales la sate.” Distinsul istoric şi preot Paul Mihail s-a născut la 29 iunie 1905 în satul Cornova, din fostul judeţ Orhei. La Chişinău a urnat cursurile Seminarului Teologic (1918 – 1926) şi ale Facultăţii de Teologie (1926 – 1930), iar la Iaşi pe cele ale Facultăţii de Istorie (1929 – 1932). A fondat […]

Schitul Stejaru vegheat de duhul preotului martir Aurel Lazarov

O zi în care am pornit la drum fără să ştiu exact destinaţia m‑a surprins în Dobrogea învăluită în ceaţă, iar vânturile acelea seci nu s‑au dezminţit nici de această dată, ţintuindu‑mi privirea într‑o interminabilă întindere pustie. După ce am urcat pe drumul de ţară, destul de anevoios de altfel, am trăit bucuria de a mă trezi în faţa unui contur care uneşte cerul cu întinderea pustie, iar peste toate acestea se înalţă maiestuos Schitul Stejaru. Într‑o astfel de zi se pomenea un martir al temniţelor comuniste, părintele Aurel Lazarov, fiu al locului, care a sfârşit în temniţele comuniste după 12 ani de ocnă, perioadă în care a […]

Părintele Ilie Stan, un stâlp al ortodoxiei românești martirizat în temnița de la Aiud

Sfârșit de vară al anului 1962… Cântau cocoșii a doua oară, vestind apropierea zorilor peste Aiudul adormit. În bezna nopții o bufniță speriată, cu ochi de Atenă, părăsește în grabă turnul de veghe al închisorii și cu țipete stridente, prevestitoare de moarte, dă ocol tristului așezământ… Într-o celulă neagră, umedă și rece, pe priciuri murdare, zăceau cinci trupuri descărnate și livide, zdrobite de chinuri și foame în cei peste zece ani de temniță… Dacă patru dintre pușcăriași dormeau adânc, visând poate pe cei dragi, câmpul înmiresmat și mult dorita libertate, unul singur stătea de veghe, își depăna amintirile și se […]

Poveste la ”gura iadului” despre părintele mărturisitor Neculai Postolache

…Un gând nu mi-a dat pace şi o pornire m-a frământat îndelung, până ce în una din zile am luat drumul spre Panciu. De aici am coborât pe cărare în Valea Brazilor. Toamna ruginise Ciairul şi culmile din jur. Mânăstirea Brazi sclipea în soare. Bisericuţa, chiliile şi acaretele durate în ultimii ani pe ruinele fostei mânăsturi sunt rodul muncii unor măicuţe harnice şi inimoase. Aici într-o cameră curată şi bine îngrijită l-am găsit pe preotul Nicolae Postolache, fost paroh în parohia Sârbi.

”Arhimandritul Haralambie Vasilache strălucea prin multe calități”

Arhimandritul Haralambie Vasilachi îşi dobândise iubirea tuturor prin puritatea vieţii şi gândurilor sale, pe care le prezenta ca pe o euharistie transformată în revărsarea de lumină spirituală, aşa precum o parte din ele le şi prezentase în cartea sa de curând tipărită, pe care o şi intitulase în chip cu totul remarcabil „Altarul spiritualităţii româneşti”, în care prezintă pâinea vieţii în Cuvântul vieţii. […]

”Părintele Dumitru Stăniloae este darul cel mai preţios pe care pământul Transilvaniei l-a făcut văzduhului nostru naţional”

De acum, înttr-adevăr, e cu noi. El, [Dumitru Stăniloae], e din stirpea celor ce nu se duc: intrat în veşnicie, se-ntoarce cu ea-n potir; preoţie lucrătoare şi dincolo de veac. A fost o vreme când lucram împreună, în aceeaşi încăpere din incinta Antimului, pe un etaj căptuşit cu cerneală. Ieşiserăm de la Aiud, aşteptam să ne crească părul şi scriam pentru reviste, măcar că încă nu aveam ”drept la semnătură”: el, Stăniloae, trebuia să se iscălească nu-ştiu-cum, un pseudonim la adăpostul căruia îşi putea agonisi câţiva bănuţi pentru el şi familie.

Părintele Alexandru Mazilu, martir pentru Hristos în perioada regimului comunist

Despre acest slujitor deţinem foarte puţine date, detalii având numai după 1944, atunci când acesta a cunoscut persecuţia comunistă. Astfel, în octombrie 1944, este ridicat de la domiciliu şi trimis la Penitenciarul Tg. Ocna, jud. Bacău, fără explicaţii. De aici, a fost transferat în ianuarie 1945 la penitenciarul Bacău, fără a fi judecat, pentru ca la sfârşitul anului să fie eliberat. Aflat în libertate era supravegheat îndeaproape de către Siguranţă şi Jandarmerie.

Părintele Iulian, „un călugăr cu familie”

Prietenia Am vieţuit împreună cu Părintele, căsătoriţi vreau să spun, din ’39 până în ’96, adică 57 de ani. L-am întâlnit prima dată la biblioteca Fundaţiei Universitare Carol I. Este vorba de Bibliotecă Universitară care a ars la Revoluţie, în decembrie 1989. Citeam fiecare la masa lui. Eu eram studentă. Mergeam mai mult acolo, ca să citesc, decât la facultate. Lucram pentru o lucrare de seminar. El terminase Teologia, dar mai venea la bibliotecă să studieze. Eu nu l-am observat, nu mi-a atras atenţia în vreun fel. Dar mi-a povestit el mai târziu cum a fost, în ceea ce-l priveşte. […]

”Eu nu eram chinuit de loviturile pe care le-am primit. Sincer, eram chinuit de decăderea umană”

Părinte Profesor Galeriu, multă lume va cunoaşte şi vă preţuieşte, dar puţini ştiu că în 1952 aţi fost deportat de comunişti la Canal, la muncă forţată. Ce vină au putut găsi unui om ca dumneavoastră? Slujeam pe vremea aceea la Biserica Sf. Vasile din Ploieşti, predicând şi, mai ales, făcând ceea ce noi numim cateheză, adică împărtăşirea învăţăturii Mântuitorului Hristos, a învăţăturii Bisericii către popor. Aş vrea să precizez că Biserica a fost foarte umilită în acea perioadă, iar noi, slujitorii ei ortodocşi, n-am beneficiat de libertatea de a face cateheza religioasă. Toate celelalte culte au avut acest privilegiu, prevăzut […]

Părintele Ioan Sevastre – un slujitor jertfelnic pe plaiuri vrâncene

Născut la 5 aprilie 1913 în comuna Corod din judeţul Galaţi, într-o familie sacerdotală – tatăl şi bunicul fiind preoţi, urmaşi ai Brătienilor -, tânărul Ioan Sevastre a trăit o copilărie teologică sub îndrumarea acestora, după care a absolvit Liceul „D.A. Sturdza” din oraşul Tecuci (1932) şi Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Cernăuţi în anul 1941. După ce s-a căsătorit cu Elena Jalbă, a fost hirotonit preot la data de 1 martie 1942, slujind în parohie până la 16 noiembrie 1948, când a fost arestat şi trimis în închisoare, fără a fi judecat măcar. Condamnarea sa a venit ca […]

Un apostol al credinţei şi al neamului

Suflet furtunos şi vertical, Gheorghe Cotenescu (1886-1965), fiu de preot moşnean din Muşcelul, desfăşoară încă din studenţie o susţinută activitate pentru apărarea valorilor culturale şi naţionale româneşti, contribuind la opera de regenerare şi de făurire a statului român unitar. Personalitatea preotului Gheorghe Cotenescu a marcat viaţa culturală şi religioasă a societăţii de la trecerea dintre secole. Membru în conducerea mai multor societăţi profesionale şi culturale de la începutul secolului al XX-lea (secţiile Ligii Culturale, Societatea Studenţilor Teologi, Societatea Studenţilor de la Conservator, societăţile corale „Carmen” şi „Hora”, Societatea culturală „Miron Costin”), organizează şi animă numeroase evenimente promovate de acestea atât […]

Părintele Victor Oțoiu – ”radia din toată ființa sa bunătate și dragoste căreia nu puteai să-i reziști”

Preot cu figură de ascet transfigurat, desprins dintr-o veche icoană bizantină, radia din toată fiinţa sa bunătate şi dragoste căreia nu puteai să îi rezişti; fără să vrei te apropiai de el vrăjit. Vorba hotărâtă, cu regionalisme ardeleneşti, te făcea să-ţi dai seama că te afli în faţa unui neînduplecat luptător pentru adevăr şi dreptate. Sătenii îl respectau şi-l iubeau, căci totdeauna dădea sfaturile cele mai bune şi-i ajuta material, ştiindu-le păsurile şi durerile. Şi ştiau şi enoriaşii că părintele are un ochi al lui Dumnezeu care-i arată orice păcat din comunitate.

„Întreaga colonie a fost șocată de cele întâmplate”

Pe părintele Șerban îl reținusem cu ocazia unei chemări la biroul coloniei. Eram frecvent chemați la această grefă improvizată unde ni se luau tot felul de date personale, fiindcă probabil, undeva sus, se făceau permanent studii privind organizarea și reorganizarea acestei mase uriașe de deținuți. Părintele Șerban era, din întâmplare, chemat înaintea mea și ascultam fără să vreau răspunsurile pe care le dădea la întrebările gardianului respectiv. Am aflat că era preot undeva prin Dobrogea, că făcea parte dintr-o organizație de rezistență, etc. Când a fost întrebat care-i profesiunea soției, el a răspuns cu foarte multă naturalețe:

Părintele Constantin Stoicescu pătimind în temnița de la Constanța

Pentru a mări teroarea, administraţia închisorii luase obiceiul ca seara, înainte de închidere, să trimită în faţa uşii un gardian. Acesta îşi privea hulpav prada, ne cerceta pe rând, după care făcea semn unuia dintre noi să îl urmeze. După câteva minute, din corpul de gardă de la intrare se auzeau ţipetele înspăimântătoare ale celui scos din celulă.

Preotul Teodor Codilă a fost un om deosebit

După o perioadă de timp, cât am fost ținut sub tratament şi observație la spitalul din Baia Mare, nu știu din ce cauză, am fost îmbarcat într-o maşină şi dus înapoi la Baia Sprie, fără a mi se face operația pentru care am considerat că am fost trimis. Mi-am continuat munca în mină, lucrând la copturare, o muncă periculoasă, unde alături de alți coechipieri trebuia să asigurăm securitatea celor din subteran, verificând și dezlipind cu răngile din oțel, bucățile de rocă incomplet desprinse din tavanul sau pereții galeriilor și abatajelor.

1 2 3 4