reeducare

„Frate Nicolae, uită-te la mine. Mi s-au scos dinții unul câte unul, mi s-au scos și unghiile – și totul, pentru că n-am rostit un cuvânt de hulă împotriva Domnului nostru”

Tot ceea ce s-a imaginat vreodată de o minte bolnavă a fost folosit pentru a îngenunchea spiritul de neînfrânt al acelora care au respins rânduiala comunistă, și îndeosebi pe aceia care credeau în Dumnezeu. Fiecare frântură de informație a fost folosită pentru a obține și mai multă informație, iar pentru orice inconsistență se administrau bătăi crâncene.

Îndelung pătimitorul Paul Limberea, în chinurile infernului de la Piteşti

Din grupul de Literatură, a fost descoperit un talentat povestitor. Serile se transformară iar în seri abia așteptate. Băiatul care ne anunțase că ne aflăm în Triajul Gării Pitești, Limberea, ni le transforma în ceva extrem de plăcut. A început să povestească filme. Pe unele le văzusem, pe altele, nu. Le preferase și le reținuse pe cele psihologice. Contura personajele atât de vizual, încât parcă le și vedeam. La fel și cadrele în care se desfășura acțiunea. Iar când se isprăveau, rămâneam cu impresia că vizionasem chiar de adevăratelea filmul. Fiind aplaudat (în surdină), Paul ne-a spus că până aici […]

În liniștea dinaintea furtunii alături de camaradul Paul Limberea

O dimineață sumbră de februarie în anul Domnului 1950. […] Sună deșteptarea; abia apucăm să mâncăm terciul și ușa se deschide. Gardianul Fătu strigă cu vocea lui răgușită: ”Care îți auzi numele, fă-ți bagajul și ieși afară!”, apoi începu să strige o listă. Cei strigați sunt numai studenți. […] Așadar, în anul jubiliar 1950 de la nașterea Bunului Iisus, Regele și Mântuitorul nostru, plecăm și noi în pelerinaj. Dar, acolo unde vom merge, va stăpâni duhul satanei. Dar noi nu știam nimic. […] Suntem conduși la gară unde, pe o linie retrasă, ne așteaptă trenul dubă, o altă noutate a regimurilor comuniste. […]

Doctorului Uță, decanul deținuților de la Aiud

Un alt caz, care poate fi numit pe bună dreptate senzațional, a fost acela al doctorului Uță, decanul deținuților, cu cei mai mulți ani de închisoare. Și el refuzase categoric reeducarea și colonelul Crăciun avea contra lui o ură deosebită, considerându-l, alături de Prințul Alexandru Ghica, unul din liderii rezistenței legionare din Zarcă. Și doctorul Uță avea o serie de boli acumulate de-a lungul celor peste 20 de ani de închisoare.

Proces verbal de interogatoriu din 22 aprilie 1952

PROCES VERBAL DE INTEROGATORIU1 Arestatul MAXIM VIRGIL, fără profesie, născut în com. Ciorani Reg. Prahova, la 6 Decembrie 1922, cu ultimul domiciliu în com. Ciorani Reg. Prahova. 22 Aprilie 1952, BucureştiInterogatoriul a început la ora 9„ s’a terminat la ” 16. Întrebare: În declaraţia dumitale anterioară, ai recunoscut că în timpul detenţiei la Penitenciarul Gherla, ai fost bătut de un grup de deţinuţi. Arată anchetei împrejurările, în care s’a produs acest fapt? Răspuns: Faptul relatat în declaraţia mea anterioară, cu privire la bătaia ce am primit-o în penitenciarul Gherla s’a petrecut în următoarele împrejurări:

Conferința Pitești după Pitești. Reeducarea între istorie și actualitate

Conferinţă și lansare de carte: „Piteşti dupa Piteşti. Reeducarea între istorie și actualitate.” – 19 martie 2014

Fundaţia Sfinţii Închisorilor şi Şcoala şi Grădiniţa Brâncovenească vă invită Miercuri, 19 Martie 2014 la orele 17:30 la conferinţa şi lansarea de carte „Piteşti după Piteşti. Reeducarea intre istorie și actualitate.” Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, Constanţa din B-dul ALexandru Lăpuşneanu nr. 1, în Sala Mică. Conferinţa va fi centrată pe subiectul detenţiei politice în timpul regimului comunist în România, pornind de la trei cărţi de memorialistică apărute sub Editura Fundaţiei Sfinţii Închisorilor: Un an lângă Căpitan, de Ilie Tudor, Repetiţie la moarte…din spatele gratiilor, de Galina Răduleanu şi Drumul Crucii, de Aurel State. Amintiri de pe […]

Virgil Maxim – un băiat vesel, cu un adânc spirit religios

Virgil Maxim, și el fost elev, produs de elită al Frățiilor de Cruce, care trecuse și prin reeducarea din Gherla. Prahovean născut în comuna Ciorani la 6 decembrie 1922, Virgil Maxim a avut astfel, spre norocul lui, ca patron de la naștere pe Sfântul Nicolae, Episcopul Myrei (Lycia, Asia Mică), patron al tuturor închisorilor.

”Călugărul ieromonah Valeriu Anania a înţeles chemarea şi a acceptat sacrificiul”

Regimul plănuise eliberarea anticipată a tuturor politicilor. Pentru asta îl trimisese aici pe Crăciun cu securiştii lui. Urma mai întâi o reeducare, măcar autodemascări totale, ca la Piteşti, dacă nu se putea şi schimbarea convingerilor, urmată de amnistiile şi graţierile din 1964. în cadrul acestei acţiuni era cuprinsă şi restabilirea fizică a supravieţuitorilor. Norocul meu. Întrucât Aiudul l-am cunoscut numai din interiorul celulelor şi al camerelor de spital, nu ştiu ce fusese mai înainte în secţia unde ne-a băgat acum. Era o curte mare, înconjurată de clădiri, din care unele dădeau în aceasta. într-o parte a curţii se găseau câteva boschete ornamentale şi câteva bănci de odihnă.

Pătimirile studentului Roman Braga după reeducare

Doamne, cum mai strigă uneori, în somn, Roman Braga! Fostul student în teologie, chinuit cu drăcească perseverență la Pitești, interiorizat, atât de răvășit și obsedat de nălucirile-i nocturne, nu uită dimineața să-și ceară iertare pentru că ne-a tulburat somnul în noaptea care a trecut1. După eliberarea sa, a absolvit teologia, s-a călugărit și, fiind cuprins în grupul mistic de la Mănăstirea Antim ”Rugul aprins al Maicii Domnului”, a mai făcut o repriză de închisoare din 1958 și până în 1964. Acum este arhimandrit și duhovnic la Mănăstirea Jacksonville – S.U.A., unde a fost stareță Maica Alexandra. (Gheorghe Stănescu – Jurnal din […]

„Crucea aceea mi-a dat posibilitatea unei rezistenţe fără alterare sufletească”

Domnule Stănică, prima dată, vă rog frumos, descrieţi închisoarea din Piteşti. Cum arăta ea? Ca structura de rezistență era o închisoare fundamentată pe stâlpi şi cale de beton. În rest, din punct de vedere al geometriei constructive, era un teu, cu celularul pe coada teului, parter-etaj, iar partea superioară a teului erau activităţi cu caracter administrativ şi spitalicesc, inclusiv camera 4-spital, care era o cameră de circa 12 metri lungime şi vreo 5 lăţime. În rest închisoarea purta între parter şi etaj o plasă de sârmă pentru eventualele încercări de sinucidere, care trebuiau excluse, şi care au avut loc din […]

Alecu Ghica, „cel mai desăvârșit camarad de suferință”

După o săptămână de conviețuire, într-o dimineață, fratele meu a fost luat ca după o jumătate de oră să fiu expediat, la rându-mi într-o altă celulă, obișnuită, fără cearceafuri și într-o murdărie îngrozitoare. Recunoșteam Zarca. (…)

Din cumplitele pătimiri ale mucenicului Ioan Pintilie

Se apropiau Sărbătorile Crăciunului. Participasem la o mulțime de grozăvii, dar, cum omul este o ființă înspăimântător de adaptabilă, ne simțeam din ce în ce mai puțin impresionați de monstruozitățile la care participam. […] Cu ochii noștri de vinovați îi priveam cum acum, în postul Sfintelor Sărbători, erau siluiți să-l încalce ”mâncând” din ”drăceștile bunătăți” care deveniseră ”meniuri de tradiție” atât de Nașterea Domnului cât și la Crucificarea Sa, de Paște! […]

Dumitru Bordeianu a demonstrat o credinţă puternică şi o trăire aproape mistică

Cu Bordeianu Dumitru (Mitică) m-am întâlnit odată la Bucureşti la o adunare a foştilor deţinuţi politici, la care a participat şi el. Am aflat întâmplător că era în trecere prin Bucureşti, fiind venit tocmai din Australia. Fiind mulţi cei care vroiau să-l abordeze şi el vrând să vorbească cu cât mai mulţi, era înconjurat într-un cerc numeros de deţinuţi, eu nu-l mai recunoşteam, atât era de schimbat după atâţia ani care-şi puseseră amprenta asupra lui. Mi-am făcut loc printre ceilalţi deţinuţi ca să pot ajunge la el, i-am spus cine sunt şi i-am amintit de gestul făcut cu mine în […]

Amintiri despre Dumitru Bordeianu

Mitică Bordeianu avea altfel de fire. Era mic de stat, cu o mustaţă lungă, de unchieş, şi sfătos la vorbă ca un moldovean din cei ai lui Creangă şi Sadoveanu. Încet, încet s-a lăsat la vorbă şi ne umplea zilele cu povestirile lui. Era mai în vârstă decât cumnatul său (căci aşa se socotea Mircea), deşi la facultate erau colegi de an. Cauza întârzierii şcolare a fost războiul. Mitică făcuse şapte clase primare şi apoi a mers la liceu.

O figură legendară

De asemenea, merită evocată figura – devenită legendă a Aiudului – studentului Valeriu Turtureanu, pe care colonelul Crăciun l-a izolat, pentru atitudinea sa demnă și dârză, pe un ger năprasnic, într-o celulă special amenajată în acest scop, cu intenția vădită de a-l extermina. Și dacă totuși a supraviețuit, aceasta s-a datorat numai unui adevarat miracol. (Demostene Andronescu – Reeducarea de la Aiud. Peisaj lăuntric. Memorii și versuri din închisoare, Editura Christiana, București, 2009, p. 155)

Studentul Ioan Pintilie – O figură luminoasă

O figură luminoasă era studentul medicinist Pintilie, sclipitor de deștept și de mare franchețe. Deși sesizase aspectul dubios al unor colegi de cameră, exprimă deseori opinii tot atât de judicioase pe cât de incisive la adresa comunismului, în special al celui sovietic. Printre altele el sancționa sever opiniile laudative privind unele lucrări de anvergură începute de regimul de conducere, spunând că în aceeași manieră au fost construite și piramidele, lăsând în urmă zeci de mii de morți. Pep1 fu convins auzindu-l pe Pintilie, că va fi aspru încondeiat de cei din grupa lui Țurcanu. Medicinistul în cauză era scund, puțin […]

Alexandru Virgil Ioanid, „un tânăr profund religios”

În acest timp, procesul de reeducare continuă1. Se conturează, încetul cu încetul, două tabere: una care vrea să se reeduce, iar alta care nu vrea. Majoritatea oamenilor refuză reeducarea. Fiecare din aceste două tabere se împarte, la rândul ei, în alte două tabere. În tabăra reeducaţilor: unii vor o reeducare totală (Parpalac, Bordeianu…), alţii doresc doar o reeducare de circumstanţă (Vojen, Iosif Costea, Părintele Borşa, Tache Savin, Dumitru Groza…). În tabăra celor care refuză reeducarea există, de asemenea, două orientări: în prima grupă majoritară, domină opinia că trebuie manifestată o minimă maleabilitate, care, însă, să nu depăşească limitele onoarei; în […]

Valeriu Gafencu, tânărul cel mai pur al închisorii Pitești

Valeriu Gafencu – tânărul cel mai pur al acestei închisori – era de părere că nu trebuie să se răspundă la nici un fel de acţiuni de acest fel.1 Dar noi, cei proaspăt arestaţi, i-am întors-o zicându-i: – Întrucât încă n-am pierdut acea calitate de luptători, care te face să acţionezi mereu, ne implicăm în toate. La urmă, când acele calităţi vor scădea în intensitate, ne vom retrage şi noi în post şi rugăciuni.

Constantin Oprișan – Căderea unui mucenic sub greutatea crucii…

Ori de câte ori ne aplecăm spre cunoaşterea vieţilor sfinţilor, observăm că relatările despre martirajul mucenicilor sunt alcătuite într-un stil estetizat, deşi circumstanţele descrise sunt înfiorătoare în fapt. Desigur că motivaţia acestei abordări delicate este justificată de gravitatea şi brutalitatea supliciilor de care au avut parte sfinţii mucenici şi care, dacă ar fi relatate cu de-amănuntul, ar îngrozi spre deznădejde în loc să însufleţească spre o credinţă tare. De aceea, cuvintele care alcătuiesc vieţile mucenicilor şi pătimitorilor dreptei credinţe, sunt atent formulate pentru a atenua din brutalitatea pe care o presupune orice martiriu.

Îndelung pătimitorul Constantin Oprişan, în chinurile infernului de la Piteşti

Deodată ne-am pomenit că se dă uşa la o parte şi în cameră se îngrămădesc nişte arătări. Desculți şi cu trăistutele în brațe, priveau terorizaţi la noi şi la ordinea din cameră. În urma lor, a intrat păşind măsurat domnul Țurcanu! Se făcuse linişte ca în aşteptarea unei sentințe. Cei mai mulţi dintre noii sosiți arătau a fi mai în vârstă decât noi. Țurcanu, după ce i-a tot mutat între ei, s-a adresat celui din extrema dreaptă a rândului: „Ce mai faci Costache?” La care acela a schitat un gest care ar fi trebuit să însemne: „După cum vezi!”

1 2