„Versul lui era întotdeauna cald şi chemător de iubire fizică, de iubire de ţară, de iubire de om…”
Chiar şi din apropiere, colonia Stoeneşti,era invizibilă. Mi-o tot arăta cu degetul cineva care mai fusese pe-acolo, dar eu tot n-o vedeam. Nişte sârmă ghimpată, două grajduri – unul mai înalt, altul mai scund, o ţeavă care trecea peste un jgheab… şi atât. Când norul de praf stârnit de coloană s-a mai risipit, parcă am zărit o construcţie pe partea stângă, care aducea a coteţ de păsări nefolosit. Mai erau patru prepeleacuri în cele patru colţuri ale ţarcului, dar pe fundalul unei înălţimi de pământ cenuşiu, se estompau în întunericul care cobora peste noi. Deci, o cantitate de bârne, mult lut […]