rugul aprins

”Doctorul Vasile Voiculescu își purta Crucea cu mare demnitate”

Era iarna anului 1959. Era frig mare și foamete destulă în Jilava. „Clienții” noi soseau în celulă (impropriu „celulă” căci era o cameră destul de mare cu cca. 60-80 de viețuitori – celula era doar de 2/4 m, 3/4 m cu încărcătură mai mică), numai noaptea, la ore mici […] Într-o asemenea noapte ușa de deschide și intră în cameră (celulă) trei bătrâni și unul mai tânăr. Îi rețin pe toți, că toți erau oameni cunoscuți culturii române […]Cei patru:

Dr. Voiculescu – o prezență de gingășie și de eleganță intelectuală

Dr. Vasile Voiculescu [a] răsărit între noi, la Antimul ”liturgic”1, încă de foarte devreme, din 1946. Dincolo de prestigiul recunoscut unui personalități de cultură, descopeream îndeaproape omul, în prezența lui de gingășie și de eleganță intelectuală. Originar din regiunea Buzăului (”neam de boierași nu prea înstăriți…”), credința lui dintâi nu se stinsese niciodată; dar după propria-i mărturisire, învolburările vieții și opacității instituției bisericești o împinseseră spre marginile conștiinței. Situație clasică: de aceea, poate, comunitatea spontană și liberă de la Antim – ”laici” și ”cler” – a reînviat-o din adâncuri. Aici ne-a făcut parte pentru înâia oară de reînceputurile sale literare […]

Ieromonahul Vartolomeu Dolhan sub persecuţia comunistă

Abia încheiase pictarea altarului din biserica satului natal, în care fusese botezat, în Pârcovacii de lângă Hârlău, în ajunul Sfântului Nicolae al anului 1958, când părintele Vartolomeu Dolhan de la Mitropolia din Iaşi primea vizita Securităţii. Părintele era arestat şi chilia percheziţionată sub acuzaţia că uneltise împotriva regimului. Dar cine era părintele Vartolomeu şi ce făcuse?

„Dumnezeu ne-a trimis în Occident ca să deschidem porţile bisericii” – interviu cu părintele Roman Braga

A stat în temniţele comuniste mai bine de un deceniu, dar nu regretă nimic din experienţa detenţiei. A făcut parte din „Rugul Aprins”, unde i-a cunoscut pe marii duhovnici ortodocşi. După eliberare, a reuşit să plece din ţară cu sprijinul patriarhului Iustinian şi a trăit în exil, slujind ca preot ortodox în Brazilia şi Statele Unite. De mai bine de două decenii, este duhovnicul mânăstirii de maici „Adormirea Maicii Domnului”, din Michigan, şi unul dintre cei mai iubiţi preoţi ortodocşi de peste Ocean. Cu Hristos, după gratii

Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae

În cele ce urmează vom povesti câteva dintre amintirile despre tatăl meu, întâmplări pe care fie ni le-a povestit el, fie le-am trăit noi. Câteva precizări cronologice şi de altă natură vom face numai în cazurile în care în scrierile apărute până acum s-au comis greşeli şi diletantisme prea evidente, pentru că, din păcate, ele nu lipsesc în unele relatări biografice. De aceea, regretăm dacă se vor descoperi nepotriviri cu afirmaţiile biografilor, faţă de care noi păcătuim, poate, prin lipsă de stil ştiinţific, dar, în schimb, încercăm să punem în rândurile noastre o parte din dragostea pe care i-am purtat-o […]

Şerban Mironescu, tânărul creştin sub persecuţia comunistă

Avea 23 de ani când într-o noapte a anului 1958 era ridicat de acasă, împreună cu tatăl său, cunoscutul profesor Alexandru Mironescu, şi dus în carcera Ministerului de Interne din Bucureşti. Au urmat primele anchete în care a fost întrebat ce „activitate duşmănoasă” a dus împotriva regimului „democrat popular”. A fost fotografiat faţă-profil, i s-au luat amprente, a fost consultat medical şi i s-a întocmit dosarul de penitenciar, acel document care avea să-l însoţească în toată perioada detenţiei.

”Dacă stăteai de vorbă cu părintele Ghiuş o oră, ieşeai complet purificat”

Părinţii duhovniceşti pe care i-am cunoscut în viaţă şi care au avut o înrâurire asupra persoanei mele sunt aproape toţi în cimitir… Între ei, la loc de cinste este pentru mine părintele Benedict Ghiuş, un duhovnic mai puţin cunoscut, pentru că era un om de o intimitate duhovnicească rară. Nu se expunea. L-au ales cam fără voia lui Episcop de Argeş, pentru că i-a depus candidatura Nichifor Crainic. A fost duhovnicul mişcării «Rugului Aprins», de la Mânăstirea Antim.

Rugul Aprins și temnița

Pentru Mănăstirea Antim, anii foametei 1945-1948, care au năvălit peste noi, împreună cu sfârșitul războiului al doilea mondial și ocuparea noastră de către comunism, au fost ani foarte grei, nu numai pentru noi, ci pentru toată țara românească. De atunci au început necazurile, care au durat până la Revoluția din luna Decembrie 1989. În acești ani grei, în obștea de la Mănăstirea Antim, în număr de circa 40 de călugări și frați, din care o parte studenți la diferite facultăți din București, iar altă parte lucrători la Atelierele de obiecte bisericești, cu sediul în această mănăstire, noi cei de aici, […]

1 2