virgil maxim

Grupul misticilor din temnița Aiudului

Grupul misticilor din temnița Aiudului a reprezentat piatra de temelie a rezistenței spirituale în gulagul românesc. Detașarea de lupta politică și asumarea deplină a credinței, împlinită prin trăirea filocalică și jertfa martirică pentru Hristos, le-au deschis misticilor calea spre sfințenie, aceștia devenind modele de urmat pentru ceilalți deținuți. Preluarea totală a puterii de către generalul Ion Antonescu în urma evenimentelor din ianuarie 1941 a scos organizația legionară în afara legii.

Virgil Maxim, unul din acei sfinți ai închisorilor

O figură foarte importantă, admirată de noi toți, era Maxim Virgil, care fusese arestat în 1941, când era elev în clasa a VIII-a (cum ar fi astăzi clasa a XII-a). Când l-am întâlnit, făcuse aproape 9 ani de pușcărie. Avea o pregătire intelectuală deosebită, era un om moral și un foarte bun camarad. Știa întotdeauna să-ți dea un sfat bun și încredere în capacitatea ta de a supraviețui, găsind de fiecare dată cuvintele care să-ți meargă la suflet. Ca credincios, a avut un comportament ireproșabil. Era un om din categoria Ianolide–Gafencu, împreună cu care fusese închis la Aiud, unul din […]

O mustrare frățească ca mărturisire de credință

L-am cunoscut şi pe Virgil Maxim – am ctitorit cu el, am făcut începenia Bisericii Acoperământul Maicii Domnului. Mi-aduc aminte… fumam şi eram pe strada mea, acolo, la nord. El tot la nord stătea. Şi aud în spatele meu un tropăit şi o chemare: „Frate Octaviene!” Era el, Virgil Maxim. Zice: „Dacă te mai văd fumând, termini prietenia cu mine!” Zic: „Bine, am înţeles.”

Proces verbal de interogatoriu din 22 aprilie 1952

PROCES VERBAL DE INTEROGATORIU1 Arestatul MAXIM VIRGIL, fără profesie, născut în com. Ciorani Reg. Prahova, la 6 Decembrie 1922, cu ultimul domiciliu în com. Ciorani Reg. Prahova. 22 Aprilie 1952, BucureştiInterogatoriul a început la ora 9„ s’a terminat la ” 16. Întrebare: În declaraţia dumitale anterioară, ai recunoscut că în timpul detenţiei la Penitenciarul Gherla, ai fost bătut de un grup de deţinuţi. Arată anchetei împrejurările, în care s’a produs acest fapt? Răspuns: Faptul relatat în declaraţia mea anterioară, cu privire la bătaia ce am primit-o în penitenciarul Gherla s’a petrecut în următoarele împrejurări:

Virgil Maxim – un băiat vesel, cu un adânc spirit religios

Virgil Maxim, și el fost elev, produs de elită al Frățiilor de Cruce, care trecuse și prin reeducarea din Gherla. Prahovean născut în comuna Ciorani la 6 decembrie 1922, Virgil Maxim a avut astfel, spre norocul lui, ca patron de la naștere pe Sfântul Nicolae, Episcopul Myrei (Lycia, Asia Mică), patron al tuturor închisorilor.

Un apologet incandescent

Dacă îl priveai pe Sandu Ștefănescu când vorbea, spuneai că e o flacără. Această combustie care îi alimenta tonusul său inepuizabil, nu era de natură organică, genetică aș afirma, poate genezică, în accepția Părintelui Arsenie Boca, adică de altă substanță, din alte zone sau tărâmuri, întrucât el nu era un om oarecare, ci o persoană incandescentă, deosebită, ce trăia și se alimenta altfel decât semenii săi.

Un model exemplar de căsătorie creștină: Virgil și Petruța Maxim

Iubiți tineri și tinere care aveți în plan să vă căsătoriți, Dumnezeu a rânduit pentru fiecare generație de oameni în parte, modele de familii creștine, modele de sfințenie pe care noi cei mulți să le avem drept reper și să le urmăm indiferent de vremurile în care trăim. De la Avraam și Saara până la dumnezeieștii părinți Ioachim și Ana, firul modelelor de urmat continuă neîntrerupt și va continua până la sfârșitul veacurilor, căci generația care nu va mai da sfinți va fi și ultima. Așadar nu de modele ale sfințenie ducem lipsă, ci de oameni care să urmeze aceste […]

Virgil Maxim împreună cu soția Petruța și fetița lor Tatiana

Căsătoria

În primăvara lui 1965 am auzit din întâmplare (şi aceasta o socotesc lucrare rânduită de Dumnezeu) despre o fată, dintr-o comună vecină, Grădiştea, la 6 kilometri de Sălciile, în vârstă de 35 de ani, care lucrează croitoria şi aşteaptă un bărbat, care nu bea, nu fumează, nu bate nevasta şi nu înjură. Am zis în sine: „Fata asta, pe mine mă aşteaptă”. Era fiica dascălului din comună şi avusese destui peţitori, dar toţi plecaseră aşa cum veniseră. Dascălul avea cinci fete şi trei băieţi. Aceasta, cea mai mică, şi încă un băiat, erau necăsătoriţi. Rudele ei erau alarmate şi o […]

Visul – moartea soției

Cu o săptămână înaintea morţii soţiei mele am avut un vis: mă aflam în rugăciune şi o rugam pe Maica Domnului să poarte grijă de sufletul soţiei mele, aflată în suferinţă, şi să-i facă parte de mila fiului Său. Maica Domnului, cu Acoperământul ei împărătesc şi plutind in lumină dulce, blândă la chip, dar foarte serioasă, mi-a răspuns: „O voi lua în grija mea. Nu acum, ci puţin mai târziu”.

Cu noi este Dumnezeu

„Cine este Dumnezeu mare, ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni!” (Psalm 76, 13) Iubiţi fraţi, am stat mult la îndoială până a mă hotărî dacă trebuie să fac şi o ultimă mărturisire. Şi aceasta, pentru ca nu cumva minunile ce le-am descoperit să fie profanate de neîncrederea sau necredinţa unora.

Matur(itate)a spirituală

Una din problemele cărora le-am afectat mare parte în timpul detenţiei, mai ales după perioada ’50-’60, a fost Maturitatea spirituală. Cugetând la consecinţele învăţământului ateu asupra sufletelor celor ce, fără voia lor, au fost infestaţi cu morbul comunismului, am intuit că starea de pervertire spirituală va fi cea mai tragică moştenire a acestui regim. In învăţământ, în afară de aprofundarea cunoştinţelor elementare religioase şi a deprinderilor cultice, e necesar un curs special, teologic, care să nu dureze mai mult de doi ani.

În coloniile de muncă – Unirea, Ciuguzel, Galda de Jos

În iarna anului 1945 venise o dispoziţie ministerială ca închisorile să se autoîntreţină prin munca deţinuţilor, căci statul nu acorda subvenţii. Închisorile au făcut contracte cu marii proprietari de terenuri agricole, pomicole şi viticole; încă nu începuse colectivizarea, dar se percepeau impozite din ce în ce mai grele.

Expedierea la Aiud

În seara zilei de 9 Decembrie 1942, cu lanţuri la picioare, legaţi câte doi, într-un convoi de vreo patruzeci de deţinuţi de drept comun, escortaţi de gardieni şi soldaţi, am ajuns în Gara de Sud. Era un ger groaznic. Ziua fusese călduţ iar zăpada era sticloasă.

Procesul

Nu eram deloc îngrijoraţi cu privire la proces. Ne împăcam cu gândul că vom fi condamnaţi şi că vom călca pe urmele înaintaşilor luptei legionare. Probleme avea doar Vârlan Moise. Îi rămăseseră acasă, la Pleşcoi, o mamă, văduvă şi patru surioare încă mici pentru a putea face faţă greutăţilor vieţii. Rămânea în rugăciune cu capul la pământ, plângând înfundat; la rugăciunea de la miezul nopţii îl găseam în rugăciune şi-l lăsam tot în rugăciune.

La închisoarea Ploieşti

La 1 Decembrie 1942 am fost expediaţi la Ploieşti cu o carosată păzită de comisari; am ajuns aproape îngheţaţi. Curentul provocat de îngustimea gangului de la intrare ne transformase în mumii vinete. Unul dintre comisari a întârziat mult cu teancul de dosare după uşa deasupra căreia scria: Director.

Arestarea

Simţeam în dimineaţa aceea o vibraţie în toate fibrele organismului, cum aveam să simt totdeauna în preajma unor situaţii critice. Am ascuns orice ar fi putut constitui corp delict în cazul unei arestări (fotografii, cărţi, medalioane), sfătuind fraţii să facă la fel şi să fie prudenţi. Se terminaseră orele de curs, clopotul sunase. Era ora 13 şi ne pregăteam de masă. Unul dintre pedagogi intră nervos:

Mijlocirea întoarcerii unui sectant la dreapta credință

În pădure la Roica lucra aproape permanent o echipă de băieţi, tăietori de lemn, din care făceau parte prin rotaţie cei mai zdraveni şi mai dibaci: Nichita Pavel, Popovici Gheorghe, Pandia Iancu, Vişan Nicolae, Stan Marin şi alţii. La două săptămâni li se trimiteau alimente. Cu această ocazie îi vizitau şi câţiva băieţi care voiau să se relaxeze. Se pleca sâmbăta cu un car tras de bivoliţe, „drigane” blânde şi domoale.