Tatiana Răduleț, monahie purtătoare de lumină în întunericul comunist
Această iubitoare de Hristos s-a născut la data de 22 iulie 1921 în comuna Berivoii Mari din regiunea Făgăraș, azi județul Brașov, având la botez numele de Victoria. Părinții săi se numeau Nicolae și Ana. Tatăl, Nicolae, era creștin ortodox convins, cu frică de Dumnezeu și ca mai toți ardelenii a fost simpatizant al Partidului Național Țărănesc condus de Iuliu Maniu. Se mută la cele veșnice în anul 1948. Mama Ana era născută în alt sat, Hîrseni, cu numele de familie Judele, era fiică de țărani, având o fire blândă și-a crescut cei șapte copii cu multă dragoste inspirându-le dragostea de Dumnezeu și respectul dintre oameni. A născut 4 băieți: Ioan, Vasile, Nicolae, Toma și trei fiice: Maria, Ana și Victoria care va deveni maica Tatiana.
La vârsta de 12 ani, după ce urmează șase clase primare în comuna sa natală, Victoria merge la București la sora mamei sale, Puiu Alexandrina, care a crescut-o mai departe întrucât aceasta nu avea copii. Mătușa Alexandrina era casnică și s-a ocupat îndeaproape de creșterea și educarea micuței Victoria. Soțul dânsei era funcționar și cu sprijinul său a fost dată să învețe croitorie, o meserie pe care a deprins-o foarte repede. Cursurile acestei școli se desfășurau pe o perioadă de 4 ani și după terminare această școală era considerată liceu. Mătușa sa avea un atelier de croitorie în București, unde a lucrat și Victoria până la plecarea sa în mănăstire. În 1950 Victoria purta numele de Tatiana și se afla la Mănăstirea Tismana, fiind călugărită pe seama Mănăstirii Bistrița-Vâlcea1, întrucât Tismana era încă mănăstire de călugări.
În luna februarie 1952, maica Tiatiana Răduleț este numită stareță a Mănăstirii Tismana înlocuind-o pe maica Eliseia Glăvan. Pătimirile maicii Tatiana încep o dată cu numirea ei ca stareță a mănăstirii într-un timp în care vremurile erau foarte tulburi. Obștea Tismanei număra 81 de viețuitoare aduse de la 3 mănăstiri: Gologanu, Gura Motrului și de la Bistrița-Vâlcea. Ele lucrau la Cooperativa „Propășirea” unde era președinte părintele Veniamin Nicolae, exarhul mănăstirilor. În această cooperativă se confecționau bidinele din păr de porc „pe care le virează diferitelor întreprinderi din țară sau din comerțul socialist”2. Aceste cooperative de producție erau formate din inițiativa Patriarhului Justinian, pentru a oferi puterii comuniste o justificare a monahismului ca sprijinitor al „poporului muncii”. Cooperativele de producție erau atât la mănăstirile de călugări, cât și la mănăstirile de maici. La Polovragi se confecționau materiale lemnoase necesare periilor și bidinelelor. La mănăstirile Jitianu, Strâmba Jiu și Gura Motrului se confecționau covoare și alte obiecte gospodărești; la Horezu și Bistrița se lucrau lucruri fine – broderii, cusături, ceramică; la Mănăstirile Agapia și Văratec din Moldova erau ateliere de covoare. Maica stareță Tatiana împreună cu maicile Nicodima Vasilache, ca secretară, și Gabriela Cotârlan, economa, formau un „comitet” pe lângă părintele președinte Veniamin Nicolae.
Între 21 aprilie și 7 octombrie 1957 șeful secției regionale Lt. Maj. Mandoc Constantin, elaborează un plan de măsuri în acțiunea „Cerna” din cadrul Mănăstirii Tismana.
Primirea în mănăstire a unor asemenea „elemente dușmănoase”, precum un preot pensionar și două maici românce născute în Basarabia, punerea ca secretară a unei foste legionare ca maica Nicodima, îngăduința ca un fost legionar ca părintele Veniamin să fie preot slujitor, toate acestea au reprezentat numai un început al capetelor de acuzare pentru maica Tatiana. Cel mai greu lucru pe care l-a avut de întâmpinat, această mărturisitoare a credinței, au fost declarațiile acuzatoare ale unor viețuitoare ale mănăstirii. Aceste declarații au fost smulse de la maici după numeroase amenințări ale organelor de Securitate, care căutau pretext pentru a compromite conducerea mănăstirii. Grupului „dușmanilor” poporului din Mănăstirea Tismana i s-a dat un nume: „Cerna”. Sub această denumire aveau să fie judecați și condamnați: părintele Veniamin Nicolae, maica stareță Tatiana, secretara Nicodima Vasilache, economa Gabriela Cotârlan. Nici maica Ambrozia (maica Mărgărit) nu a scăpat de a fi urmaărită și acuzată că: „ar desfășura activitate contra regimului și ar avea legături cu diferite elemente din alte localități și folosește fondurile mănăstirii în mod suspect și nejustificat”3. Una din acuzele „democratice” aduse conducerii mănăstirii a fost și „complicitate la delapidare”4 de fonduri, cheltuieli ale salariilor maicilor în folos propriu, etc., deși maicile nu primeau bani din salar în mână, mâncarea și îmbrăcămintea fiind asigurate de conducerea mănăstirii. Lupii s-au îmbrăcat în blană de oaie și au încercat să smulgă declarații unor maici mai slabe de fire. Unele au cedat presiunilor, altele și-au apărat stareța.
În rândul celor care au apărat-o au fost următoarele: maica Maximilia Doca, maica Veronica Luchian, Hristina Munteanu, Teodosia Popa, Petrovia Axenti. Cele care au dat declarație că în mănăstire sunt nereguli, au fost: Harisica Teodoreanu, Magdalena Pichiu și sora Lupescu Fănica. „Grija părintească” cea mare a partidului pentru maici era dacă au îmbrăcăminte și hrană, dacă primeau salariul în mână, dacă se dădea vin la masă și alte binefaceri. Maicile au recunoscut că salariul nu se primea în mână dar semnau statul de plată și erau în mare mulțumite de această rânduială. Cele care s-au arătat nemulțumite au fost cele două maici și sora mai sus-amintite. Maica Tatiana, fiind prevăzătoare, și-a dat seama că ele colaborează cu Securitatea, și ca să nu facă un rău mai mare mănăstirii le-a trimis la altă mănăstire, Gura Motrului. Nemulțumirile constau în acea că în loc de 8 ore se lucrau 10, 11 ore, că mâncarea este proastă și că nu li se dă vin destul, că nu primesc bani în mână, că nu li se fac haine, scrisorile sunt cenzurate de stareță, că maicile din conducere obligau surorile să le spele hainele și că economa Gabriela ar fi bătut niște surori.
Dacă ne uităm al aceste acuzații observăm că ele sunt, de fapt, simple bârfe; nu conducerea mănăstirii hotăra cât și cum să se lucreze, tot partidul era acela care cerea norme exagerate; iar despre hrană, îmbrăcăminte, bani, bătăi și alte cleveteli, călugărițele adevărate știau bine ce au făgăduit în fața Sf. Altar, la primirea hainei monahale, „pentru că prin a flămânzi și a înseta și a fi gol și osândit și batjocorit și ocărât și prigonit și de multe întristări și necazuri înconjurat, se închipuiește viața cea de după Dumnezeu. Și când toate acestea le vei pătimi, bucură-te zice Domnul; că plata ta multă este în ceruri”5. În luna iunie 1958 maica stareță Tatiana a fost chemată la Craiova pentru un motiv banal, iar de aici nu s-a mai întors la mănăstire, întrucât a fost arestată și condamnată la 16 ani muncă silnică conform art. 209 pc. 1 C.P., dat de Tribunalul Militar București. A făcut 14 ani de temniță grea unde a răbdat toate relele din pușcărie: „carceră, bătaie, nemâncare, în primul rând nu avea aer, nu o scotea la aer. Avea nevoie de aer și nu o scoteau la aer”6. Motivele pentru care au închis-o erau inventate de autorități: „delapidare” (nu o puteau învinui de politică pentru că nu făcuse), adăpostirea în mănăstire a unor „elemente dușmănoase”. Pe baza acestor acuzații a făcut 14 ani de pușcărie, unde s-a șlefuit ca aurul în topitoare pentru a străluci mai frumos. În hotărârea de trecere în evidență a maicii Tatiana din data de 17.07.1962, la rubrica despre activitatea politică după 23 august 1944, este trecută ca „militantă activă a cultului ortodox-mănăstire”7.
Aceasta era politica cuvioasei maici și trebuia anihilată, umilită, închisă. Pe 23 octombrie 1964 își executa pedeapsa, fiind „încarcerată” la Formațiunea 0726 Târgușor, regiunea Ploiești. Nu i s-a aplicat decretul de eliberare a deținuților politici din 1964, astfel că a rămas în continuare în suferință până în 1972. […]
După eliberarea din temniță merge la Mănăstirea Căldărușani unde era stareț părintele Veniamin Nicolae care și el fusese condamnat împreună cu ea în același proces. De la Mănăstirea Căldărușani, pe data de 12.10.1972, scrie o scrisoare către Maica Nicodima de la Tismana, prietena de suferință. Iată conținutul duhovnicesc al scrisorii:
„În primul rând țin să-mi cer scuze pentru că nu v-am răspuns la cele două scrisori. De justificat nu încerc pentru că nu am nici un fel de justificare decât că mă hodorogesc. Am tot crezut că tot mai am putere să mai dau o fugă pe la Tismana, dar după cum știți, nu am reușit. Altădată mai primeam câte o scrisoare de la maica stareță, dar văd că m-a părăsit definitiv, „ochii care nu se văd se uită”. Știți că eu ca cea mai mică trebuia să vă scriu din când în când, dar ieri am primit ochelari și azi vă scriu, poate nu mă veți crede că nu mai văd aproape deloc. Eu vă doresc mult, mult de tot și nu este zi să nu mă gândesc la Tismana și să vă transmit gânduri bune de sănătate, pace și tot ce este bun și de folos de la Dumnezeu. Cred că mai sunt și eu pomenită măcar ca fiul risipitor. Să dea Domnul să vină ziua aceia în care să zic: „tot nu sînt vrednică să mă numesc fiica ta, primește-mă ca pe una din slugi. Monahia Tatiana”8.
După ce a fost eliberată din pușcărie, Securitatea i-a urmărit fiecare pas. Un „dușman al poporului” nu trebuia tolerat. Vizitele dese ale maicii Tatiana la Tismana erau consemnate de sursa „Jeana”, care nota fiecare vizită la mănăstirea sa de suflet, consemna tot ce vorbea sau unde stătea. Iată una din nenumăratele note informative:
”La mănăstirea Tismana a sosit în vizită în perioada 17.XII.1973 – 19.XII.1973, îainte de Anul Nou până pe 2 ianuarie 1974 și între 5-9 februarie 1974 fosta stareță a mănăstirii Tismana – TATIANA- care în prezent este călugăriță la mănăstirea Căldărușani în cadrul mănăstirii de călugări, unde este stareț călugărul Veniamin, fost președinte al cooperativei „Propășirea” din cadrul Mănăstirii Tismana.
Sursa a aflat de la maica Isidora Popescu că înainte de a fi arestat personalul de conducere al Cooperativei „Propășirea”, fosta stareță Tatiana împreună cu Nicodima Vasilache, cu care era bună prietenă ar fi distrus prin ardere și ascundere prin poduri și sub dușumele diferite bunuri care erau în plus și nu puteau fi justificate la control. Se mai afirmă că ar fi fost aruncate pe cascadă damigene cu ulei, bătură, etc..
În legătură cu repetatele vizite ale călugăriței Tatiana la Mănăstirea Tismana, din afirmațiile maicii starețe Ierusalima și maicii Nicodima, ar dori ca maica Tatiana să revină în cadrul personalului mănăstirii Tismana. La ultima vizită maica Tatiana a locuit împreună cu maica stareță Ierusalima.”9
Când părintele Veniamin Nicolae a fost repartizat ca episcop vicar la Episcopia Buzăului, a mers cu el și maica Tatiana. În a doua parte a lunii decembrie 1977 visul maicii Tatiana a fost îndeplinit, acela de a fi din nou la Tismana. Nu scăpa de supravegherea Securității. Sursa „Bogdan” a întrebat-o de cauzele pentru care se întoarce din nou în obștea Tismanei, iar maica a răspuns prompt: „pentru că am primit ordin în acest sens”10. După cum spunea sursa „Jeana”11, de mult maica Ierusalima, stareța mănăstirii, și maica Nicodima o așteptau. După întoarcerea în mănăstire, boala de nervi pe care o căpătase în temniță din cauza bătăilor și a umilințelor îndurate s-a agravat mai mult. Maica Florentia spunea despre dânsa că ajunsese într-o stare destul de gravă în ultima parte a vieții: „și-a pierdut mințile, ieșea din mănăstire goală, a fost bătută rău, a fost chinuită”12.
După multe suferințe, în data de 24 februarie 1986, maica Tatiana Răduleț pleacă la cele veșnice, pentru a lua cununa răbdării din mâna lui Dumnezeu.
Pe crucea ce o străjuiește la căpătâi, maicile care au iubit-o au scris: „Domnul va judeca cu foc și cu sabie pe tot omul” Isaia.
(Pr. Siluan Antoci – Monahii ortodoxe purtătoare de lumină în întunericul comunist, Vol. I, Editura Doxologia, Iaşi, 2010, pp. 120-130)
1. Ana Maria Rădulescu, Clerici olteni în închisorile comuniste. Studiu preliminar (IV) în ”Revista Mitropolia Olteniei”, anul LVII, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, nr. 1-4/2005, p. 145
2. ACNSAS, Dosar informativ 234105, vol. 1, f. 27
3. Ibidem, f. 13, 14
4. Ibidem, f. 70
5. Molitfelnic. Rânduiala schimei celei mici, Editura Institului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992, p. 513
6. Mărturia maicii starețe Ierusalima Gligor de la Mănăstirea Tismana
7. ACNSAS, Dosar informativ 234106, f.1
8. ACNSAS, dosar informativ 234105, vol. 4, f. 50
9. Idem, vol. 3, f. 159
10. Ibidem, vol. 3, f. 68
11. Ibidem, f. 159
12. Mărturia maicii Florenția Bârdan de la Mănăstirea Polovragi,
