Teologul şi cărturarul martir Florea Mureşan

Protopopul Dr. Florea Mureşanu a trăit vremurile care au cerut jertfe Bisericii Ortodoxe. (…)

Prin slujitorii ei, Biserica a dus Crucea lui Hristos şi în Gulagul românesc din timpul regimului ateo-stalinist-comunist, unde au fost exterminaţi cei mai vrednici oameni din fruntea poporului nostru.

Este de datoria noastră să nu-i uităm pe cei ce s-au dovedit a fi eroi şi mucenici, să-i punem în evidenţă şi să arătăm şi celor de alte confesiuni că nu numai ei au suferit ci, dimpotrivă şi jertfele Bisericii noastre Ortodoxe au fost cu prisosinţă. „Pe cei care au murit în închisori trebuie să-i ştim pe toţi şi de ei va trebui să ne aducem aminte”¹. Prin aceasta vom lăsa urmaşilor noştri icoana vie a unuia dintre cei foarte mulţi, care au suferit pentru Neam şi pentru Biserică în anii negri de teroare.

Dintr-o diabolică pornire împotriva celor ce aduceau slavă lui Dumnezeu şi nu dictatorilor, pentru a anula sentimentele şi manifestările religioase ale poporului român drept-credincios, cei de la cârma ţării au dispus anchetarea şi întemniţarea imediată a tuturor celor ce s-au opus noului regim totalitar.

Într-adevăr, numărul preoţilor şi al clericilor ortodocşi care au pătimit şi au murit în închisori este foarte mare. „Cine subapreciază jertfele şi rolul pe care l-a avut şi îl are Biserica Ortodoxă în ţara noastră se acoperă de ruşine. Clerici şi mireni, oameni învăţaţi şi oameni simpli, înalţi ofiţeri şi savanţi cu plete albe precum şi tineri inocenţi care au fost fiii Bisericii noastre, şi-au dat viaţa pe rugul uriaş al ateismului şi al comunismului”².

Florea Mureşanu, născut la 8 iulie 1907, în satul Ciubanca, judeţul Someş, a fost unul dintre “spiritele luminate ale Clujului de odinioară. Slujitor de primă mână, dascăl iscusit, predicator avântat, misionar neobosit, omul acela masiv, cu un suflet gingaş adăpostit într-o statură puternică, era şi un purtător de cultură umanistă în cel mai cuprinzător sens al cuvântului; în biblioteca sa personală puteau fi văzute nu numai cele vreo zece volume din opera Sfântului Ioan Hrisostom, într-o ediţie de limbă franceză, dar şi operele marilor clasici ai literaturii naţionale şi universale”³.

A studiat la Dej (Liceul Andrei Mureşanu), la Cluj (Academia Teologică Ortodoxă şi Facultatea de Filosofie şi Litere), la Cernăuţi, Strasbourg, Berlin (studii de specializare), iar în anul 1948 a obţinut titlul de Doctor în Teologie la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

A colaborat la revistele “Renaşterea”, „Viaţa ilustrată“ de la Eparhia Clujului, „Tribuna Ardealului“, în anii de ocupaţie (1940 – 1945), unde a fost redactor cultural. De asemenea a fost membru în Societatea Scriitorilor din România, filiala Cluj şi în colectivul Catedrei de Filosofie de la Universitatea „Victor Babeş“ Cluj.

Activitatea bisericească

Preţuit în mod deosebit de episcopul Nicolae Ivan, a fost hirotonit preot la 8 iulie 1932, pentru parohia Râşca de Sus, protopopiatul Huedin, judeţul Cluj, o modestă şi izolată parohie din apropierea Munţilor Apuseni. Astfel, tânărul preot, cu studii serioase în străinătate a dat dovadă de ascultare şi a înţeles nevoile Bisericii din acele timpuri.

La scurt timp, la 1 ianuarie 1934, a fost promovat preot la Catedrala episcopală şi catehet la şcolile din Cluj. Aici s-a impus prin propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, despre care afirma că:

“Rămâne acelaşi azi, mâine şi întotdeauna; izvor de viaţă, stâncă de reazim, balsam răcoritor în dogoreala suferinţelor şi singurul care dă rost nu numai vieţii de aici, ci şi morţii, căci a muri pentru Hristos, pentru Evanghelia Lui nu este pagubă, ci un câştig”⁴.

De asemenea, a participat la acţiunile de salvare a multor evrei, în special tineri, de la exterminare, din lagărele naziste.

La 1 martie 1946 a fost numit la conducerea Protopopiatului Ortodox din Cluj şi a Parohiei Centrale Cluj, cu hramul “Sfînta Treime”, hirotonit şi instalat de Prea Sfinţitul Episcop Nicolae Colan.

Ca protopop a străbătut şi cercetat cele 31 de parohii din protopopiat, consemnând date monografice despre fiecare parohie şi biserică, precum şi datele biografice ale parohului din acea vreme, în cartea: Biserici şi preoţi din protopopiatul ortodox român al Clujului, realizând, astfel, un instantaneu, care are menirea să salveze cel puţin chipul unor biserici din lemn şi amintirea lor.

Prin activitatea sa de protopop şi de preot ales s-a făcut cunoscut, apreciat şi cercetat de creştinii clujeni.

De asemenea, este important faptul că în calitatea lui de protopop al Clujului a fost alături de studenţimea clujeană atunci când „problema naţională era prioritară, mai ales în acel maiiunie 1946, când studenţii au dat dovadă de un patriotism matur şi demn“5.

Protopopul Florea Mureşanu l-a sprijinit pe Victor Papilian şi cenaclul său literar, punând la dispoziţie casa parohială din str. Bisericii Ortodoxe nr. 10, unde locuia. La şedinţele cenaclului participau personalităţi ale elitei culturale clujene: Lucian Blaga, Victor Papilian, Valeriu Anania, Ion Luca, Zorica Laţcu, Valentin Raus, Ionel Bolboacă, I. Cârja-Făgădaru, Victor Ilieşiu, Iosif Maienţan, C. Munteanu şi alţii.

Valeriu Anania, participant la şedinţele cenaclului din locuinţa protopopului prof. dr. Florea Mureşanu, îi prezintă acestuia portretul astfel: “Om aşezat, blajin şi harnic, foarte iscusit şi cult”, apoi casa: “Avea o bibliotecă bogată, din care nu lipseau nici cele curente, de erudiţie, prin care opera completă, în franţuzeşte, a lui Ioan Hrisostom” şi activitatea: “îşi puse numele pe o frumoasă ediţie a Cazaniei lui Varlaam, dar treburile parohiei, multe şi conştiincios împlinite, îi descurajau proiecte viitoare, de editor, pe care şi le-ar fi văzut dat în jurul unor pietre de temelie ale vechii noastre culturi”⁶.

Anul 1950, când persecuţiile roşii şi întunericul comunist erau în floare, a adus anchete satanice asupra părintelui Florea, care a fost închis iar apoi dus la Canal, în anul 1952. După eliberarea sa din prima arestare, a fost forţat să părăsească Clujul şi astfel, în primăvara anului 1953, a preluat parohia vacantă Suciu de Sus, jud. Maramureş. Ca jertfă de mulţumire, aici, după scurt timp, s-a decis să ridice un altar Domnului, o mănăstire, care va rămâne pe veci legată de numele său. Lucrările sale au început în 1954 şi s-au încheiat în 1957. Ctitoria s-a realizat prin ostenelile sale şi ale credincioşilor suceni, ca un mic schit format dintr-o bisericuţă din lemn şi două chilii, în poiana din cătunul Breaza al parohiei Suciu de Sus. Peste o săptămână, marele dascăl şi preot locuia aici, practicând rugăciunea, meditaţia şi studiul, deoarece casa parohială era ocupată de activiştii colectivizării forţate a comunei.

Cu toată comportarea ireproşabilă a părintelui faţă de aceşti „furioşi“ conducători locali, la o săptămână după serbarea hramului din anul 1958, în noaptea de 11/12 iunie, Securitatea de la regiune şi cea din zonă au sosit la Breaza şi l-au arestat pe părintele Florea.

Mai întâi, umilinţe şi batjocuri, apoi, i-au pus în spate doi saci plini cu cărţi şi aşa l-au biciuit spre culmea Brezei, pe jos prin pădure spre a-l duce în localitatea Boiereni, unde îl aştepta duba securităţii în zorii zilei, iar de acolo la Tg. Lăpuş şi Baia Mare.

Procesul s-a desfăşurat rapid, la Satu Mare, încheiat cu sentinţa de 25 de ani de muncă silnică, fiind învinuit de spionaj, subminarea autorităţii de stat, sabotarea colectivizării comunei şi altele.

În temniţa din Aiud îi îmbărbăta pe deţinuţii mai bătrâni, dar mai ales pe cei mai tineri, care aveau şansa salvării împărţind hrana cu ei şi le spunea: “când ţi se pare că nu mai ai nici un rost, iubeşte-L pe Dumnezeu, iubeşte-ţi neamul şi fă numai ceea ce îţi porunceşte această iubire. Pentru rest nu te tulbura. Istoria stătătoare numai pe această temelie se zideşte”⁷.

Mănăstirea ctitorită de Părintele Florea a fost transformată – datorită grijii partidului şi statului comunist, dar mai ales organelor sinistrei Securităţi – în grajd pentru oi, iar apoi, tot din grija aceloraşi factori, incendiată.

Pe acest loc, în 1988, după 30 de ani de la arestarea fostului ei ctitor, Protosinghelul Gavriil Burzo, paroh în Suciu de Sus şi fost ucenic al Părintelui Florea Mureşanu, a îndemnat pe enoria şul Pop Nicolae să ridice o troiţă pe locul fostei mănăstiri.

Sucenii, „oameni blânzi şi ospitalieri, drepţi şi neiertători când era vorba de apărarea gliei străbune“⁸ şi a credinţei strămoşeşti, la Rusaliile din anul 1989 au fost prezenţi în jurul troiţei la Slujba de sfinţire a ţarinei, moment din care s-a născut ideea de reconstrucţie a mănăstirii.

Astfel, cu binecuvântarea P.S. Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, în anul 1990, s-a sfinţit locul şi piatra de temelie pentru noua mănăstire.

Obştea mănăstirii a luat fiinţă în 1994 printr-un grup de maici, având drept stareţă pe maica Teoctista Fugulin, iar din 1998 stăreţia mănăstirii este încredinţată maicii Ţineghe Antonia, având ca duhovnic pe acelaşi paroh ctitor, arhimandritul Gavriil Burzo.

Slujba de sfinţire a fost săvârşită de P.S. Dr.h.c. Justinian Chira, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului şi Arhiereul Iustin Hodea, Episcop vicar la Sărbătoarea Sfintei Treimi (hramul mănăstirii) din 19 iunie 2000.

Activitatea de teolog și cărturar

Pe lângă misiunea de slujitor al altarului, pr. prof. dr. Florea Mureşanu a îndeplinit şi funcţii didactice: de catehet, profesor de educaţie religios-morală, asistent onorar, iar apoi profesor suplinitor la Catedra de Teologie practică şi Catedra de Istorie de la Academia Teologică din Cluj.

Activitatea de preot-cărturar, cu preocupările sale publicistice, s-a manifestat prin elaborarea următoarelor lucrări:

1. Carte de religie ortodoxă, pentru cele patru clase de şcoli primare apărute în anii 1941-1942, iar în 1943, în a 3-a ediţie, manuale menite să crească pe cei mici în credinţa ortodoxă.

2. Întâia carte de învăţătură. Pentru tineretul român de Lege răsăriteană şi pentru tot românul iubitor de Hristos, Editura Episcopiei Ortodoxe Române, Cluj, 1943, 238 p., “o carte pentru buna îndrumare duhov-nicească a tineretului nostru, ce cuprinde părţile de căpetenie din istoria Bisericii Universale şi naţionale”, cum spunea însuşi autorul; lucrare care a fost alcătuită, cum menţionează presa vremii, de “peana măiestrită

a părintelui Florea Mureşanu, care desfăşoară o activitate bogată în slujba Bisericii Ortodoxe din Ardealul înstrăinat“⁹.

3. Biserica din Deal, sau vechea biserică ortodoxă română din Cluj şi slujitorii ei, Cluj, 1942, 206 p., a fost şi este “o carte de o execuţie excelentă, o monografie de cea mai netăgăduită valoare şi una dintre cele mai autentice contribuţii la istoria Bisericii noastre”¹⁰. Această monografie prezintă cea mai veche biserică românească din Cluj, strada Bisericii Ortodoxe nr.10, având hramul “Sfânta Treime”.

4. Catedrala în colecţia „Veniţi de luaţi lumină“, nr. 11, Cluj, 1943, 62 p., este un scurt istoric ilustrat al Catedralei din Cluj, apărut cu ocazia împlinirii unui deceniu de la sfinţirea acesteia.

5. Cazania lui Varlaam, 1643-1943, Prezentare în imagini, Cluj, Editura „ERAN“, 1944, 246 p. Este teza de doctorat în teologie, susţinută la Facultatea de Teologie din Bucureşti, la 6 noiembrie 1948. Această lucrare prezintă existenţa şi răspândirea Cazaniei lui Varlaam timp de 300 de ani în Ardeal. “Cu iscusinţa şi răbdarea cărturarului împătimit de meşteşugul său, părintele Florea Mureşanu – spunea Episcopul Nicolae Colan în Predoslovia cărţii – e vrednic de recunoştinţă şi lauda întregii obşti româneşti, fiindcă oricine va ispiti cu luare aminte împodobitele pagini ale acestei cărţi, îşi va spori încuviinţata mândrie creştinească şi naţională”.

6. Mitropolitul Andrei Şaguna. Predici, cu un studiu introductiv, Cluj, 1945, 219 p. Cartea redă predicile la sărbătorile de peste an ale marelui Mitropolit Andrei Şaguna, iar în Studiul introductiv este prezentată activitatea omiletică în Transilvania de la Coresi până la Şaguna. Privită în ansamblu, lucrarea scoate în evidenţă pasiunea de cercetător a autorului, care “este cu adevărat un îndrăgostit al cercetărilor, a tot ce este românesc şi pe înţeles obştesc şi scoate lucruri minunate de sub spuza trecutului nostru”¹¹.

7. Biserici şi preoţi din protopopiatul ortodox român al Clujului, Tipografia Naţională, Cluj, 1946, 72 p. Această carte este o mică istorie amănunţită şi documentată a protopopiatului, cu pomenirea numelor preoţilor şi celor mai apropiaţi ostenitori ai Bisericii: cantori, crâsnici, epitropi.

8. Vieţile Sf. Antonie cel Mare, Macarie Egipteanul şi Efrem Sirul, în Colecţia „Cărţile Vieţii“ nr. 10, Cluj, 1941, Tipografia Eparhială, 32 p. Cartea oferă câteva pagini deosebite din vieţile sfinţilor Bisericii noastre, în „graiul potrivit genului, stil limpede şi o cuceritoare căldură a frazei“¹².

9. Grai şi suflet românesc, Editura Arhidiecezana Cluj, 1997, 384 p., volum apărut postum (ediţie îngrijită de Pr. Lect. Drd. Dorel Man). Această carte scoate în evidenţă faptul că prin scrisul lui, ca o mireasmă de tămâie, a militat toată viaţă pentru o trăire intensă în Hristos, pentru o adâncă schimbare moral-spirituală, la care – ca şi cei de atunci – suntem chemaţi şi noi cei de azi, fiecare în parte fiind responsabili de starea lui duhovnicească.

Considerăm publicarea acestui volum ca un act reparatoriu, ca un semn de recunoştinţă pentru profesorul de Teologie de la fosta Academie Teologică din Cluj, cu care se deschide în anul 1997, Colecţia Mărturisitorii de după gratii, în Editura Arhidiecezana Cluj.

Tot în semn de profundă preţuire, scoatem la lumină, cu binecuvântarea Î.P.S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, a doua ediţie a volumului Pr. Prof. Dr. Florea Mureşanu, Întâia Carte de Învăţătură pentru tineretul român de lege răsăriteană şi pentru tot românul iubitor de Hristos, în Editura “Renaşterea”, Cluj-Napoca, 2001, 237 p. Cartea “se adresează cu aceeaşi dragoste întregului nostru tineret şi tuturor celor ce iubesc legea lui Hristos şi Biserica Lui” (Pr. Florea Mureşanu, Cuvânt înainte, la ediţa princeps, p. I-II).

Prin alcătuirea sa sufletească, Florea Mureşanu s-a remarcat ca un preot şi profesor cu mare vocaţie. Cu nelimitată credinţă şi jertfelnicie a slujit Biserica, potrivindu-şi viaţa după învăţătura Sf. Evanghelii, ţinând cu sfinţenie la rânduielile Bisericii strămoşeşti.

Am poposit asupra vieţii şi operei acestui martir ortodox al neamului românesc din Transilvania, pentru că aici, mai mult ca oriunde, în România, prea mare caz fac unii, care susţin cu orice ocazie, că numai ei au avut de suferit în timpul regimului comunist. Se uită sau se evită, voit, să se afirme că toţi au avut de suferit, unii mai mult, alţii mai puţin, indiferent că au fost ortodocşi, greco-catolici, catolici sau protestanţi.

Au fost o serie de conjuncturi nefavorabile tuturor şi nu religia ortodoxă este vinovată, din contră, rolul ei în păstrarea fiinţei noastre ca neam este binecunoscut şi reţinut de istorie.

„Însă, în ceea ce s-a petrecut cu implementarea catolicismului la noi a fost cineva de vină şi cine a avut de profitat de acele fapte istorice? În tot cazul nu ortodocşii. Catolicismul a fost implantat la noi de forţe externe, forţe ostile poporului român. Ca să se forţeze grăbirea introducerii catolicismului în Ardeal, clerul ortodox dar şi mulţi enoriaşi au fost condamnaţi la mulţi ani de închisoare şi în acelaşi timp sute de biserici şi mânăstiri au fost rase de pe faţa pământului. Prin urmare catolicismul a fost introdus la noi peste oasele ortodocşilor şi peste ruinele locurilor sfinte. Şi ortodocşii n-au fost niciodată despăgubiţi, nici reabilitaţi pentru tot cât au suferit”¹³.

Teologul cărturar Florea Mureşanu spunea:

“Catolicul tot aşa crede ca mine ortodoxul: întrun Dumnezeu, unul în fiinţă şi întreit în persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Acelaşi Iisus este Mântuitorul şi al meu, al ortodoxului, ca şi al catolicului. În El nădăjduim deopotrivă. Ca şi în ortodoxie, aceleaşi Sfinte Taine, visterii ale harurilor isbăvitoare, le găsim neîmpuţinate, şi în catolicism.

Mergând în sus pe râurile de viaţă ale celor două Biserici, ajungem la stânca, Iisus, din care izvorăsc amândouă.

Cursul lor s-a despărţit spre a putea uda cât mai mult din pământul cel însetoşat al acestei lumi.

Iubirea nefăţarnică nu poate să se poticnească de anumite deosebiri, legate de fire, nu de cele mai presus de fire.

Catolicismul este podoaba Apusului, după cum Ortodoxia este tezaurul Răsăritului.

Dacă cineva ar distruge tot ce poartă pecetea catolicismului în Apus, Apusul ar rămâne fără istorie, un pustiu, o Sahară. Iar Răsăritul fără ortodoxie ar fi un pământ sterp. (…) Pe un lucru însă pun apăsul: Numai cei curaţi cu inima pot vedea pe Dumnezeu şi – adaug – minunata lui lucrare pe care o savârşteşte şi în Biserica de Apus. Iar inima o poţi spăla să fie curată numai cu apa limpede cu lacrima iubirii frăţeşti.

Iubite frate catolic şi iubitul meu frate ortodox, iubiţi-vă unul pe altul – căci aşa numai vă va cunoaşte lumea că sunteţi ai lui Hristos. Puneţi această temelie noului an, noului veac, şi noului om.”¹⁴

(Pr. conf. univ. dr. Dorel Man – Revista Rost, anul IX, nr. 97, pag. 19-23)

---

1. Pr. Ioan Bărdaş, La universităţile din Aiud cu Părintele Anania, în “Telegraful Român”, Sibiu, 1995, Nr. 3-4, p. 3.

2. Iustinian Chira, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, O pagină de istorie, în vol. Grai şi Suflet Românesc, Colecţia mărturisitorii de după gratii 1, ediţie îngrijită de Pr. lect. drd. Dorel Man, Editura Arhidiecezana, Cluj, 1997, p. 7.

3. Bartolomeu Anania, Cuvânt înainte, Grai şi suflet românesc, Editura Arhidiecezana, 1997, p. 23.

4. Florea Mureşanu, Grai şi suflet românesc, Editura Arhidiecezana, 1997, p. 23.

5. Valeriu Anania, Rotonda plopilor aprinşi, Ediţia a II-a, Bucureşti, 1995, p. 133.

6. Valeriu Anania, op. cit., p.133.

7. Florea Mureşanu, op. cit., p.18.

8. Nelu Pop, Suciu de Sus, Vatră românească milenară, Editura Proema, Baia Mare, 1997, p.4.

9. Telegraful Român, Sibiu, 1943, nr. 46, p. 2.

10. Revista Teologică, Sibiu, 1942, p. 114.

11. Revista Teologică, Sibiu, 1943, p. 52 a.

12. Revista Teologică, Sibiu, 1942, p. 114.

13. Prof. Dr. Onufrie Vinţeler, Recenzie, la vol. Grai şi suflet românesc, în „Adevărul de Cluj“, pag. 7, Artă-cultură,

din 19 febr. 1977.

14. Florea Mureşanu, op. cit., p. 248.