„Toată mâncarea de regim o dădea altora”
Într-o zi la un film eram așezat tocmai în banca din urmă1. Se stinseseră luminile spre a vedea filmul. Cineva l-a condus pe întuneric la mine pe marele monah Ioan Iovan, fostul duhovnic al Mănăstirii Vladimireștii Tecuciului. Știam că e în temniță, că e bolnav de tuberculoză, că e la regim îmbunătățit și că mai toată mâncarea de regim o dă altora, încât te miri cu ce trăiește.
Îi admirasem activitatea de la Vladimirești, deși fusese atât de contestat și chiar caterisit. Totuși îl admiram încă. Şi iată-l acum lângă mine. Ne-am îmbrățișat fără să ne vedem. Apoi tot timpul am discutat împreună.
Mi-a descris pe larg toate marile și minunatele întâmplări de la Vladimirești. Acolo a fost cel mai mare, cel mai puternic focar spiritual la noi, în perioada comunistă, până la desființarea mănăstirii în 1954.
(Pr. Nicolae Grebenea, Amintiri din întuneric. 23 de ani de temnițe sub patru guvernări, Editura Agora, Iași, 1998, p. 368)
1. Acțiunea are loc la închisoarea Aiud, când ”reeducarea” intrase în ultima fază, combinându-se metodele dure (foamea, izolarea, umilințele) cu presiunile psihice (propagandă comunistă, promisiuni, etc), dar toate având scopul de a înfrânge rezistența morală a deținuților.