Torturarea lui Aristide Nedelcu

Unul dintre camarazii care a fost torturat până la nebunie a fost Aristide Nedelcu, student la Facultatea de Drept din Bucuresti.

Originar din Muscel, fusese si el crescut, ca si Popa Nicolae, în duhul ortodox al mănăstirilor de prin partea locului. Din nastere era înzestrat cu virtuti rare. Nu era capabil să scoată un cuvânt urât din gură sau să facă vreun rău semenului său. Fata lui Nedelcu exprima bunătate, dragoste, pace si armonie sufletească.

L-am cunoscut bine în lunile care au precedat demascarea, în camera 3 subsol. Mă atasasem de el si-l iubeam mult. Ca si mine, era catalogat ca făcând parte din grupul tinerilor „legionari mistici”.

Apartinea grupului lui Pintilie, cu care tinea sedinte legionare în cameră, îmbinând în modul cel mai armonios credinta crestină cu conceptia legionară. El si Pintilie erau singurii care mărturiseau deschis credinta lor în Dumnezeu si spuneau că nu se vor lepăda de ea, chiar dacă vor fi ucisi, fapt care le-a atras torturi de neînchipuit.

După noua pritoceală, Nedelcu si Pintilie au fost adusi lângă mine, formând împreună grupul misticilor. Fuseseră crunt bătuti cu centironul peste cap, până la desfigurare. De altminteri, se părea că înnebuniseră. Când mă uitam la ei, mă apuca o groază pe care nu o mai trăisem până atunci, făcând legătura cu ceea ce ne promisese Ţurcanu că, înainte de a ne ucide, ne va face să ne pierdem mintile.

Până la întâmplările cu Nedelcu si Gheorghiu, care avuseseră loc în preajma Crăciunului, nici un camarad din cameră nu făcuse vreo declaratie publică, nu fusese dus la anchetă si nu trecuse de partea celor ce torturau.

Atmosfera din cameră era de iad, torturile epuizându-ne aproape total rezistenta fizică si sufletească. Dacă un om normal ar fi intrat în cameră în momentele acelea, fără să fie la curent cu cele ce se petreceau acolo, ar fi declarat cu toată convingerea că a intrat într-un spital de nebuni. Dacă cineva ar fi fotografiat fetele tinerilor torturati si conditiile în care eram tinuti, nu ar mai fi nevoie să se scrie nici un rând despre torturile de la Pitesti.

Revenind la Nedelcu, el parcă intuia că de Sfintele Sărbătoriale Nasterii Domnului vom fi martorii celei mai odioase si inumane manifestări, făcute la adresa pruncului Iisus si a Prea Sfintei Fecioare Maria.

Într-o zi, când Zaharia lipsea din cameră, l-am văzut pe Nedelcu sărind de lângă mine si aruncându-se cu capul de ciment, de la o înăltime de vreo 80 cm. S-a ales doar cu capul spart. Speriati, cei doi din comitet, Măgirescu si Păvăloaia, s-au repezit ca ulii la el, l-au legat cu mâinile la spate si apoi de gratii, ca să nu mai poată mișca.

Cu picioarele legate, l-au bătut crunt la tălpi, până ce i le-au învinețit.

Când s-a întors Zaharia, mai spre seară, aflând cele întâmplate, a început să cânte, ca de obicei. După ce a terminat de cântat, fața a început să i se schimbe. Între timp, îsi pregătea instrumentele de tortură: ciomagul, centironul si biciul.

L-a dezlegat pe Nedelcu de gratii, l-a adus pe priciul unde dormea comitetul, s-a dezbrăcat de cămașă si a început să-l bată atât de crunt, că nu mai rămăsese pe corpul lui nici cât ai pune o palmă, ca să nu fie vânăt si cu răni din care curgea sângele. În tot timpul acestor bătăi, Nedelcu a fost lovit peste cap cu biciul, centironul si pumnii, încât fata lui nu mai semăna a fată de om: mai bine zis, arăta ca un om iesit din minti.

Mai târziu, după demascări, Nedelcu a fost la minele de plumb, asa că n-am mai aflat de ce făcuse acest gest, văzând ce i se întâmplase lui Gheorghiu. Oricum însă, Nedelcu a făcut parte din grupul tinerilor legionari care au suportat torturile din noiembrie 1950 până în septembrie 1951, fiind printre ultimii căruia i s-a ridicat pozitia fixă.

Am aflat de la cei care au fost în mină că si-a revenit complet datorită mediului si a atmosferei întretinute de legionarii mai maturi; că nu a fost turnător si a făcut parte din grupul rezistentei legionare de la minele de plumb. Am stiut de existenta lui si după 1955, la Aiud; era sănătos, atât la trup, cât si la suflet. Dar nu am mai avut ocazia să stau de vorbă cu el. Oricum însă, Nedelcu se înscrie în rândul eroilor legionari.

(Dumitru Bordeianu – Mărturisiri din mlaştina disperării)